Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Ştefan Baban. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Degringolada şcolii româneşti."

Un nou an şcolar a început în România. Şi, ca în fiecare an, redeschiderea cursurilor în învăţământul de toate gradele, departe de a mai fi fastuoasă şi demnă, a devenit un prilej de aprinse dispute politice, temeri, îngrijorări şi insatisfacţii, atât pentru copii şi părinţii lor, cât şi pentru profesori şi familiile lor. Birocraţia, ce pretinde că veghează buna desfăşurare a proceselor de învăţământ, devine pe zi ce trece depăşită de problemele financiare şi organizatorice, panicată şi în defazaj faţă de obiectivele planificate.

Orice om normal sau care are copii ce trebuie instituiţi îşi pune o întrebare legitimă: ce se întâmplă cu şcoala românească? De ce reforma din învăţământ este prost înţeleasă şi tot atât de prost aplicată, de ce există atâta nepăsare şi indisciplină şi mai ales care este viitorul acestui sector?

Nici o guvernare postdecembristă şi mai ales nici una din echipele care s-au perindat pe la conducerea ministerului de resort n-au reuşit să aplice măcar 10% din promisiunile electorale ale acestui domeniu, iar finalitatea măsurilor este şi mai redusă. Şcoala românească a rămas de la un an la altul, de la o guvernare la alta, într-o profundă suferinţă, cu restanţe şi carenţe, cu tensiuni interne amplificate de nemulţumirile salariale ale cadrelor didactice, cu contraperformanţele perpetuate şi scandaluri de proporţii la fiecare test naţional, valabil atât pentru profesori cât şi pentru elevi.

Ca şi alte sectoare ale economiei naţionale, şi învăţământul se confruntă cu grave probleme financiare. Procentul alocat din p.i.b. este neîndestulător, capabil doar să compromită proiectele de dezvoltare ale societăţii româneşti, într-o perioadă în care informaţia şi cunoştinţele profesionale decid soarta unei naţiuni. Există mari decalaje, care se adâncesc de la un an la altul, între români şi ceilalţi europeni sau locuitori ai planetei în ceea ce priveşte accederea la societatea cunoaşterii. De aici şi apariţia şi perpetuarea handicapurilor, uneori greu de depăşit, în competiţia mondială pe piaţa forţei de muncă atât în sectoarele de vârf, cât şi în cele obişnuite, care sunt puternic resimţite de români. De la această situaţie fac, desigur, excepţie tinerii supradotaţi, dar racolaţi şi selecţionaţi de universităţi străine prestigioase şi al căror număr nu este foarte mare, ca să impresioneze. Însăşi solicitările angajatorilor din Europa se rezumă la condiţii minime de studii, pentru că lucrătorii din agricultură, constructorii şi "căpşunarii" nu au de ce să fie prea încărcaţi de cunoştinţe profesionale.

Şcoala românească nu face decât ca, prin efectul de bumerang, să încurajeze şi să motiveze exodul tinerilor absolvenţi, indiferent de nivelul şcolii, spre alte meleaguri, în condiţiile în care accesul la piaţa forţei de muncă autohtone este baricadat de pile, cunoştinţe, relaţii şi mai puţin de competenţa profesională bazată pe însuşirea noţiunilor din şcoală. Singură, România se privează de cel mai important capital, cel uman, şi în acelaşi timp de inteligenţa şi potenţialul creator al tinerilor, adică al generaţiei următoare.

Nimeni, nici guvernanţii, nici omul obişnuit, nu este conştient de această pierdere. Când totuşi cineva va cuantifica acest lucru, s-ar putea să fie mult prea târziu...

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.