Florin-Alexandru Alexe
Florin-Alexandru Alexe

Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.49/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.100 Florin-Alexandru Alexe - marcarea istoricei zile de 10 mai în calendarul evenimentelor României;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Pentru a putea evolua - ca societate şi ca sistem politic - România trebuie să fie împăcată cu destinul său istoric. Indiferent dacă evenimentele care s-au succedat pe parcurs au fost faste sau nefaste, ţara noastră trebuie să şi le asume şi să facă din ele baza evoluţiei sale democratice. Astăzi vă voi vorbi despre un eveniment fast din viaţa românilor: declararea independenţei statului român.

În 1866 Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a venit în România pentru a prelua conducerea statului român. Pe 10 mai 1866 Principele Carol a depus jurământul în faţa Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Din acel an, 1866, până în 1947, când Regele Mihai I al României a fost obligat să abdice, 10 mai a fost Ziua Naţională a României. Se spune că în 1881 a avut loc cea mai somptuoasă celebrare a Zilei Naţionale de 10 mai datorită evenimentului extraordinar din acel an, anume, transformarea României în regat.

Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, Camera Deputaţilor a adoptat Legea nr. 363/1947 prin care era proclamată Republica Populară Română, având Ziua Naţională pe 23 august, considerată "Ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul Revoluţiei populare în România".

Revenind la perioada regalităţii, între anii 1877 - 1878, a avut loc Războiul de Independenţă a României, aşa cum consideră românii a fi fost Războiul ruso-româno-turc. În urma acestuia, România şi-a recăpătat independenţa în faţa Imperiului Otoman. Astfel, la data de 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a citit în faţa Parlamentului moţiunea "Independenţa absolută a României", care a fost votată cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri. A doua zi, pe 10 mai, Regele Carol I (Principele Carol devenise Regele României în 1881) a promulgat moţiunea citită de Kogălniceanu în Parlament, conferindu-i astfel putere de lege, astfel încât independenţa României a devenit efectivă pe data de 10 mai.

Este adevărat că data de 10 mai are strânse conotaţii regaliste. Este adevărat şi faptul că, în 1877, conducătorii de atunci ai României - Carol I, Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu etc. - au dorit în mod expres ca actul de independenţă a României să fie semnat pe 10 mai, având în vedere contextul favorabil declarării independenţei produs chiar în preajma zilei de 10 mai. Dar apariţia contextului favorabil independenţei în apropierea acestei zile este o pură coincidenţă. Aşadar, conducătorii de atunci nu au premeditat cuplarea Zilei Regalităţii şi a Zilei Naţionale din acea perioadă cu Ziua Independenţei, ci doar au profitat de oportunitatea apărută aleatoriu pentru a da o importanţă şi mai mare zilei de 10 mai.

Consider că acum, la 149 de ani de la instituirea zilei de 10 mai ca Zi Naţională a României, la 134 de ani de la dobândirea unei puternice semnificaţii regaliste, la 138 de la sărbătorirea zilei de 10 mai ca Zi a Independenţei României, la 68 de ani de la instaurarea regimului comunist în România, la 26 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi de la reinstaurarea democraţiei, la 11 ani de la aderarea României la NATO şi la 8 ani de la primirea României, cu drepturi depline, în Uniunea Europeană, putem admite că un popor îşi are propriul său destin, nedeviat de coincidenţe, şi că independenţa unui stat are o atât de mare importanţă încât orice coincidenţă păleşte când vine vorba de celebrarea Zilei Independenţei.

Acestea fiind spuse, mă alătur demersului domnului deputat Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, care adresează solicitarea liderilor politici, partidelor parlamentare şi liderilor grupurilor din Parlament de a vota Proiectul de Lege privind declararea zilei de 10 mai Ziua Independenţei României, atât în comisii, cât şi în plen.

Consider, la fel ca şi domnul Ştirbu, că un vot unanim dat de către parlamentari acestui proiect de lege ar putea să fie începutul unui proces de recredibilizare a instituţiei cu cea mai mare reprezentativitate într-un regim democratic: Parlamentul.