Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.70/2015
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.101 | Ana Birchall - declaraţie politică despre "Noua politică agricolă comună"; | ![]() |
||
|
"Noua politică agricolă comună" În această declaraţie vreau să vă vorbesc despre noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), perspectivele României privind viitoarea reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) şi modul în care România poate beneficia de oportunitatea de a ridica nivelul economic al unor zone mai sărace, dezavantajate economic, prin folosirea oportunităţilor pe care agricultura le oferă. Noua politică agricolă comună europeană urmăreşte protejarea biodiversităţii, a calităţii apei şi solului, iar strategia pentru perioada de până în anul 2020 pune accent pe subvenţiile directe către fermieri şi pe sprijinirea culturilor ecologice şi, astfel, prezintă un avantaj pentru tineri şi pentru micii fermieri. Fondurile agricole vor putea fi accesate doar de către cei care dovedesc că activitatea agricolă pe care o desfăşoară contribuie substanţial la veniturile generale. Noua Politică Agricolă Comună, precum şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru 2014-2020 permit armonizarea utilizării fondurilor pe nevoile specifice ale României şi pot astfel contribui semnificativ la creşterea productivităţii în agricultura naţională. Trebuie precizat că o particularitate a noii Politici Agricole Comune este faptul că pentru prima dată s-a luat în considerare specificul statelor membre şi au fost integrate multe elemente de flexibilitate care le permit statelor membre să echilibreze modul de aplicare a plăţilor directe, în funcţie de nevoile agriculturii din statul respectiv. Consider că România se află în faţa unei provocări pe care nu are voie să o rateze, şi anume: armonizarea fondurilor europene la specificul agriculturii româneşti şi a problemelor cu care ne confruntăm, cu precădere în zonele mai sărace şi dezavantajate economic, cum este şi judeţul Vaslui, de exemplu. În calitatea mea de deputat al vasluienilor de pe Valea Tutovei, o zonă defavorizată economic, consider că adaptarea Politicii Agricole Comune şi aplicarea noului PNDR oferă o şansă reală celor care locuiesc în mediul rural - care nu trebuie să uităm că reprezintă circa 50% din populaţia activă - de a-şi ridica nivelul de trai, de a-şi consolida micile ferme de familie, de a nu mai fi nevoiţi să crească exodul forţei de muncă şi de a simţi că trăiesc cu adevărat într-un stat european, aici, acasă. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, ca parte a Politicii Agricole Comune, este pentru România o şansă, dar în egală măsură o mare responsabilitate. Salut pe această cale măsurile luate de Guvernul Ponta care au condus la creşterea suprafeţelor agricole cultivate şi la mobilizarea forţei de muncă tinere în agricultură. La mine în Colegiu, pe Valea Tutovei, ca şi în restul judeţului Vaslui, terenurile arabile lăsate în paragină au scăzut ca număr faţă de anii anteriori. Dacă în 2012 peste 6,5% din suprafaţa de teren agricolă era pârloagă, anul următor aceasta a scăzut la jumătate. Schimbarea de atitudine este rezultatul măsurilor luate de actualul Guvern care vin să încurajeze pe toţi cei care vor să facă o agricultură profitabilă, în special pe tinerii care vor să îşi deschidă o fermă sau să cultive pământul. Noua politică agricolă europeană devine comună prin obiectivele şi instrumentele sale, şi nu printr-un model unic sau dominant de dezvoltare. De aceea, elementele care ţin de specificul românesc, precum fermele mici, aspecte care ţin de structura fermelor de la noi, de nevoile de investiţii pentru modernizarea fermelor din România, se regăsesc în noul pachet avansat. Un alt aspect este că noua PAC vine cu un sprijin mai bine ţintit pentru măsuri care răspund unor nevoi specifice: tinerii fermieri, micii fermieri, sprijinul pentru zonele defavorizate. În acelaşi timp, există o reechilibrare a sprijinului financiar pentru statele membre din Est şi din Vest, dar şi pentru diferitele categorii de fermieri. Agricultura se confruntă cu o problemă demografică majoră, şi nu este numai cazul României. La nivel european, 30% dintre fermieri au peste 65 de ani, în vreme ce doar 6% au sub 35 de ani. Fără tineri care să se orienteze spre această activitate nu există un viitor pentru agricultura europeană. De aceea, Guvernul Ponta a dorit să facă, pe linia politicii europene, mai multe pentru a convinge tinerii să se stabilească în mediul rural şi să se implice în agricultură. Un tânăr fermier de până la 40 de ani, care îşi începe activitatea în domeniul agricol, va primi în primii cinci ani o subvenţie mai mare cu 25% decât subvenţia generală. În plus, în cadrul programului de dezvoltare rurală, tinerii fermieri vor putea beneficia în continuare de ajutor financiar nerambursabil, de până la 70.000 de euro, pentru instalarea în fermă, deschiderea unei afaceri în agricultură, formarea profesională şi serviciile de consultanţă. Toate aceste măsuri sunt doar începutul unui proces care trebuie să ducă România alături de ţări importante din Europa în ce priveşte producţia agricolă. Pentru anumite zone din România, cum este şi judeţul Vaslui, agricultura pe bază de subvenţii europene reprezintă principala oportunitate pentru a creşte nivelul de trai şi calitatea vieţii oamenilor. Vă invit, aşadar, să sprijinim acest proces de informare a tinerilor din colegiile noastre cu privire la noua PAC, să îi convingem că se află în faţa unor oportunităţi de a-şi ridica nivelul de trai şi, nu în ultimul rând, că pot munci cinstit şi cu real folos şi în ţara lor, fără să mai fie nevoiţi să ia calea străinătăţii. Agricultura este o şansă a României de a-şi aduce tinerii acasă, de a-şi creşte capacitatea forţei de muncă şi de a se dezvolta economic printr-un domeniu în care avem multă experienţă şi încă şi mai mult potenţial. |



