|
Domnul Dumitru Bentu: Mulţumesc, doamna preşedintă. Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi: "Punctajul". Mărturisesc, cu sinceră dezamăgire, că-i consideram pe liberali mai altfel decât pe colegii lor de Alianţă, aşa-zişii democraţi, care sunt practic paraclone ale mentorului, iar ecopraxia o stare de normalitate. Cu o remarcabilă ascendenţă istorică, cu decisive contribuţii la evoluţia societăţii româneşti, îi apreciam ca depozitari ai unui stil de activitate politică mai rafinat, mai elegant, şi de aici mai demn de o anumită consideraţie. Sunt şi excepţii care întăresc regula, dar nu credeam că urmaşi ai Brătienilor pot imagina documente de uz intern care se situează în zona consternării totale. Concepută în laboratoarele mehedinţene, fişa de evaluare a directorilor şi şefilor serviciilor deconcentrate este un document halucinant, care demonstrează că politizarea administraţiei publice locale a atins cote neverosimile. Structurat pe mai multe anexe, actul respectiv conferă, prin intermediul anexelor a) şi b), un total de 200 de puncte, aceasta în situaţia în care tovarăşii reuşesc să dovedească zel şi vigilenţă. Deosebit de elocventă este anexa a), care pune la dispoziţia acţionarilor 140 de puncte, distribuite pe 11 criterii de bonitare. 1. plata cotizaţiei lunare la zi - 10 puncte. Nu se putea începe cu altceva decât cu banii, obsesie şi coşmar liberal; 2. neplata cotizaţiei - minus 10 puncte/lună. Dacă, Doamne fereşte, aduni câteva luni de neplată, rişti să pierzi puncte preţioase, şi mândria de a fi liberal devine periculos de volatilă; 3. răspuns la solicitările conducerii P.N.L. locale - de la 0 la 20 de puncte. Ce fel de solicitări poate avea conducerea locală, poţi afla doar dacă eşti arc reflex, altfel, ai puţine şanse să obţii cele 20 de puncte puse în joc. Şi pentru că o solicitare nu vine niciodată singură, ajunge la numărul curent 4. 4. răspuns la solicitările organizaţiilor - 5 puncte pentru fiecare cerere rezolvată. Este greu să fii liberal director: cereri, solicitări, evaluări, clasamente, şi nimic despre competenţă, autoritate, profesionalism, altruism. După atâtea răspunsuri, îţi este rezervat şi un moment de respiro, şi ţi se, cere la numărul curent. 5. să-ţi oferi sprijinul activităţilor promovate de filială sau organizaţiile locale. Poţi fi gratulat cu până la 10 puncte. Dacă mai şi respecţi hotărârea organismelor de conducere ale P.N.L. - Mehedinţi, îţi pot intra în cont 20 de puncte. Organismele sunt mai generoase când este vorba de respect, nivelul 6. De la 7 încolo, începe incredibilul: angajarea membrilor P.N.L., atenţie, cu viza organizaţiei - 5 puncte pentru fiecare membru angajat. Ce concursuri, valoare, moralitate? Ai viza, ai postul! Punctul 8 sună şi mai bine, ca viitorul într-o anumită reclamă: "Angajarea sau promovarea membrilor P.N.L. pe funcţii de decizie în instituţii" - 10 puncte (membru angajat). Suntem în faţa unor criterii cu un nuanţat mesaj subliminal: cu cât angajaţi sau promovaţi mai mulţi liberali, cu atât celelalte criterii devin mai irelevante. Deci, umpleţi instituţiile cu liberali. Am ajuns la numărul curent 9, culmea cinismului şi a totalului dispreţ faţă de semenul tău care a îndrăznit să opteze politic pentru Partidul Social Democrat. Îndepărtarea membrilor P.S.D. din funcţiile de decizie, la nivelul instituţiei - 10 puncte pentru fiecare caz. Prin subsidiaritate, la numărul 10 al fişei de valoare se specifică: rezilierea sau încetarea contractelor pentru servicii sau lucrări cu firme apropiate P.S.D. Nu se precizează distanţa minimă a apropierii firmelor, în schimb, ca director ai toate motivele să te bucuri pentru cele 10 puncte care îţi intră în portofoliu la fiecare contract reziliat. Punctul 11 este deja banal şi hilar: promovarea de lucrări şi servicii cu firme cinstite. Mai mult ca sigur, ele aparţin liberalilor mehedinţeni. Cutremurător şi revoltător acest document, un adevărat monument de inclemenţă sau asprime, cruzime, duritate, neîndurare, intoleranţă, conform dicţionarului de sinonime. Am dori un punct de vedere al conducerii superioare sau, mă rog, de la Centru, faţă de ridicarea la rang de principiu, de către unii liberali, a celebrului "homo homini lupus". "Prin noi înşine" a devenit pentru unii descendenţi din nobilii Brătieni, "numai pentru noi înşine". Sărmani epigoni! Vă mulţumesc.
|