Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul deputat Nicolae Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În ziua de 13 februarie 2002, plenul Camerei Deputaţilor a luat în dezbatere o moţiune simplă formulată de 68 de deputaţi ai Partidului România Mare pe tema perspectivelor politice ale relaţiilor ţării noastre cu Republica Moldova.

Atmosfera tensionată în care au avut loc dezbaterile a fost marcată şi de situaţia explozivă din Basarabia, unde drepturile istorice ale românilor sunt contestate de către grupul politic aflat la conducerea Moldovei.

Discuţiile purtate în plen pe tema moţiunii sus-menţionate se cunosc; este de notorietate publică şi filmul jocurilor politice dâmboviţene, aureolat, ca să zicem aşa, de votul final prin care clasa noastră politică şi-a dezvăluit limitele.

Ceea ce reţine analistul de proces din dezbaterile respective este incapacitatea de a ne uni pentru apărarea interesului naţional.

Imaginea că, în România, diversele clase şi segmente sociale, precum şi reprezentanţii lor politici se pot uni, îşi pot concerta eforturile pentru promovarea interesului naţional, este de domeniul trecutului. Toţi sunt intransigenţi, nimeni nu ascultă, toţi se vor profeţi.

Sunt pesimist şi îmi e teamă că procesul de disoluţie este ireversibil.

Deputaţi, cu credit moral, au făcut demonstraţii lingvistice pe textul moţiunii, arătând că dacă o anumită virgulă n-ar fi fost pusă, ar fi votat moţiunea, pentru că ei iubesc Basarabia. Alţi colegi au incriminat un titlu care, chipurile, ar conţine o repetiţie din cauza căreia nu pot vota restul. Nici unul n-a construit, toţi au aruncat cu noroi în moţiune din dragoste, chipurile, pentru Basarabia.

Politicianismul a făcut ravagii printre noi! Ce rost mai are să apelezi la valoarea universitară a unor deputaţi dacă verdictul lor de "oportunism" condamnă din start pe fraţii noştri din Basarabia! Ignoranţa multora în problemele românilor aflaţi decenii în şir sub cizma ocupantului rus a condus la "postulate" care distrug orice iniţiativă constructivă. Ba mai mult, unii liber cugetători încearcă teoretizări savante şi propun modele pentru viitor: "Naţiunilor etnice, nu; viitorul este al naţiunilor civice!".

Un politician român al zilei afirma la 18 septembrie 2001, la Bruxelles, apodictic, fără să i-o ceară nimeni: "Nu, naţiunilor etnice; da, naţiunilor culturale!".

Ce erori dureroase şi ce mult ne costă! Capacităţile noastre limitate de înţelegere devin proiectile cu care unii bombardează tenace fundaţia edificiului naţional, pentru care generaţii în şir au trudit şi s-au sacrificat.

Conceptul de naţiune este, în mod intenţionat, discreditat, apostrofat, pentru că aşa sună bine la naţiunile mici şi mijlocii. Conţinutul etnic al acestui concept este negat vehement de veleitarii şi teoreticienii de conjunctură, pentru că aşa le dictează interesele lor personale. Ei nu au nici o legătură cu poporul în numele căruia vorbesc şi pe care nu-l consultă când îi impun o evoluţie pe modele reducţioniste, incomplete, false din start, pentru că proiectează infracţional realităţile. Pentru ei, cultura nu este proiecţia în eternitate a unei realităţi concrete, ci un produs venit din cosmos, consumabil de toţi, peste tot.

Aşa că, iată, poporul român a rămas în minoritate, părăsit în idealul său naţional de către reprezentanţii săi politici. "Pătura superpusă", cum o definea Mihai Eminescu, a mai trădat o dată.

Iată de ce, tinerii trebuie să-şi hotărască singuri viitorul; nu mai pot aştepta soluţii de la oamenii puterii, preocupaţi de conservarea privilegiilor lor şi ale clientelei lor politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.