Parliamentary debates

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Traian Băsescu se "înzoieşte" pe sine însuşi."

Domnul Băsescu nu doreşte, morţiş, doar demisia premierului Tăriceanu, ci şi - dacă s-ar putea - desfiinţarea clasei politice. În viziunea lui, România ar trebui să fie un vapor unde toată lumea execută fără crâcnire ordinele căpitanului de la Cotroceni şi unde ferestrele (mă rog, hublourile) ar trebui să fie vopsite pe dinăuntru, ca să nu se vadă zoaiele proiectate de valurile de dinafară.

Un singur individ şi-a mai permis, în România, o asemenea atitudine în ultima sută de ani. Acel personaj a desfiinţat incomodele partide politice existente la acel moment, pentru a-şi crea o formaţiune proprie (sub denumirea de "Frontul Renaşterii Naţionale", rebotezată ulterior "Partidul Naţiunii") cunoscută în istorie drept primul partid unic, autocratic şi totalitar pe care l-au cunoscut românii în secolul XX.

La fel ca pentru Traian Băsescu, şi pentru personajul istoric de care vorbim, partidele erau ceva inutil, zgomotos, corupt şi imposibil de stăpânit. Şi pentru el, politicienii erau un fel de "zoaie", de care trebuia să scape ca să-şi desăvârşească planul de a trona dictatorial peste România. Şi pentru el, formaţiunea preferată a fost un fel de "partid prezidenţial", la fel de nedemocrat şi la fel de neliberal precum ceea ce se înjghebează astăzi, sub ochii noştri.

Nici o "renaştere a ţării" nu a avut loc, iar până la urmă personajul a trebuit să plece pe uşa din dos a istoriei. Din păcate, ţara a suferit enorm, mai ales de pe urma precedentului creat de individul în cauză, aşa cum o arată chiar mersul lucrurilor de atunci şi până în zilele noastre.

Jignind clasa politică - bună, rea, aşa cum este orice clasă politică, din orice ţară a lumii -, Traian Băsescu jigneşte deopotrivă ţara, democraţia şi libertatea cuvântului. Nu în ultimul rând, Traian Băsescu se jigneşte pe sine însuşi, fiindcă şi dumnealui face parte din clasa politică, oricât de mult i-ar plăcea să se considere unic, providenţial şi irepetabil în funcţia pe care, vremelnic, noi toţi i-am încredinţat-o.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.