|
Domnul Ştefan Baban: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Până când ne va suporta Europa?" România şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană prea devreme şi acum sunt copiii-problemă ai Uniunii, care, deşi ar trebui să adopte măsuri mai dure împotriva lor, nu o poate face, deoarece are nevoie de sprijinul lor. Asta este părerea specialiştilor politici şi economici ai Uniunii Europene vizavi de modul în care ţara noastră reuşeşte să se adapteze unui trai european în comun. La 1 mai s-au împlinit 4 ani de când Uniunea Europeană a decis să se extindă spre est, astfel că, în două etape, aproape toate statele foste comuniste au fost integrate în această mare familie europeană. Şi în timp ce majoritatea dintre acestea au reuşit să respecte calendarul impus de Uniunea Europeană, doar România şi Bulgaria creează destul de multe probleme, pe care nici nu reuşesc să le rezolve, dar de cele mai multe ori nici nu doresc, autorităţile, dar şi populaţia din ţara noastră crezând că odată cu aderarea nu mai trebuie să facem nimic, ci să primim totul de la ei sau să dăm vina pe ei atunci când ni se impun anumite reguli. La ultimul raport oficial prezentat în februarie, România nu a înregistrat progrese majore, ba chiar a fost la un pas de activarea clauzei de salvgardare pentru justiţie. Şi cum să fie altfel, având în vedere că de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, corupţia în nici un caz nu a fost combătută, ba, din contra, cetăţeanul obişnuit afirmă că s-a accentuat, clientelismul politic a devenit o practică frecventă şi obişnuită în relaţiile ministeriale, cât şi în cele ale administraţiei locale, justiţia nu reuşeşte să se regăsească şi mai ales să se dezlipească de eticheta "supusă manipulării", mass-media, în loc să devină cât mai obiectivă, se transformă la cerere şi la sunetul arginţilor, clasa politică are cu totul alte interese şi priorităţi, creşterea economică nici nu se simte, nici nu se vede, forţa de muncă românească calificată preferând alte meleaguri, aşa cum se simte şi deficitul de personal din multe domenii (sanitar, cultural, învăţământ etc.). România continuă să se zbată ca să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i revin doar când este ameninţată cu clauze de salvgardare. Cele mai bune exemple sunt agricultura, cât şi justiţia, în care remanierea miniştrilor respectivi s-a făcut sub presiunea Bruxelles-ului, noi stând şi aşteptând să se întâmple probabil o minune, fără ca să ridicăm un deget, fără să luăm o decizie, fără să încercăm să ne rezolvăm singuri problemele. De la Revoluţie încoace nu facem altceva, începând de la autorităţi şi terminând cu omul de pe stradă, decât să stăm şi să aşteptăm să ia alţii decizii în locul nostru, să muncească alţii în locul nostru şi să ne rezolve alţii toate aceste probleme cu care ne confruntăm. Să nu ne mire deci, dacă la raportul Uniunii Europene din iulie 2008, România se va trezi cu măsuri usturătoare, pe care va trebui să le aplice într-un timp cât mai scurt şi cât mai eficient. Iar de această dată, nici măcar sprijinul pe care-l asigurăm statelor europene nu va mai conta, pentru că şi acestea sunt sătule de scuzele noastre puerile, dar mai ales de ineficienţa şi nepăsarea românească. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|