Parliamentary debates

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"De ce Bucovina?"

Revin pentru a patra oară şi pentru a treia săptămână consecutiv în faţa dumneavoastră cu gândul că argumentele istoriei pot schimba, în această perioadă de dezbateri la nivelul întregii societăţi româneşti, chipul regiunilor viitoare, în funcţie de criterii ce nu pot rămâne ignorate.

"De ce Bucovina?" Argumente geografice, istorice, economice, sociale susţin existenţa Bucovinei în spaţiul geografic naţional al României, astfel:

"În nordul Moldovei (Bucovina) au fost stabilite de la începuturile formării statului capitalele ţării la Baia (Dragoş), Rădăuţi (Bogdan I), Siret (Laţcu), Suceava (Petru I). Aşa au fost timpurile istorice, aşa au hotărât domnii, voievozii, cu sfătuitorii lor, mari dregători aflaţi în funcţii, dar şi poporul. Că nimic nu este lăsat la voia întâmplării, aflăm scris din documente, acte, hrisoave, urice, zapise, cronici. Mărturiile vrednicilor timpuri trecute sunt monumentele UNESCO (opt în Bucovina), arhitectura satelor şi oraşelor bucovinene.

Locul unde primii voievozi şi domni au aşezat capitala ţării a fost preţuit şi judecat temeinic, avându-se în vedere mai multe criterii specifice fiecărei etape istorice: poziţia geografică, economică, politică, socială.

Întemeierea statului Moldova de către Bogdan din Maramureş a fost realizată cu sprijinul nobililor locali, al lui Costea Voievod de la Rădăuţi, căsătorit cu Margareta-Muşata, fiica lui Bogdan I. Voievodul Costea îşi avea curtea şi biserica sa la Rădăuţi, în acest loc poposind Bogdan I cu maramureşenii descălecaţi. Astfel că a doua capitală a Moldovei, după Baia lui Dragoş, a fost Rădăuţi. Aici, în prima biserică de lemn - Sfântul Nicolae (intrată în circuitul istoric cu numele de Bogdana), ctitorită de Costea, îşi odihnesc somnul Bogdan I, Laţcu, Petru I, Costea, iar în cea de piatră, zidită pe acelaşi loc de Petru I, sunt îngropaţi Roman I, Ştefan I şi alţii.

Oraşul Siret a fost pentru un scurt timp reşedinţa voievodului Laţcu, fiul lui Bogdan şi al Margaretei-Muşata, mamă a domnilor Petru I şi Ştefan I. În apropiere de Curtea Domnească de pe Dealul Horodiştea din Siret, Petru I a construit biserica Sfânta Treime.

Pentru că timpurile erau neprielnice ţării, fiind înconjuraţi de puternicii de atunci (Polonia, Ungaria, Hoarda de Aur), din considerente strategice (amplasarea în zona centrală), economice (drumuri comerciale), sociale (densitatea aşezărilor şi a populaţiei), politice (apropierea de statul suzeran, care oferea ajutor în caz de atac străin), Petru I a aşezat capitala la Suceava. Fiind centru administrativ, juridic, religios, Suceava a adăpostit edificii importante, precum: Cetatea de Scaun, Cetatea Şcheia, Curtea Domnească şi numeroase edificii laice şi de cult. În oraş a fost ctitorită de către Petru I, la sfârşitul secolului al XIV-lea, prima catedrală mitropolitană a Moldovei, Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuţi), unde a slujit primul mitropolit al Moldovei, Iosif I, rudă cu familia domnitoare a Moldovei, recunoscut canonic de Patriarhia din Constantinopol, la 1401. Reşedinţa mitropolitului Iosif a fost în apropierea Bisericii Mitropolitane (Mirăuţi).

Oraşul Suceava a fost capitala Moldovei de la Petru I (1375-1391) şi până la Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1563-1568), când, din ordinul turcilor, noua reşedinţă a ţării a fost mutată la Iaşi. Suceava nu a fost părăsită, domnii au şezut la Curtea Domnească şi la Cetatea de Scaun. Vasile Lupu a stat cel puţin trei luni pe an la Suceava, de obicei primăvara.

Veacurile au trecut peste oraş, au lăsat semnele lor, unele au fost bune, altele rele. Au fost şi vremuri rânduite, când domnii Ţării Moldovei şi locuitorii oraşului Suceava au clădit cetăţi, biserici, case, pivniţe. Unele construcţii sunt astăzi în ruine, altele, veghind peste secole, au învins intemperii: cutremure, războaie, asedii, incendii. Patrimoniul religios şi laic al oraşului Suceava include un monument UNESCO (Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou) şi edificii încadrate în categoria tezaur a patrimoniului naţional imobil: Sfântul Gheorghe (Mirăuţi), Sfântul Dumitru (Domnească), Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Coconilor, Domniţelor, Beizadelelor), Adormirea Maicii Domnului din Iţcanii Vechi, Mănăstirea Zamca, Sfântul Simion, Sfânta Cruce, Hagigadar.

Domnii au împărţit Moldova în ţinuturi, unităţi administrative care s-au păstrat până la reformele întreprinse după Unirea din 1859, când ţara a căpătat o structură nouă - judeţele.

Austriecii, după ce au ocupat în 1775 nordul Moldovei, au numit provincia nouă Bucovina şi au stabilit centrul administrativ al acesteia la Cernăuţi. Cei care au luat decizia au judecat lucrurile sub toate aspectele: strategico-militare, politice, economice, sociale. Oraşul Cernăuţi a rămas până astăzi în funcţia de reşedinţă administrativă.

Bucovina este simbolul istoriei naţionale, locul unde se află necropolele vechilor domni ai Moldovei (Rădăuţi, Putna, Probota, Slatina), a opt monumente UNESCO (Mănăstirea Moldoviţa, Arbore, Mănăstirea Suceviţa, Pătrăuţi, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Probota, Mănăstirea Voroneţ, Humor).

Bucovinenii sunt definiţi prin spaţiu geografic, tradiţii, port, obiceiuri. Nu poţi schimba o rânduială aşezată din generaţii, din neam în neam, pentru că anumite interese o cer, mai mult, fără o consultare a bucovinenilor prin referendum. Nimic nu se poate clădi fără o consultare (cel puţin prin reprezentanţi, ca la adunările ad-hoc de dinaintea Unirii), fără consimţământul popular, naţional.

Elita românilor bucovineni a luptat pentru lumina neamului din Bucovina prin şcoală în limba română, prin cultură, literatură. Au clădit temeinic, pas cu pas, cu trudă, cu suferinţe pricinuite de autorităţile timpului, ceea ce conservăm noi astăzi. Dacă ei ar fi gândit altfel, atunci, ce urmări ar fi fost ?"