Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.70/2011
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.93 | Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: - "Primul-ministru pierdut în criză"; | ![]() |
||
|
"Primul-ministru pierdut în criză" Primul-ministru Emil Boc nu pare că ştie într-adevăr cum să scoată România din recesiune. Ca şef al Guvernului, ar fi fost de aşteptat să fi găsit până acum o soluţie, în cele 16 luni de când a preluat acest post. Ba chiar ar fi trebuit să aibă soluţiile pregătite încă din momentul instalării ca premier, din moment ce criza financiară şi economică bătuse la porţile României cu câteva luni înainte de momentul "înscăunării". După aproape un an şi jumătate însă, niciunul dintre cei doi nu pare să fi găsit vreo soluţie salvatoare pentru economia României. Se pare ca această criză i-a luat pe "premierul-primar" şi pe "preşedintele-premier" prin surprindere. Prins între miniştrii gen Berceanu, Videanu, Udrea - prea plini de ei ca să le poţi spune ceva - şi un preşedinte-jucător prea Zeus ca să nu faci joc de glezne în faţa lui, pare neputincios şi depăşit de situaţie. Nu ştie să pună în practică nici măcar cea mai la îndemână măsură pe care orice proprietar de firmă privată a luat-o înainte chiar să înceapă criza, lucru pe care îl face orice om cu o funcţie decizională pus în faţa unei situaţii financiare de criză: să taie din cheltuieli şi din personal, să nu mai vorbim de lucruri elaborate, gen stimularea sectorului privat. După 16 luni, premierul încă se face că dă afară bugetari şi că taie din cheltuielile statului. Sau o face prost şi ineficient, încălcând legi, contracte de muncă sau hotărâri judecătoreşti. Este clar că Guvernul nu face nimic de capul lui, fără aprobare de la Cotroceni. Cum însă situaţia economică a ţării e proastă spre dezastruoasă, este evident că "meritul" pentru aceasta nu este doar al Executivului, ci şi al preşedintelui. |



