Parliamentary debates

Doamna Marinescu Antonella:

"Copiii - victime ale abuzului şi violenţei"

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române:

VIOLENT, -A, violenţi, -te, adj. 1. Care se produce sau acţionează cu putere, cu intensitate, cu violenţă; intens, puternic, tare. 2. (Despre fiinţe) Care are accese de furie, care se lasă condus de mânie, care se înfurie uşor, care are manifestări nestăpânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestăpânit. ♦ (Despre manifestări ale fiinţelor) Care arată violenţă, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forţă; brutal, silnic.

ABUZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalităţii; (concr.) faptă ilegală. Folosire fără măsură, excesivă a unui lucru; exces. 2. Depăşire a puterii, a unor prerogative; faptă ilegală. Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. - Din fr. abus, lat. abusus.

Protecţia copilului în România se derulează printr-un sistem complex, public şi privat, şi care se află în plin proces de reformă. La 21 de ani de la semnarea Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului, România se mai confruntă cu probleme privind protecţia şi îngrijirea copilului.

Copiii reprezintă categoria cea mai vulnerabilă a societăţii. Istoric vorbind, copiii au fost consideraţi de-a lungul secolelor ca făcând parte din categoria cetăţenilor de clasă inferioară şi fiind "proprietatea" unor terţe persoane (părinţi, tutori, stăpâni etc.), care avea toate drepturile asupra lor.

Ca atare, prin necunoaşterea vulnerabilităţii lor, numeroase abuzuri au fost comise asupra copilului. Chiar şi în prezent un număr considerabil de copii trăiesc şi cresc în condiţii economice, sociale, psihologice care le pun în pericol şi le întârzie dezvoltarea. Părinţii sunt adesea depăşiţi de stresul social căruia trebuie să îi facă faţă sau le lipsesc abilităţile de a se confrunta cu greutăţile, ceea ce contribuie la creşterea riscurilor pe care trebuie să le înfrunte copiii. Unii părinţi abdică de la rolul lor adecvat de părinte, sau recurg ei înşişi la comportamente care pot pune în pericol sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Violenţa, abuzul şi tratamentul inuman asupra copiilor sunt de mai multe forme şi au intensităţi diferite, dar nu pot fi numite metode de educaţie. Mulţi părinţi nu consideră că îşi agresează copiii, deşi ocazional îi urechează, ţipă, îi umilesc sau îi "articulează".

Aşa cum un adult este ocrotit de lege şi un minor ar trebui. Deşi România se află printre puţinele ţări din lume unde legislaţia interzice folosirea pedepselor corporale asupra copilului, totuşi mai e mult de lucrat la acest capitol, întrucât o mare parte a românilor este încă de părere că "bătaia este ruptă din Rai" şi se complac în situaţii confuze care aparent sunt comode.

Legea nr.272/2004 - art.28 alin.(1) "Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante.

(2) Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului."

Art. 90 "Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor."

Cu toate că avem o lege care interzice toate acestea, actualul guvern nu ia nici o măsură care să împiedice violenţa şi abuzurile asupra copiilor. Copiii de astăzi vor deveni adulţii de mâine, iar neaplicarea acestei legi se va reflecta în conduita şi comportamentul lor în societate.

Violenţa verbală şi fizică ca instrument al educaţiei copilului sunt, din nefericire, un reflex aproape ancestral la români. Într-un fel sau altul, fiecăruia dintre noi îi este furată demnitatea originală, în contextul unui aşa-zis "joc al puterii". Desigur, trăim într-o lume în care lupta pentru supravieţuire este inevitabilă, în care e nevoie de o anumită cruzime. Numai că, în cazul abuzurilor asupra copiilor, departe de a se reduce la cele fizice, agresiunile au numeroase forme pe care, de obicei, le ignorăm: umilirea copiilor prin atitudini sau cuvinte sarcastice, recurgerea la invective verbale, comportări brutale, indiferenţă, abuzuri emoţionale etc. Cei mai mulţi dintre copiii victime ale violenţei, abuzului şi tratamentelor inumane exercitate asupra lor în mod repetat provin de obicei din familii dezorganizate, sărace, marcate de alcoolism, lipsite de educaţie, dar nu în ultimul rând şi din familii de intelectuali. Copiii nu sunt numai martori, ci pot fi şi victime în timpul unor incidente generate de violenţa domestică, dar totodată ei simte că nu sunt iubiţi, apreciaţi şi respectaţi, fapt care duce la consecinţe în psihicul uman.

De asemenea, să nu îi uităm pe copiii care sunt exploataţi, aceştia fiind obligaţi să muncească sau să se prostitueze pentru a satisface lăcomia sau plăcerile unor indivizi depravaţi. Abuzurile comise asupra copiilor se soldează cu nopţi bântuite de coşmaruri, ţipete de groază, lacrimi înăbuşite, individualităţi reprimate şi frânte.

Efectele de suprafaţă şi pe termen scurt manifestate la copiii molestaţi fizic în familie se manifestă prin depresie, teamă de părinţi, dorinţa de a "scăpa" din mediul abuziv. Efectele pe termen lung se reflectă în personalitate şi caracter, acestea fiind lezate.

Copilul nu va avea ocazia să cunoască şi să deprindă abilităţile şi atitudinile necesare într-o viaţă socială normală: afecţiune, toleranţă, compromis şi negociere. Propriile relaţii cu ceilalţi - familia sau colegii - se vor baza pe strategii care au ca scop dominarea agresivă sau fuga de situaţie.

În final, copilul va învăţa o singură regulă: să se ferească de agresiuni cu orice preţ. De asemenea, va învăţa că cel mai tare din punct de vedere fizic învinge, iar cel mai slab trebuie să i se supună. Va crede că relaţiile sociale se bazează pe raporturi de forţă, de supunere şi implicit de manipulare a situaţiilor spre folosul personal.

Copilul este recipient pasiv al violenţei domestice, preluând o povară pe care o poartă cu sine, dar aceasta nu înseamnă că diminuăm responsabilitatea propriilor decizii de viaţă pentru acel individ care, ajuns la maturitate, se agaţă de fatidicul trecut violent şi traumatizant.

Dintre toate realităţile nefericite din lumea în care trăim, abuzurile asupra copiilor sunt cele mai teribile.

"Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. (Matei 18;6)"