Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2015
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.109 | Miron Alexandru Smarandache - declaraţie politică: - "Înmulţirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, un fenomen îngrijorător"; | ![]() |
||
|
Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Înmulţirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, un fenomen îngrijorător" Am primit răspuns la o interpelare adresată ministrului transporturilor, Ioan Rus, pe tema semnalizării trecerilor la nivel cu calea ferată şi a accidentelor provocate din această cauză. Am exemplificat, în documentul oficial transmis conducerii Ministerului Transporturilor, cu mai multe cazuri de coliziuni dintre locomotivele unor trenuri şi autovehicule, petrecute atât în judeţul Bacău, cât şi în alte zone ale ţării, în urma cărora s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti şi însemnate pagube materiale. Spre exemplu, am amintit halta Valea Seacă din judeţul Bacău, unde s-au produs deseori incidente grave, în ultimii trei ani fiind înregistrate mai multe accidente soldate cu victime omeneşti. Din discuţiile avute cu poliţiştii, rezultă faptul că Ministerul Transporturilor este responsabil de semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată de pe drumurile publice. Ministrul transporturilor a răspuns afirmând că pentru a reduce riscurile producerii de accidente la trecerile la nivel, CNCF "CFR"-SA are în curs de realizare proiectul intitulat "Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată". Acesta prevede înzestrarea unui număr de 47 de treceri la nivel cu instalaţii de semnalizare automată tip BAT sau SAT, semnalizate în prezent cu indicatoare rutiere IR; echiparea a 44 de treceri la nivel cu instalaţii de semnalizare automată tip BAT cu 2 sau 4 semibariere, semnalizate în prezent cu instalaţii de semnalizare automată tip SAT; modernizarea unui număr de 20 de treceri la nivel - semnalizate în prezent cu instalaţii de semnalizare automată tip BAT cu 2 semibariere - cu instalaţii de semnalizare automată tip BAT cu 4 semibariere; dotarea unei treceri la nivel cu o instalaţie de semnalizare automată tip BAT cu 4 semibariere, care în prezent este acoperită cu barieră mecanică acţionată manual tip B. "Mai mult, Planul Strategic 2014-2020, elaborat de Banca Mondială în cadrul proiectului "Asistenţă acordată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru consolidarea procesului de planificare strategică în sectorul transporturilor", prevede modernizarea unui număr de 456 de treceri la nivel. Îndeplinirea acestui obiectiv depinde de asigurarea finanţării necesare pentru modernizarea tronsoanelor de cale ferată de pe coridoarele reţelei TENT-T Centrale, Orient/Est-Meridian şi Rin-Dunăre. De asemenea, CNCF CFR-SA a iniţiat şi a contribuit la revizuirea standardului "Treceri la nivel cu calea ferată. Partea 3-a: instalaţii de semnalizare automată", acţiune în urma căreia STAS-ul 1244/3-1900 a fost înlocuit cu SR 1244-3/2014, astfel încât au fost actualizate reglementările privind instalaţiile de semnalizare automată a apropierii trenurilor la trecerile la nivel", a subliniat ministrul Ioan Rus. Ministrul transporturilor a mai precizat că în ultimii trei ani, pe calea ferată, nu s-a înregistrat niciun caz de loviri ale vehiculelor rutiere de către materialul rulant, care să fie cauzat de o defectare a instalaţiilor de semnalizare a trecerilor la nivel. În primele nouă luni ale anului trecut, a mai spus Ioan Rus, pe reţeaua feroviară din România a fost înregistrat un număr de 287 loviri a vehiculelor rutiere de către materialul rulant la trecerile la nivel cu calea ferată. "Ca urmare a lovirii vehiculelor rutiere de către materialul rulant, la trecerile la nivel cu calea ferată au decedat 64 de persoane şi 115 au fost rănite. Pe raza judeţului Bacău s-au înregistrat 8 cazuri de loviri, având ca urmare decesul a 3 persoane şi rănirea altor 7. Toate aceste loviri la treceri la nivel cu calea ferată s-au produs ca urmare a nerespectării de către conducătorii auto a semnalizării rutiere şi a neasigurării acestora la trecerile de nivel", a conchis ministrul transporturilor. |



