Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Doamna deputat Smaranda Ionescu şi apoi ultimul vorbitor, domnul Ion Năstase.

Doamna Smaranda Ionescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

După 1989 România a hotărât să-şi schimbe destinul şi să-şi recapete statutul de ţară europeană.

Deşi timp de 11 ani s-au făcut eforturi pentru atingerea celor două obiective prioritare propuse: admiterea în NATO şi integrarea europeană, succesul se pare, însă, că este foarte departe.

Sprijinul unor altor ţări, declarat, dar mai puţin acordat în fapt, incapacitatea noastră prelungită de a nu putea atinge parametrii ceruţi de organismele internaţionale ne declasează sistematic, făcându-ne să coborâm de la prima categorie de negocieri pentru aderare la a doua, apoi probabil la a treia şi cine ştie ce poate va mai urma.

Ţări vecine cu noi: Polonia, Ungaria şi fosta Cehoslovacie ne-au luat-o cu mult înainte şi probabil că în foarte scurt timp vor face din nou parte cu drepturi depline din marea familie europeană.

Pentru România a existat un sistem ciudat de popularizare a situaţiei de după 1989: imagini cutremurătoare cu copii şi bătrâni abandonaţi, înfometaţi, bolnavi, prezentate permanent de către diverse posturi de televiziune şi ziare din Occident, emigranţi, infractori, prinşi şi readuşi în ţară cu cătuşele la mâini etc.

Deşi probabil că şi în alte ţări, care s-au eliberat ca şi noi de sistemul totalitar comunist, au existat situaţii asemănătoare, ele nu au fost mediatizate atât de puternic şi în acelaşi mod pe plan internaţional.

Deşi există pretutindeni în lume corupţie, droguri şi copii ai străzii, se pare că aceasta este doar problema actuală a României.

Cel mai recent impediment de continuare a negocierilor ţării noastre pentru aderarea la Uniunea Europeană este acum, după cum spune o baroneasă, situaţia nerezolvată a copiilor instituţionalizaţi şi a adopţiilor internaţionale care sunt de multe ori adevărate vânzări de carne vie, de pe urma cărora se câştigă foarte bine şi de care statul nu este străin.

Întrucât aceste afirmaţii au luat o deosebită amploare pe plan internaţional şi întrucât problema socială a copiilor instituţionalizaţi, mult ameliorată în ultimii ani, dar insuficient ca performanţă europeană, depăşeşte ca dimensiune şi responsabilitate domeniul Executivului, care, implicându-se mai mult sau mai puţin, în funcţie de culoarea politică şi de campania electorală, acţionează pe baza unor legi devenite necorespunzătoare, vă propun, domnule preşedinte, să supuneţi spre aprobare plenului Camerei Deputaţilor crearea unei comisii parlamentare speciale de investigare a tuturor adopţiilor internaţionale făcute după 1989, precum şi a modului în care organismele guvernamentale, dar, mai ales, cele neguvernamentale, însărcinate cu protecţia copilului, şi-au desfăşurat activitatea în cei 11 ani de existenţă. În felul acesta, vom afla poate adevărul despre toate fundaţiile şi asociaţiile care au fost învestite să facă adopţii internaţionale, ce sume s-au încasat, cum s-au folosit şi pentru cine, ce evidenţă şi ce informaţii au acestea despre copiii români adoptaţi de către persoane diverse, din diverse ţări.

Rezultatele cercetărilor acestei comisii parlamentare să fie făcute publice, ca să poată fi analizate, atât de cei din ţară, cât şi de cei din străinătate, pentru clarificarea unei probleme sociale deosebit de dureroase pentru România, ţară cu certă vocaţie europeană, care nu mai trebuie, prea multă vreme, să rămână în majoritatea statisticilor, constant, pe ultimul loc. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi vă rog să depuneţi în scris la Biroul Permanent această solicitare.