Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Ultimul vorbitor – domnul deputat Ráduly Róbert.

Domnul Ráduly Róbert Kálmán:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Duminica trecută s-a încheiat la Salt Lake City, în America, Olimpiada de iarnă.

Marţea trecută, acum o săptămână, seara, la orele 23,35, a aterizat cursa Air France, cu care a revenit în ţara delegaţia olimpică a României. Puţină presă şi puţini demnitari autohtoni români care au aşteptat această delegaţie; domnul Popper, secretarul general al COR, şi cu mine – şi atât. Nici un demnitar din partea Guvernului, ministerului, care este un prim semnal, un semnal interesant.

Bineînţeles că ştim cu toţii că la o olimpiadă important este să participi, dar, deopotrivă, este important ca, în momentul când revii, indiferent de rezultate, să fii primit cum se cuvine.

Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, din nefericire, reacţiile presei sportive au fost, în opinia mea, total deplasate, au catalogat participarea delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Salt Lake City ca fiind un eşec total. Şi n-au mers mai departe acolo unde trebuia şi trebuie mers, şi anume la a analiza de ce nu mai suntem la foarte multe ramuri de sport hibernale, unde am fost odată. Ştim foarte bine că Panţâru, de exemplu, echipajul condus de Panţâru a fost campion mondial la bob sau că nu mai puţin la ultima olimpiadă, găzduită de Statele Unite ale Americii, la Lake Placid, echipa de hochei a României a fost pe locul 7 din lume, ceea ce a fost cam demult, acum 22 de ani şi acum ne batem undeva în subsolul Diviziei mondiale la acest sport.

Permiteţi-mi să vă aduc în atenţie câţiva sportivi, puţini, e adevărat, care au reuşit să se califice pe merit, după concursul de calificare la această olimpiadă de iarnă.

Este vorba în primul rând de Tofalvi Eva, portdrapelul delegaţiei României la aceste jocuri, în opinia mea, cea mai bună sportivă, în ramură de sporturi hibernale, din ultimul deceniu, singura care a reuşit un loc 6 anul trecut, în 2001, la Campionatul Mondial.

Kristo Katalin, o patinatoare în vârstă de 18 ani, la shorttrack dublu la bob - Kovacs Erika-Ispirescu Maria, Antal Zsolt – un brav sportiv de 30 de ani care participă la ski fond, Gheorghe Chiper – la patinaj artistic şi Marian Blaj – la biatlon.

Atâţia au fost – 7 sportivi – care au obţinut calificarea după concursuri de calificare la aceste jocuri olimpice; Luca Roxana a fost al 8-lea sportiv, tot la patinaj artistic, care a reuşit, cu puţin noroc, să se califice. Însă, din nefericire, delegaţia noastră olimpică a fost compusă din mult mai mulţi sportivi şi, astfel, resursele puţine care au fost afectate acestor sporturi de iarnă, s-au dus într-o direcţie de masă, ca să spunem aşa. Totuşi, noi credem – şi eu cred – că visul oricărui sportiv este să participe la olimpiadă şi puţini au această ocazie şi de aceea trebuie să-mi scot pălăria şi să ne scoatem cu toţii pălăria şi să-i tratăm cu respectul cuvenit, indiferent dacă s-au calificat sau s-au dus, din alte considerente, au fost nominalizaţi, din alte considerente, la această olimpiadă.

Faptul că au ajuns acolo, la Salt Lake City, a însemnat o serie de renunţări şi cred, cu toată convingerea, că e un rezultat deosebit, mai ales că, din păcate, ramurile de sport hibernale din România sunt subfinanţate.

Citesc în continuare, dau citire tuturor acelor sportivi care au reuşit să participe într-o probă olimpică sub culorile României, dincolo de cei 7 pe care i-am menţionat deja. Dana Cojocea şi Alexandra Rusu, la biatlon; Florian Enache, Adrian Duminicioiu, Teodor Demetriad şi Iulian Pocioianu – la bob, Cristian Stanciu, Marian Tican, Eugen Radu şi Robert Deleanu – la sanie, Iakob Endrio şi Daniela Oltean – la patinaj viteză, Alexandra Munteanu – la ski şi atât.

Şi permiteţi-mi ca să nominalizez şi pe cei mai buni antrenori la sporturile de iarnă în momentul de faţă din România, Marton Simon la biatlon şi Csiszer Judit shorttrack, la patinaj pe pistă redusă, şi Hodos Laszlo la bob.

În încheiere, aş vrea să fac câteva consideraţii, pornind de la declaraţia antrenorului Marton Simon, antrenorul celei mai bune sportive din România la sporturile de iarnă. Domnul Marton Simon a explicat astfel participarea delegaţiei noastre la olimpiadă. COR a asigurat asistenţă medicală. Pe baza deciziei Comitetului Olimpic Român, din păcate, această asistenţă a fost asigurată în loc de un medic, de o asistentă medicală, aceasta neavând nici măcar medicamentele necesare. În starea în care au ajuns mai mulţi sportivi, pentru că s-au îmbolnăvit de gripă la olimpiadă, ar fi trebuit o medicaţie, dar acest lucru nu a fost asigurat şi, astfel, rezultatele au lăsat de dorit.

Totuşi, sportivii noştri au fost trataţi, dar de un medic american, cu o anumită bunăvoinţă. Îmi pare rău că, astfel, s-a dus pe apa sâmbetei, munca noastră de mai mulţi ani.

Concluziile faţă de participarea noastră la această olimpiadă, dincolo de părţile bune, ar fi cam următoarele: trebuie neapărat ţinută o analiză, trebuie neapărat regândită politica sportivă şi mai ales politica vis-a-vis de sporturile de iarnă.

Stăm foarte prost, avem lacune, carenţe deosebite în ceea ce priveşte medicaţia sportivă. Şi dacă medicina sportivă din România nu va reuşi să revină în elita medicinii sportive, vom avea foarte mari probleme.

În Salt Lake City, îmi povesteau sportivii şi antrenorii la aeroport, după revenirea în ţară, delegaţiile serioase – Germania, Norvegia, Statele Unite şi aşa mai departe – aveau controale zilnice din partea medicilor proprii. Se preleva sânge, se analiza acea probă de sânge şi, pe baza ei, în fiecare moment ştia antrenorul situaţia, starea în care era sportivul, modul în care trebuie administrată medicaţia, modul în care trebuie făcută pregătirea sportivă, pentru ca rezultatul să fie optim, ciclul de pregătire să-şi atingă vârful, exact în momentul concursului.

Din păcate, la noi, metodele sunt arhaice, fără să se facă apel la medicina modernă, la tehnica de vârf în acest domeniu. Şi nu mă gândesc la dopaj, ci la medicina permisă de mişcarea olimpică, de mişcarea sportivă.

A doua problemă este legată de bazele sportive. Dacă ne uităm în ţară, de exemplu, mergem la Sinaia, găsim acolo o pistă de bob, membră de orice muzeu al satului. Este una dintre ultimele piste artificiale. Acest lucru n-ar fi foarte rău, pentru că la Saint Moritz este singura pistă practic artificială din lume, pe care se fac concursuri de cupă mondială. Însă, la Sinaia, această pistă este în paragină, n-a mai fost reparată, reînnoită de câţiva ani buni, prezintă adevărate pericole şi chiar nu demult a avut loc acolo un accident într-o curbă, un echipaj de-al nostru a părăsit suprafaţa pistei.

Dar, putem să mergem mai departe şi să constatăm că nu există în România astăzi nici o pistă artificială de patinaj viteză, sau că există numai 5 patinoare artificiale, din care 4 sunt acoperite şi unul este descoperit şi, bineînţeles că, astfel, este foarte greu, cu o bază de selecţie minimă, să ai un sport de performanţă, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, pentru a avea rezultate într-un sport, trebuie să ai foarte mulţi copii, speranţe, juniori 2, juniori 1, tineret şi aşa mai departe.

Nu în ultimul rând trebuie regândită întreaga politică sportivă şi eu aici m-aş opri, în final, la un singur detaliu, şi anume politica de imagini a Televiziunii Române, care este o televiziune publică. În opinia mea, este o gravă greşeală că Televiziunea publică se concentrează doar asupra fotbalului în ceea ce priveşte campionatul naţional. Este un monopol pe care se bat deopotrivă televiziunile private şi Televiziunea publică şi ele, spre deosebire de alte ţări care au un tratament echitabil al sporturilor, fotbalul domină totul în România.

În opinia mea, dacă forurile, Guvernul, respectiv ministerul de resort, dar şi conducerea Televiziunii care, încă o dată vă spun, este o televiziune publică şi ar trebui să se ghideze şi după alte principii, nu reuşeşte o distribuţie echitabilă a timpilor afectaţi transmisiunilor sportive, în afară de fotbal care, din nefericire – şi acesta este într-un regres vizibil -, nu prea o să avem nici un alt sport de echipă.

Trebuie să găsim un echilibru, să avem şi meciuri de handbal, şi meciuri de baschet, de volei, de polo pe apă şi de hochei, de ce nu, transmise în mod regulat pe posturile Televiziunii naţionale.

Desigur, puteţi să spuneţi că la hochei se mai transmite din când în când, da, pentru că acolo facem un lobby incredibil şi, din fericire, sponsorul Ligii naţionale – Connex – pune întotdeauna bani frumuşei pentru ca respectivul post de televiziune să transmită un meci sau altul.

În concluzie, sporturile de iarnă, participarea noastră olimpică, este într-adevăr într-un regres, dar acest regres nu se datorează sportivilor, nu se datorează acestor tineri talentaţi, care muncesc, care lucrează într-un mod total neimaginabil, sau inimaginabil pentru noi, muritorii de rând, şi au performanţe de excepţie.

Eu v-aş ruga pe dumneavoastră, sau aş ruga pe cei care pot să facă, să ia măsuri în acest sens, să sprijinim sportul, să sprijinim aceşti tineri, pentru că merită, să sprijinim în interesul lor, în interesul nostru, al tuturor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.