Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru al şasele an consecutiv, România este în coada candidaţilor la integrare în ceea ce priveşte transparenţa şi curăţenia administraţiei şi vieţii politice.

Indexul Percepţiei Corupţiei pentru 2002, recent dar publicităţii de Transparency International, clasifică 102 ţări, pe o scară de la 1 la 10, unde 1 reprezintă gradul maxim de corupţie. Peste două treimi din ţările evaluate, majoritatea reprezentând regiunile cele mai lovite de sărăcie, nu reuşesc să obţină nota de trecere - pragul de 5 puncte.

Într-una din extremele clasamenului se plasează ţările cu mai puţin de 2 puncte, unde corupţia acţionează puternic: Indonezia, Kenya, Angola, Madagascar, Paraguay, Nigeria, Bangladesh.

La celălat pol se află ţările cu cea mai crudă reputaţie: Finlanda 9,7, Danemarca 9,5, Noua Zeelandă 9,5, Islanda 9,4, Singapore 9,3, Suedia 9,3.

Evoluţia cea mai spectaculoasă în sens negativ o marchează America Latină, unde eşecurile economic-financiare merg mână în mână cu corupţia: Panama, Honduras, Guatemala, Nicaragua, Venezuela, Bolivia, Ecuador, Haiti şi Paraguay.

România, care nu reuşeşte să acumuleze mai mult de 2,6 puncte, se alătură campioanelor corupţiei de pe continentul sud-american, precum şi celor din fosta URSS. Atât prin scorul foarte scăzut pe care l-a obţinut în acest an, un record istoric negativ, cât şi prin reducerea constantă a punctajului, de la un an la altul, România se situează în afara tendinţei generale a Europei Centrale şi de Est, unde se semnalizează o restrângere progresivă a actelor de corupţie.

Comparaţiile cu demonstraţiile dezvoltate şi stabile n-ar face decât să ne întristeze şi probabil că nici nu sunt prea relevante.

În schimb, are foarte mult sens să ne raportăm la scorurile obţinute de celelalte ţări candidate la integrarea euro-atlantică. Ca de obicei, suntem în coada listei care începe cu Slovenia (6,0) şi Estonia (5,6), ambele devansând membre ale comunităţii europene, precum Italia (5,2) şi Grecia (4,2).

Dintre vecinii regionali, în urma noastră se mai plasează doar Albania şi câteva ţări din CSI, în schimb suntem depăşiţi până şi de Belarus, Uzbechistan sau de Rusia.

Indexul Percepţiei Corupţiei, după cum îl arată şi numele, nu măsoară amplarea faptelor de corupţie (ceea ce, de altfel, nimeni n-a reuşit să facă până acum), ci percepţia despre corupţie a unor categorii relevante de actori calificaţi: oameni de afaceri autohtoni, investitori străini, brokeri, analişti.

"Nu există însă corupţie fără corupători, remarcă preşedintele Transparency International, Peter Eigen; elitele politice corupte din lumea aflată în curs de dezvoltare, care lucrează mână în mână cu oamenii de afaceri lacomi şi cu investitori lipsiţi de scrupule, pun câştigul personal deasupra bunăstării cetăţenilor şi creşterii economice a ţărilor lor".

La categoria presiuni guvernamentale în favoarea propriilor companii, cele mai uzate mijloace de presiune sunt cele politico-diplomatice, financiare şi comerciale (câte 66%) condiţionarea ajutoarelor financiare şi comerciale (66%), condiţionarea ajutoarelor financiare (54%) sau ameninţarea reducerii lor (46%), servicii şi cadouri pentru oficialităţi (39%), oferte de burse şi asistenţă pentru educaţie sau sănătate.

Sectoarele economice în care corupţia şi corupătorii conlucrează cel mai bine sunt cele din infrastructură: construcţiile şi lucrările publice, industria de apărare, cea de petrol şi gaze, afaceri imobiliare, telecomunicaţiile, energetica.

Deşi lista este stabilită pe baza unor medii globale, ea conţine întâmplător sau nu, tocmai domeniile majore de investiţii guvernamentale şi privatizare din România.