Parliamentary debates

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Marian Ionescu.

Vă reiterez rugămintea de a fi cât mai succint, pentru a da posibilitatea tuturor colegilor dumneavoastră să ia cuvântul.

Domnul Costel Marian Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Împotrivirea populaţiei româneşti faţă de prevederile referitoare la composesorate, menţionate în Legea nr.1/2000.

Consider că prevederea referitoare la composesorate, stipulată în Legea nr.1/2000, trebuie exclusă cu desăvârşire din cuprinsul acestei legi.

Motivele constestării prevederii referitoare la composesorate sunt:

Legea nr.1/2000 privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate al foştilor proprietari asupra pădurilor, lege în care sunt menţionate şi composesoratele, a fost propusă de fostul deputat PNŢCD Vasile Lupu. Autorul acestei legi a fost susţinut şi de unii confraţi ai săi din partidul din care face parte, dar presat şi sprijinit mai cu seamă de către parlamentarii din UDMR.

Prevederile acestei legi cu privire la composesorate au fost contestate încă din faza de început chiar de membrii PNŢCD, între care un potrivnic înverşunat a fost domnul Romică Tomescu, fostul ministru al Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, fără a mai vorbi de parlamentarii Opoziţiei de atunci.

Legea nr.1/2000, prevederile ei în ansamblu, trebuie să facă obiectul dezbaterii de către întreg poporul român şi mai cu seamă de către ţărani şi foşti proprietari ai suprafeţelor de terenuri împădurite, având în vedere importanţa acestei legi, implicaţiile şi consecinţele foarte grave ce vor decurge din aplicarea lor.

Prevederea referitoare la composesorate menţionată în Legea nr.1/2000 va crea mai devreme sau mai târziu tensiuni interetnice în Ardeal şi zonele limitrofe. Menţinerea şi aplicarea acestei prevederi va duce la mari neplăceri şi confruntări, la grave probleme impuse în special autorităţilor locale privind ceea ce a fost pe timpul când s-au creat composesoratele şi ceea ce există astăzi.

La constituirea composesoratelor (1761-1764), Transilvania era subjugată de Imperiul Habsburgic, populaţia maghiară locuitoare în Ardeal era mult mai mică în comparaţie cu populaţia română, majoritară şi fără drepturi, iar suprafeţele terenurilor împădurite de români în decursul secolelor existenţei lor ca naţiune autohtonă erau atunci îndeajuns de mari şi multe, pentru ca imperialii să aibă de unde să dea după bunul lor plac, că doar nu dădeau din trupul ţării lor. Or, restituirea acestor composesorate ar însemna tocmai revernire la situaţia din vremea imperiului, adică o adevărată restaurare a ceea ce a fost amendat de istorie. Atunci, Transilvania, pământ milenar românesc, se afla sub jurisdicţia Imperiului Habsburgic, şi apoi Austro-Ungar. Acum, ea se află în componenţa patriei mamă, România, iar situaţia este mult prea diferită de ceea ce a fost atunci.

Este foarte bine de ştiut că aceste composesorate au fost înfiinţate ca o formă de folosinţă comună a pajiştilor, fâneţelor şi pădurilor de către membrii regimentelor secuieşti de graniţă, create de împărăteasa Maria Teresa. Proprietar al acestor terenuri rămânea în continuare statul. Dreptul de folosinţă comună a fost transformat în drept de proprietate individuală cu 100 de ani mai târziu, când au fost înfiinţate noi composesorate, după constituirea dualismului austro-ungar. Românii nu au fost primiţi în aceste composesorate decât într-un număr foarte mic, ca să nu se spună că au fost nedreptăţiţi.

Actualmente, multe dintre aceste composesorate se constituie sub prevederile Legii nr.1/2000 şi pe baza Regulamentelor de funcţionare a vechilor composesorate, având ca bază reforma agrară din 1921. Dar de ce trebuie mers aşa de mult în urmă, când de regulă reconstituirile generale privesc perioada măsurilor comuniste de expropriere după 1945!

Ba, mai mult, după cum se prezintă situaţia, se are în vedere ca şi maghiarii care trăiesc în străinătate să beneficieze de prevederile privind composesoratele. Pentru a veni în sprijinul acestora, s-a deschis un birou special la Budapesta, unde sunt invitate să se prezinte persoanele care susţin că sunt urmaşi ai titularilor composesoratelor.

Ambiguităţile Legii nr.1/2000 pun organele locale în imposibilitatea de a o aplica, născând o mare îngrijorare în rândul populaţiei româneşti, deoarece pretenţiile urmaşilor membrilor acestor composesorate şi ale UDMR-ului se ridică la atribuirea a peste 600 de hectare de pădure fiecărui individ, acordate conform unor legi ale fostului Imperiu Austro-Ungar.

În mod ciudat, s-a prevăzut în lege acordarea de terenuri împădurite composesoratelor în localităţi care n-au aparţinut niciodată acestora, cum sunt cazurile celor din zonele Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Bărcani, Dobârlău, Valea Mare, în care populaţia este aproape exclusiv românească şi unde aceasta este foarte îngrijorată că pe teritoriile ei vor ajunge stăpâni alţii. Un caz concret îl reprezintă comuna Zăbala, judeţul Covasna, unde, din ele 1500 de hectare ale fostului composesorat, 1400 hectare au fost date maghiarilor şi numai 100 de hectare românilor, deşi aceştia din urmă reprezintă 40% din totalul populaţiei. Aplicarea Legii nr.1/2000 (art.26, art.27) fără discernământ va aduce mari complicaţii pe termen lung, va afecta elemente care ţin de siguranţa naţională, liniştea, pacea etnică şi socială din zonă, şi chiar din întreaga ţară.

Nemulţumit de politica PDSR în domeniul retrocedării pădurilor, UDMR-ul ameninţă cu retragerea susţinerii parlamentare acordate PDSR-ului, în cazul în care foştii proprietari nu vor primi până în luna iunie 2001 titlurile de proprietate asupra pădurilor. Dacă ar fi să acceptăm composesoratele ca element inclus în prevederile Legii nr.1/2000, ar fi o mare greşeală pentru noi, românii, o dovadă a ştirbirii autorităţii statului român, acceptând un jaf asupra bogăţiilor noastre funciare.

Mulţi cetăţeni ai României de azi nu ştiu şi nici măcar nu au auzit despre composesorate; nu ştiu, pentru că noţiunea de composesorat ne este şi ne-a fost străină nouă, românilor, deoarece aceste foste organisme comunitare au servit puterii străine în perioade demult apuse pentru noi şi despre care nu am dori şi nici nu mai dorim să le reînviem.

Făcând apel la istorie, trebuie să spunem cu toată fermitatea că fostele composesorate au murit demult, odată cu grandiasa zi de 1 Decembrie 1918, când Transilvania, pământ milenar românesc, s-a reunit cu propria sa mamă, România, iar Tratatul de pace de la Trianon le-a declarat nule şi neavenite, deoarece acele composesorate fuseseră create de un imperiu care, practic, a dispărut ca cenuşa împrăştiată de vânt.

Vă mulţumesc.