Parliamentary debates

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Drecin.

Se pregăteşte domnul deputat Octavian Bot.

Domnul Mihai Drecin:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La sfârşitul săptămânii trecute, aflându-mă în teritoriu la Oradea, m-am reîntâlnit cu o mai veche cunoştinţă, ofiţer de carieră, acum proaspăt locotenent-colonel al Armatei Române.

La întrebarea de rigoare, oarecum banală, "Ce face Armata Română?" mi-a dat, pe fondul unui zâmbet trist, un răspuns la fel de trist: "Zicem că face foarte bine, ca să nu afle duşmanii că face foarte rău.".

Starea precară a Armatei Române din ultima vreme este de notorietate publică; ea răzbate din când în când din paginile presei responsabile faţă de destinul naţional, din atitudinile pe care le iau partidele naţionaliste. Sunt însă multe ziare, reviste, instituţii, purtători de cuvânt, analişti politici şcoliţi peste mări şi ţări etc. care se străduiesc să ne convingă de contrariul, să ne demonstreze că România nu are nevoie de armată în perspectiva încadrării în structurile euro-atlantice, că viitorul aparţine unei armate restrânse de profesionişti, şi nu uneia formate din toţi bărbaţii capabili fizic şi intelectual să mânuiască o armă în vremuri de restrişte pentru ţară.

După ce din raţiuni financiare şi a noii strategii militare am înjumătăţit numeric armata română, am dat la fier vechi armamentul învechit şi depăşit, am închis sau am redus drastic activitatea fabricilor autohtone de armament, constatăm că nu am pus nimic în loc care să compenseze prin organizare şi armament mai performant pierderile cantitative.

Alocaţiile pentru hrana, îmbrăcămintea şi încălţămintea militarilor în termen, pentru asigurarea încartiruirii lor, dotării cu medicamente a dispensarelor militare sunt mai mult decât insuficiente. Ca urmare, în disperarea de cauză a comandanţilor, a apărut categoria soldaţilor care fac armată de acasă. Pentru a realiza economii la hrană, apă, săpun, încălţăminte pe timp de iarnă, soldaţii sunt lăsaţi să doarmă şi să mănânce în familie, uneori zilnic, cu siguranţă la sfârşit de săptămână, dacă locuiesc în localitatea în care îşi satisfac stagiul militar.

Fondurile băneşti insuficiente explică scăderea numărului de ore de instrucţie şi a tragerilor cu muniţie de război, folosirea maşinilor şi altor vehicule militare în teren, asigurarea unui număr minim de zbor pentru aviatorii militari. În această situaţie trebuie să vedem numărul mare al accidentelor în rândurile militarilor în misiune, uzura fizică şi morală a tehnicii şi armamentului în dotare, slaba pregătire specifică a militarilor.

S-a ajuns până acolo încât într-o anume zonă a ţării, pentru ca unităţile militare să-şi poată scoate tehnica de luptă într-o banală aplicaţie, episcopul ortodox al locului a procurat singur combustibilul necesar, autorităţile administrative locale refuzând onorarea solicitării comandanţilor militari.

Pe fondul decăderii economice generale şi a deculturalizării naţiunii, creşte numărul analfabeţilor în rândurile militarilor în termen. Unităţile militare trebuie să organizeze veritabile cursuri de alfabetizare, o greutate în plus în acţiunea de îndeplinire a sarcinilor specifice.

Unele partide politice şi secte religioase propagă în rândurile tinerilor adepţi ideea sustragerii de la efectuarea serviciului militar obligatoriu, etichetat ca antidemocratic, depăşit de vremuri, neeuropean.

Din păcate, incitările acestor segmente ale vieţii publice şi religioase la nerespectarea legilor ţării sunt lăsate fără sancţiunile fireşti, legale, necesare.

Partidul Unităţii Naţionale Române consideră că o rapidă remediere a situaţiei în care se zbate armata română este mai mult decât necesară.

Armata Română are încă suficienţi comandanţi patrioţi la toate nivelurile, chiar dacă este condusă intenţionat greşit de la vârf, inclusiv de prim-miniştrii civili superficiali, fără cunoştinţe în domeniu, aroganţi şi buni executori ai indicaţiilor externe.

Şi, în final, istoria Armatei Române şi a ţării din ultimul secol şi jumătate ne arată că de câte ori am neglijat dotarea şi instrucţia armatei, de câte ori ne-am bazat pe alianţe militaro-diplomatice şi situaţii internaţionale generatoare de stabilitate şi pace, întotdeauna trecătoare, am plătit cu prea mult sânge victoriile şi înfrângerile de pe câmpul de luptă.

A persista astăzi în greşelile trecutului ar însemna nu numai o crasă iresponsabilitate în asigurarea liniştii ţării, ci poate o contribuţie decisivă la destrămarea statului român.

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit cele 3 minute.