Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Continuăm cu Grupul parlamentar al PNL şi invit la microfon pe doamna deputat Diana Tuşa. Vă rog, aveţi cuvântul.

Doamna Adriana Diana Tuşa:

Mulţumesc mult, doamna preşedintă.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Responsabilitatea - o problemă a educaţiei din România" şi se referă la haosul din sistemul de învăţământ, haos creat de doamna Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, cercetării şi inovaţiei.

Asumarea responsabilităţii este un lucru din ce în ce mai rar în politica românească. Întoarcerea ca la Ploieşti, făcutul pe niznaiul, datul după corcoduş sau obrazul gros au devenit o practică. Scandalul iscat de modificarea programei şcolare, propusă de Ministerul Educaţiei, ilustrează perfect noua modalitate iresponsabilă de a guverna în România.

Totul a pornit de la un lucru cert: programul mult prea încărcat, mult prea multe ore în învăţământul preuniversitar, realitate pe care nimeni nu o poate contesta. Problema a fost rezolvată însă în cel mai neaoş stil dâmboviţean. Fără nicio consultare cu cei vizaţi de măsurile preconizate, fără a consulta nici măcar legislaţia europeană în domeniu, procedură care pare că a devenit o practică a noului Guvern, ministrul educaţiei a decis: "tăiem de la liceu o oră de sport, dirigenţia şi a doua limbă străină".

Reacţia tuturor factorilor implicaţi a dus la întoarcerea ca la Ploieşti de care vorbeam mai sus. În încercarea de a drege busuiocul, doamna ministru Andronescu a precizat că "am hotărât să păstrăm în trunchiul comun o singură oră de sport, în schimb trec două în extracurricular". Aceasta în condiţiile în care ştim cu toţii că, potrivit normelor europene, unul dintre principalele beneficii ale sportului este rolul important pentru sănătatea publică, în special în lupta împotriva obezităţii, boală care afectează în prezent 21 de milioane de copii europeni. Conform unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, trei milioane dintre aceştia sunt elevi. Sedentarismul, combinat cu o alimentaţie deficitară, bazată pe mâncarea fast-food, face ca anual, în Europa, circa 85000 de copii să devină obezi.

În cazul României, o treime dintre copii devin obezi până să ajungă în băncile şcolii, iar în ceea ce priveşte riscurile pe care le implică obezitatea, acestea sunt date de boli precum diabetul, diverse afecţiuni cardiace, ajungând până la anumite tipuri de cancer. De aceea, conform art. 10 al Rezoluţiei Parlamentului European din 13 noiembrie 2007 privind rolul sportului în educaţie, Parlamentul European invită statele membre să confere educaţiei fizice un caracter obligatoriu în şcoli şi licee şi să accepte acele principii conform cărora, în orar, ar trebui să se prevadă cel puţin trei ore de educaţie fizică pe săptămână, în vreme ce şcolile ar trebui să fie încurajate să depăşească acest prag, în funcţie de posibilităţi.

În bâlbâielile sale, în încercarea de a-şi salva, atât cât mai putea, imaginea de mare specialist al sistemului, doamna ministru a uitat însă să facă precizările referitoare la scoaterea orei de dirigenţie şi a celei de-a doua ore de limbi străine, deşi necunoaşterea cel puţin a limbii engleze reprezintă un mare minus, indiferent de domeniul sau de ţara în care doreşti să lucrezi. Şi pentru că învestirea în funcţia executivă a doamnei ministru a fost însoţită de uitarea adevăratelor probleme cu care se confruntă tinerii din România, îi reamintesc doamnei ministru Andronescu faptul că statisticile arată că doar 10% dintre români ştiu foarte bine engleza - cea mai cunoscută limbă de circulaţie internaţională -, în condiţiile în care media în Uniunea Europeană este de 22%. Totodată, îi reamintesc doamnei ministru Andronescu faptul că, aceleaşi statistici arată că doar 17% dintre români spun că ştiu engleza la nivel mediu, faţă de 47% media în Uniunea Europeană.

Totodată, pentru că se pare că a uitat şi acest lucru, îi reamintesc doamnei ministru că, în rectificările sale, uitat a fost şi programul After School; o idee mai mult decât fantezistă, aplicabilă oriunde, mai puţin în România; o idee care ne dovedeşte faptul că avem un ministru al educaţiei rupt de realitatea sistemului de învăţământ românesc, un ministru care probabil raportează facilităţile pe care le avea în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti la nivelul întregului sistem educaţional. Prin urmare, nu îmi rămâne decât să mă gândesc la gravitatea faptului că doamna ministru nu ştie care sunt problemele cu care se confruntă şcolile din Brăila, de exemplu, sau din celelalte judeţe ale ţării.

Îi reamintesc, de asemenea, doamnei ministru că tinerilor social-democraţi, cărora le-a ţinut prelegeri despre cât de eficient va deveni sistemul de învăţământ românesc sub conducerea domniei sale, a uitat să le povestească despre consecinţele propunerii de desfiinţare a şcolilor de arte şi meserii, înfiinţate - ironia sorţii - tot de domnia sa, în 2002. Oare omisiunea a fost voită sau chiar doamna ministru nu conştientizează implicaţiile propunerii domniei sale pe piaţa muncii din România?

Având în vedere aceste considerente şi ţinând cont de faptul că educaţia şi sănătatea actualei generaţii de şcolari depind de viitorul nostru, al tuturor, mă întreb care este strategia reală a Ministerului Educaţiei, dacă există vreuna.

Mulţumesc mult.