Monica Octavia Muscă
Monica Octavia Muscă

Sittings of the Chamber of Deputies of May 6, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of May 6, 2003

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.12 Monica Octavia Muscă - prezentarea câtorva concluzii desprinse în urma primului Congres European cu tema: "Hepatitele virale - o problemă de sănătate publică în Europa Lărgită";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

O invit la microfon pe doamna deputat Mona Muscă. Va urma domnul Adrian Ionel.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Zilele trecute a avut loc la Braşov primul Congres European "Hepatitele virale - o problemă de sănătate publică în Europa Lărgită", organizat de către două prestigioase organizaţii neguvernamentale: SANO-HEP România şi HES Franţa. Deşi s-a bucurat de participarea a peste 200 de invitaţi din cinci ţări europene, iar tema propusă este una de importanţă maximă pentru România, au lipsit de la dezbateri - deşi au fost invitaţi - chiar cei care deţin autoritatea în domeniu: reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi ai Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Tema discuţiilor s-a axat în principal pe gravitatea situaţiei şi complexitatea problemelor cu care se confruntă bolnavii de hepatită virală B şi C. În număr de peste 2 milioane, peste 10% din populaţia României, aceştia trebuie să facă faţă unui efort uriaş pentru a învinge nu numai boala, cât mai ales birocraţia stufoasă şi un sistem cu multe deficienţe de funcţionare. România ocupă, în acest fel, un loc "fruntaş" în ceea ce priveşte numărul bolnavilor contaminaţi, în timp ce în Franţa doar 1,46% din locuitori sunt afectaţi de acest virus, iar în Elveţia - 0,6%!

Problemele cu care se confruntă bolnavii cu aceste grave afecţiuni pornesc încă de la diagnosticarea bolii şi continuă cu o întreagă reţea birocratică decizională, ce poate culmina cu refuzarea tratamentului gratuit la care aceştia au dreptul. În sistem sunt implicaţi medicul de familie, specialistul, C.J.A.S., ministerul de resort şi C.N.A.S.

Cu toate acestea, lipseşte un program coerent, la nivel naţional, care să vină în ajutorul bolnavilor de hepatită virală B şi C; există mari lacune în colaborarea dintre bolnavi şi factorii decizionali la nivel administrativ şi politic. Numai la Spitalul Fundeni, în anul 2002, lista de aşteptare pentru transplant de ficat numără 110 pacienţi, în timp ce numărul donatorilor este extrem de mic, nemaivorbind de prevenţie, care aproape nu există.

În ţările Uniunii Europene astfel de bolnavi beneficiază de un acces facil la tratament, de programe pentru scoaterea din izolare, întruniri, dezbateri etc., de o relaţie mult mai apropiată medic-pacient şi chiar de linii telefonice gratuite pentru toţi cei care doresc să primească lămuriri privind afecţiunea lor.

În contextul celor arătate mai sus, Partidul Naţional Liberal cere cu insistenţă Ministerului Sănătăţii şi Familiei luarea de urgenţă a următorilor măsuri:

  1. structurarea unui program naţional de sănătate complet în domeniul prevenţiei, depistării, tratării şi urmăririi post-tratament a bolnavilor infectaţi cu virusul hepatitei B şi C;
  2. crearea unui sistem de acces la tratament al bolnavilor de hepatita virală B şi C;
  3. îmbunătăţirea accesului la tratament şi în special pentru obţinerea gratuităţilor;
  4. iniţierea unor programe privind scoaterea din izolare a acestor bolnavi prin organizarea de dezbateri şi întâlniri între medici, autorităţi şi asociaţiile de pacienţi;
  5. dacă în Franţa există 30 de asociaţii pe această temă, partenere de dialog în domeniul sănătăţii pe probleme hepatice, în România există o singură asociaţie - SANO-HEP, o asociaţie foarte serioasă, care a organizat şi acest congres european şi care are, la ora actuală, cinci filiale constituite şi altele cinci în curs de constituire.

Cer Ministerului Sănătăţii şi Familiei să colaboreze cu singura asociaţie din România pe această temă, pentru a avea un dialog şi cu pacienţii pe care această asociaţie îi întruneşte.

De asemenea, considerăm că, în semn de solidarizare şi concentrare a eforturilor pentru prevenirea şi tratarea acestor afecţiuni, Ministerul Sănătăţii şi Familiei ar trebui să se asocieze demersului nostru pentru declararea zilei de 3 mai - Zi naţională pentru combaterea hepatitei virale.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.