Parliamentary debates

Domnul Dan Grigore:

Subiectul declaraţiei politice de astăzi: "Munca în străinătate o soluţie de compromis la care recurg din ce în ce mai mulţi români"

Într-o declaraţie politică anterioară, vă supuneam atenţiei situaţia dramatică a 52 de ialomiţeni care au plecat să muncească în Spania şi au ajuns victimele traficanţilor de fiinţe umane. Aceşti oameni îşi lăsaseră acasă familiile, în speranţa găsirii unui trai mai bun care să le asigure condiţii de viaţă decente lor şi familiilor lor. La vremea respectivă trăgeam un semnal de alarmă vis a vis de această situaţie, şi eram ferm convins că cei abilitaţi de lege vor lua măsuri pentru evitarea unor astfel de situaţii pe viitor. Din păcate, acest semnal nu a avut nici un ecou, ba, mai mult, un caz asemănător celui prezentat revine în atenţia opiniei publice, având ca protagonişti, şi de această data, tot locuitori ai judeţului Ialomiţa.

Nivelul de trai tot mai scăzut şi lipsa unor alternative reale în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă în judeţ determină din ce în ce mai mulţi ialomiţeni să plece la muncă în afara ţării. Recent, un număr de 50 de persoane din care 25 de ialomiţeni au îndeplinit formalităţile necesare plecării în Olanda, prin intermediul unei firme de recrutare a forţei de muncă din Bucureşti. După plata comisionului în valoare de 130 de euro aferent acestui serviciu, ţara de destinaţie s-a schimbat fără nici o explicaţie, fiind necesară plătirea sumei suplimentare de 20 de euro pentru a ajunge, de această dată, în Cehia. După ce au ajuns în Cehia, cei 50 de români au constatat că prevederile stipulate în contractele semnate la plecarea din ţara erau doar pe hârtie, realitatea fiind cu totul alta, iar condiţiile de muncă şi de viaţă erau mai mult decât mizere.

Revoltaţi, o parte din cei păgubiţi s-au întors imediat acasă, însă banii daţi pe comisioane nu i-au putut recupera de la firma de recrutare, în ciuda faptului că au sesizat organele abilitate să rezolve astfel de probleme. Drama acestor oameni este cu atât mai mare cu cât nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă ce le-ar putea asigura un trai decent şi au fost nevoiţi să suporte şi cheltuielile de deplasare în străinătate, cheltuieli care pentru o familie săracă înseamnă foarte mult.

Este inadmisibil ca în România anului 2008 în care se vorbeşte tot mai mult de libera circulaţie a forţei de muncă în spaţiul comunitar să ne confruntăm cu astfel de probleme. Statul român nu poate interveni în reglementarea activităţii agenţilor economici străini. Dar, cu siguranţă, poate interveni în reglementarea activităţii firmelor româneşti care au ca obiect de activitate plasarea forţei de muncă în afara graniţelor ţării, pentru ca pe viitor, românii care vor pleca la muncă în străinătate să nu mai fie nevoiţi să suporte, pe lângă condiţiile mai mult sau mai puţin bune oferite de angajatorii străini, şi costurile inutile, atât morale, cât şi materiale ale unor astfel de experienţe neplăcute.