Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.55/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.94 | Neculai Răţoi - declaraţie politică: "Consumul alimentelor - menţinerea sănătăţii sau inducerea bolii?"; | ![]() |
||
|
"Consumul alimentelor - menţinerea sănătăţii sau inducerea bolii?" Se apropie sfintele sărbători pascale. Prin tradiţie, ca şi la Crăciun, românul îşi doreşte să aibă masa-mbelşugată, să nu-i lipsească mielul, ouăle vopsite, vinul, pasca ori cozonacul de pe masă. Insă, tot în această perioadă, vigilenţa cumpărătorilor slăbeşte, existând şi tentativele vânzătorilor (din păcate, multe reuşite) de înşelare a clienţilor. Astfel, în această perioadă, se mai poate trezi bietul consumator că, exact precum în situaţia vitei care era cal, acum riscă să cumpere nu nişte carne de miel, ci nişte carne de maidanez sau alte animale ce în niciun caz nu au vreo tangenţă cu rasa ovină. În plus, nu trebuie să uităm că şi cetăţenii sunt neîncrezători de la scandalul acelor cantităţi însemnate de lapte sau brânză ce au fost infectate cu aflatoxină, o substanţă cancerigenă care se cumulează, în timp, în organismul uman. Colac peste pupăză, am fost şi martorii retragerii din depozite şi magazine a zeci de tone de pere din Turcia, dopate de pesticide... Acest fenomen, al hranei care te îmbolnăveşte ori te omoară, trebuie să ia sfârşit. Toată lumea, fie că este producător sau crescător de animale, ori importator, trebuie să conştientizeze, în ciuda goanei după un profit nesimţit, că nu pot pune în pericol sănătatea publică intoxicându-ne permanent în numele unui aşa-zis capitalism ucigaş. Nu trebuie să uităm nici cazurile acelor păsări ori animale care ajung în abatoare, în magazine şi apoi pe mesele noastre pline de antibiotice şi steroizi. Este inadmisibil ca fructele şi legumele pe care le cumpărăm, recomandate ca fiind hrană sănătoasă, să fie umplute cu chimicale foarte toxice doar ca să fie mai frumoase, foarte mari ori să reziste cu lunile în cămară. Astfel de vânzători, care au în minte doar câştigul cu orice preţ, chiar şi cel al îmbolnăvirii ori chiar decesului aproapelui lor, trebuie să conştientizeze faptul că atentează la sănătatea populaţiei şi că nu mai acceptăm să ne hrănim cu produse modificate genetic. Nu este nevoie să aşteptăm ca astfel de întâmplări să degenereze în situaţii dramatice. Refuzăm să ne hrănim organismul cu reziduuri, pentru a susţine vânzarea unor alimente care arată grozav în magazine, dar care ne ucid înainte de vreme. Indiferent care ar fi interesele şi mai ales ale cui, sunt de condamnat lipsa de transparenţă a producătorilor şi a fermierilor care nu par preocupaţi de consecinţe, ci doar de profitul cât mai mare, cu care să-i poată lua vila sau maşina de lux pipiţei cu care îşi înşeală nevasta, ori să spargă sume enorme prin cazinouri. Retragerea de pe piaţă a produselor care pun în pericol sănătatea populaţiei este o problemă naţională, care trebuie şi poate fi gestionată eficient doar printr-un parteneriat al tuturor instituţiilor competente. România deţine recordul bolnavilor de cancer din Europa. Zilnic auzim de un nou caz. Cel puţin o treime din acestea au la bază stilul de viaţă necorespunzător şi de alimentaţie. Alimentele sunt implicate mai ales în cazul cancerului de tub digestiv, din cauza nitraţilor şi nitriţilor. Aş dori să nu uităm că în România bolnavii de cancer sunt trimişi la popă, nu la doctor, întrucât medicamentele, şi prin grija samsarilor de pastile, sunt ori lipsă, ori prea scumpe pentru ca pacienţii să le poată achiziţiona. Iar asta o spun specialiştii... Responsabilitatea revine fiecăruia dintre noi. Trebuie să realizăm gravitatea situaţiei. România se situează pe ultimul loc al podiumului în UE la îmbolnăvirile cu toxina botulinică, boală cauzată de consumul de alimente contaminate şi este fatală în o zecime din cazuri. Este nevoie de o reacţie fermă, o înăsprire serioasă a legislaţiei existente. În primul rând, trebuie să ne axăm pe metodele de prevenţie, să înmulţim controalele şi să îi facem şi pe controlori să priceapă că, dacă vor slăbi vigilenţa sau chiar dacă vor accepta să nu îşi facă datoria de dragul şpăgii, vor fi complicii celor care vor face victime, cu produsele lor neconforme, în rândul populaţiei nevinovate. Iar dacă există o pedeapsă pentru comerciantul infractor, şi mai mare trebuie să fie pedeapsa controlorului necinstit, pentru că lui i se cuvine un spor de pedeapsă, el fiind plătit tocmai ca să împiedice faptele ce periclitează sănătatea şi chiar viaţa consumatorului. |



