Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.26/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.102 | Lucian Riviş-Tipei - declaraţie politică: "De ce pleacă medicii din ţară?"; | ![]() |
||
|
"De ce pleacă medicii din ţară?" Citeam zilele trecute un articol în care se arăta că în ultimii doi ani din România au plecat la muncă în străinătate 4000 de medici. Ştirea a fost suficientă să mă pună pe gânduri, în contextul în care se ştie, raportul de medici la mia de locuitori în România, în comparaţie cu Franţa, de exemplu, este de 1:3, iar din această perspectivă, suntem pe ultimul loc în Europa. Potrivit datelor furnizate de Biroul de presă al Ministerului Sănătăţii, 7.190 dintre cei aproape 40.000 de medici, dentişti şi farmacişti din România şi-au depus actele pentru a lucra în afara ţării. Cele mai solicitate destinaţii sunt Franţa, Spania, Germania şi Marea Britanie. În aceste ţări medicii români pot câştiga între 1.600 şi 3.800 de euro pe lună. Specialităţile cele mai cerute în UE sunt medicina de familie, anestezia şi terapia intensivă, reumatologia, ortopedia şi psihiatria. O migraţie masivă se înregistrează şi în rândul asistentelor medicale şi al moaşelor. La sfârşitul lui iulie 2008, 4.398 de asistente medicale şi moaşe au solicitat eliberarea adeverinţelor pentru plecarea la lucru în străinătate, în special în Italia, Belgia şi în Marea Britanie. Cifrele sunt numai bune de a ne pune pe gânduri. E adevărat, în general, fiecare caută să aleagă în viaţă drumul care îi asigură mai binele. Din această perspectivă plecarea medicilor români este un fenomen de înţeles: în Occident condiţiile de muncă sunt superioare celor din ţară, iar veniturile încasate pe lună sunt de zeci de ori mai mari. Şi totuşi nu se poate să nu privim cu durere această stare de fapt şi să ne întrebăm: de ce ne pleacă medicii din ţară? Cu siguranţă, ţările vestice caută specialişti. E mai uşor să-i aduci după ce sunt pregătiţi, de cele mai multe ori chiar foarte bine. Conform unor studii, în 2015, Franţa, de exemplu, o să aibă un deficit de 7.000 de medici. Prin urmare, după liberalizarea serviciilor medicale, nu mai este o problemă să lucrezi ca medic în afară. Şi chiar dacă decalajul este mare între România şi ţările din Vest, ceva tot trebuie făcut. Este greu să-i ceri cuiva să fie patriot atunci când nimeni nu este sau când nu ai ce să oferi. Ministrul Sănătăţii a vizitat recent judeţul Arad şi municipiul Arad. În periplul făcut, a luat contact cu realitatea sanitară locală, aşa cum cu siguranţă a făcut-o de fiecare dată când a vizitat unităţile spitaliceşti din ţară în ultima perioadă. Reformarea sistemului medical românesc, o poveste de 20 de ani, poate că va marca în sfârşit un punct de cotitură în acest domeniu. Nu ştiu dacă cineva are soluţia în buzunar. Poate că mărirea sumelor alocate din p.i.b. sectorului sanitar ar fi un început. Poate că schimbarea mentalităţilor noastre ar fi un alt element important. Prea ne-am complăcut ani de zile în sintagma "după mine potopul". Nu ne ajută. Nu este nici măcar pragmatică. Poate că este momentul potrivit să înţelegem cum funcţionează capitalul: el trebuie investit rapid şi să circule pentru a produce plusvaloare. Tocmai de aceea ar trebui să gândim pragmatic, aşa cum o fac cei din Vest: după un specialist se poate obţine un câştig şi de multe ori unul frumos. Oare credeţi că nu am câştiga toţi dacă am face tot ce este posibil pentru a avea specialiştii noştri? |



