Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Una din temele care mă preocupă, ca şi cetăţean român, este ce tip de societate se construieşte în zilele noastre, ce tip de societate se edifică în România de astăzi. Şi pentru că am aflat prin intermediul televiziunilor, radiourilor şi ziarelor, care au prezentat ca pe un eveniment epocal intrarea Partidului Social Democrat din România în Internaţionala Socialistă, am încercat să pun în relaţie directă ceea ce se întâmplă prin alte ţări conduse de social-democraţii şi ceea ce se întâmplă în ţara noastră şi în viaţa noastră, a românilor.

Am încercat să văd care este diferenţa dintre doctrine şi ideologii, şi demersul practic al partidului de guvernământ din România.

Social-democraţiile care conduc prin alte ţări nu distrug muncitorimea, nu vând fabrici la fier-vechi.

Social-democraţii din alte ţări nu acordă ajutoare sociale şi venit minim garantat, cu condiţia de a nu avea cetăţeanul respectiv, ţăranul sărac nimic în jurul casei. Dacă un ţăran român, şi cu toţii mergem prin sate şi ne confruntăm cu această realitate, dacă are o capră sau o vacă şi dacă munceşte s-o hrănească, să-şi întreţină copiii, el este considerat nedemn de a primi venitul minim garantat. Dacă are o căruţă sau televizor, i se suspendă automat dosarul de venit minim garantat.

În această situaţie, pentru că celelalte mijloace, un animal, o căruţă, o frământare zilnică de a supravieţui, nu-i aduc echivalentul nici măcar a venitului minim, atunci tendinţa este de a abandona animalele, de a abandona mijlocul de transport, rudimentar şi aşa, de a abandona orice strădanie şi orice frământare, pentru că, oricum, nu ar câştiga mai mult. Şi atunci o importantă pătură socială reazemă primăriile, aşteptând venitul minim garantat, care în traducere românească nu înseamnă nici mai mult, nici mai puţin, decât o mită electorală. Oameni pe care îi avem la cherem, care nu pot trăi pe picioarele lor, pentru că acesta este mediul social care li s-a construit cu premeditare.

Întrebaţi fiind, oamenii îşi plâng amarul, dar în acelaşi timp sunt dispuşi să muncească pe proprietatea primarului, să meargă la praşilă la funcţionarii primăriei sau la cules porumbul, la culesul viei, ca să li se acorde venitul minim. Cu acest venit minim asigurat, din care îşi mai pot plăti şi micile datorii, se consideră eterni dependenţi de cei aflaţi la putere (cei care sunt aflaţi vremelnic la putere, prin alte părţi ale lumii).

Dacă această viziune asupra unei societăţi rurale, dacă viziunea actuală asupra societăţii urbane din care muncitorimea migrează, negăsindu-şi rostul, şi devine automat beneficiara venitului minim în mediul rural, dacă aceasta este o viziune despre social-democraţie şi dacă aşa se edifică o societate armonică, de la care avem pretenţia perspectivei viitorului pentru generaţiile de tineri de astăzi, cred că este cazul ca unii oameni cu pretenţii de normalitate să îşi pună serioase probleme despre ceea ce înseamnă demersul politic, ce înseamnă actul guvernării în România. Dacă societăţile conduse de social-democraţi pe mapamond nu cunosc discrepanţe uluitoare între proprietarii, deţinătorii de averi şi cetăţenii care îşi duc existenţa muncind pe proprietăţile altora, ceea ce se întâmplă la noi este strigător la cer. Din jeep-uri, din limuzine luxoase coboară cetăţence cu fuste creţe, care n-au plătit în viaţa lor un leu statului român; de bunuri şi de averi, de palate cu turnuri şi turnuleţe beneficiază cetăţeni cu pălării cu boruri largi şi mustăţi, care n-au plătit în viaţa lor nici energia electrică. Sunt astfel de palate şi de proprietăţi.

Domnul Corneliu Ciontu:

Nu este cazul domnului Sandor.

Domnul Costache Mircea:

Dumneavoastră sunteţi o altă categorie: nu aveţi borurile largi.

Domnule Szilagyi Zsolt, cu dumneavoastră ...

Domnul Corneliu Ciontu:

Nu este domnul Szilagyi Zsolt, este domnul Tamas.

Domnul Costache Mircea:

Domnule Tamas, este o discuţie pe care am putea s-o avem în alt context şi cu o altă temă decât cea profund socială.

În ţara noastră proprietarii unor palate cu turnuri şi turnuleţe care şi-au adus marmora din străinătate nu plătesc nici energia electrică. Sunt datori cu zecile de miliarde la curent electric. Ei nu ştiu să-şi ia bilet în autobuz pentru că nu au nevoie de autobuze. Ei merg în Mercedesuri să-şi ridice ajutorul de la primărie. Pentru ei este posibil orice. Pentru omul nevoiaş, care umblă cu pălăria în mână, din uşă în uşă, nu se prea găseşte dreptatea nicăieri.

O astfel de societate nu poate să poarte amprenta social-democraţiei, fără ca cineva să ne considere pe toţi inconştienţi, capabili să înghiţim orice. Îi rog pe cei care se ocupă de transpunerea în viaţă a doctrinei social-democrate să privească mai atent la societatea românească şi să ne creeze condiţii să mai putem dialoga cu cetăţenii satelor, cu lumpenii oraşelor, cu marea masă de cetăţeni dezmoşteniţi ai sorţii în România.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.