Parliamentary debates

Domnul Adrian Mocanu:

"Tehnocraţia poate salva România?"

În ultimele zile se discută tot mai des despre o guvernare tehnocratică, pe durată determinată, care să asigure organizarea unor alegeri corecte şi stabilitatea economică în această perioadă dificilă de criză economică.

Pentru a înţelege mai bine conceptul, trebuie să amintim că "tehnocraţia" reprezintă o doctrină politică, o teorie care preconizează o organizare şi o conducere a societăţii pe baze raţionale, ştiinţifice, având, în mod deosebit, în atenţie ramurile productive. Tehnocraţia, ca teorie şi denumire, a fost introdusă în circuitul curentelor politice la începutul perioadei interbelice de către politologul William Henry Smith şi transformată în doctrină de James Burnham, prin lucrarea, apărută în anul 1941, intitulată "The Managerial Revolution", prin care se acredita ideea că revoluţia managerială constituie o alternativă la societatea capitalistă şi cea socialistă, puterea revenind managerilor, organizatorilor care să urmărească dezvoltarea societăţii pe criterii de eficienţă.

Privită sub acest aspect, doctrina tehnocraţiei, deşi cu multe elemente raţionale, tinde să devină, în cele din urmă, o variantă a elitismului, întrucât specialiştii, pe de o parte, constituie o minoritate, iar, pe de altă parte, pot căpăta un caracter de grup aristocratic, promovând interese de castă ce pot veni în contradicţie cu interesele majorităţii, cu principiile democratice. Altfel spus, guvernarea tehnocratică este limitată la un grup restrâns de specialişti care exercită funcţii de conducere nu pe bază de opţiuni democratice, ci ca urmare a unor decizii pe care doar ei le consideră relevante pentru binele majorităţii, ceea ce poate să servească în cele din urmă doar interesele minorităţii.

Elementele pozitive ale acestei doctrine constau în faptul că pune în evidenţă necesitatea valorificării cuceririlor ştiinţei în conducerea societăţii, lucru care trebuie făcut nu prin eliminarea factorului politic, ci prin conlucrarea cu acesta.

Consider că într-un stat modern, factorul de decizie politică, care reprezintă o anumită opţiune a cetăţenilor, trebuie să beneficieze de aportul consilierilor specialişti, al unor organisme ştiinţifice, care să releve, în mod permanent, nevoile obiective ale dezvoltării sociale. O decizie luată de structurile de conducere ale statului este valoroasă numai în măsura în care ţine cont atât de cuceririle ştiinţei, dar şi de valorile politice ce emană din voinţa cetăţenilor.

Atât şeful statului, cât şi opoziţia formată în Parlamentul României ar putea să creadă că succesul unui premier tehnocrat înseamnă începutul timid al unei veritabile reforme a clasei politice. Din punctul meu de vedere, cel mai mult contează faptul că cetăţenii care urmăresc emisiunile TV s-au confruntat cu conceptul de tehnocraţie şi că, în mod aparent, ideea a prins bine la electorat. Este posibil ca astăzi să asistăm la un mare experiment, care va putea influenţa evoluţia clasei politice în următorii ani.