Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.11/2014
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.92 | Marian Ghiveciu - declaraţie politică cu tema: "Societăţile agricole înfiinţate pe baza Legii nr. 36/1991 vor fi falimentate de fisc"; | ![]() |
||
|
"Societăţile agricole înfiinţate pe baza Legii nr. 36/1991 vor fi falimentate de fisc" Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură reglementează înfiinţarea societăţilor agricole de tip privat, cu capital variabil şi un număr nelimitat şi variabil de asociaţi, având ca scop exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor şi altor mijloace aduse în societăţi, precum şi realizarea de investiţii de interes agricol. În acest sens, membrii asociaţi primesc la finalul anului agricol, după impozitarea pe profit cu 16%, numai beneficiile fructului pământului proprietatea lor. În ultimul timp, agenţiile judeţene ale finanţelor publice încadrează ca reprezentând dividende produsele agricole obţinute şi primite de membrii asociaţi (sau contravaloarea în bani) de pe terenurile aduse în proprietate comună. Acest tratament fiscal însă, încadrarea ca dividende, este specific societăţilor înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. În contradictoriu cu această interpretare a organelor fiscale privind Legea nr. 36/1991 şi Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, societăţile agricole sunt forme asociative de tip privat, înregistrate la judecătorie în Registrul Societăţilor Agricole din România. Societatea agricolă nu are caracter comercial, obiectul de activitate reprezentându-l exploatarea agricolă în comun a pământului, uneltelor, animalelor şi a altor mijloace aduse în societate şi obţinerea de profit, care se împarte între membrii asociaţi în condiţiile reglementate de actul constitutiv. Legea nr. 36/1991 prevede că uneltele agricole şi alte utilaje, mijloace materiale şi băneşti, precum şi animalele (primite din lichidarea fostelor CAP-uri sau aduse ulterior) pot fi aduse în proprietate sau numai în folosinţa societăţii, după caz. Terenurile agricole au fost aduse numai în exploatarea comună în cadrul societăţii, asociaţii păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora şi, implicit, asupra producţiilor obţinute. Terenul nu face parte din capitalul social al societăţii şi din patrimoniul social al acestora şi nu constituie acţiuni sau părţi sociale (titluri de valoare) pentru stabilirea de dividende. Statutul societăţii prevede că munca în societate se efectuează de asociaţi, unităţi prestatoare şi personal încadrat cu contract de muncă. Organele fiscale apreciază că beneficiile din exploatarea comună a terenurilor şi distribuite membrilor asociaţi reprezintă de fapt repartizarea profitului societăţii agricole, încadrându-l ca dividend, şi nu ca o cheltuială deductibilă. Consider că drepturile distribuite membrilor asociaţi nu sunt peste cota de distribuţie - art. 2 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal -, aceştia primind numai beneficiile fructului pământului proprietatea lor. După modul în care încadrează organele fiscale veniturile primite de proprietarii de teren care au ales să exploateze pământul în această formă juridică, fără să coroboreze Codul fiscal cu Legea nr. 36/1991, acestora li se aplică un tratament fiscal discriminatoriu - impozitare cu 32% - 16% impozit pe profit şi 16% impozit pe dividende - faţă de ceilalţi proprietari de teren care îşi exploatează singuri sau într-o asociere fără personalitate juridică. Dacă organele fiscale nu elimină discriminarea cuprinsă în această declaraţie politică, societăţile agricole înfiinţate în baza Legii nr. 36/1991 vor falimenta în masă, mai ales că măsura se aplică şi retroactiv. |



