Daniel Buda
Daniel Buda

Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.144/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.12 Daniel Buda - declaraţie politică intitulată: "Circul de partid de la Kiseleff s-a mutat în Parlament";

 

Domnul Daniel Buda:

"Circul de partid de la Kiseleff s-a mutat în Parlament"

Săptămâna trecută am asistat cu toţii la încă o tentativă de decredibilizare a forului legislativ, în faţa cetăţenilor şi a partenerilor internaţionali, prin circul manifestat de reprezentanţii opoziţiei în Camera superioară a Parlamentului.

Ca să nu rămână repetenţi la gesturi gratuite sau să nu rişte sancţiuni din partea şefilor de partid, Victor Ponta şi Crin Antonescu au vrut să dovedească faptul că sunt "lideri incontestabili", cu abilităţi manageriale desăvârşite şi capabili de a pune în practică cerinţele superiorilor, inclusiv de a exclude din rândurile lor pe cel pe care, acum 3 ani, îl considerau ca fiind cel mai bun diplomat al României, cel mai potrivit pentru funcţia de preşedinte al acestei ţări.

Însă, luată în pripă şi intempestiv, decizia de excludere a lui Mircea Geoană, căci despre el este vorba, trădează o mentalitate nedemnă de un politician care se visează a fi viitorul premier al României sau preşedinte al statului, nedemnă de un lider al unui partid social-democrat sau social-liberal şi, în mod cert, evidenţiază mecanismul clar de acţiune conform cerinţelor celor care, în fapt, conduc şi controlează această nouă formaţiune socialistă. În concret, liderii de facto ai opoziţiei nu au făcut decât cum le-a cerut "conducerea".

Departe de mine preocuparea cu privire la ceea ce se întâmplă în această formaţiune politică şi cu atât mai puţin implicaţiile ce vizează excluderea unor membri de partid, însă, ca parlamentar, nu pot să nu constat că tot ceea ce săptămâna trecută s-a petrecut în Camera Superioară a Parlamentului a semănat mai degrabă cu un circ decât cu o şedinţă din forul legislativ. Făcând abstracţie, de glumele şi amuzamentul cu care Crin Antonescu se raporta la această situaţie, iniţiind idei de genul că, la nevoie, pentru îndepărtarea unei persoane pot fi "chemaţi şi pompierii", în realitate toată această mascaradă contribuie la o decredibilizare a instituţiei Parlamentului în ochii cetăţenilor acestei ţării şi în egală măsură în faţa oficialilor europeni. Se pare că, după modelul patentat de colegii din PSD, Victor Ponta, elev silitor şi supus discipolilor din partid, nu se poate dezice de modul de comportament politic consolidat de-a lungul anilor de mentorul Năstase care îşi invita colegii la "numărarea ouălor". Astfel, cum socoteala de pe bulevardul Kiseleff nu se potriveşte cu cea de la Parlament, USL-iştii, sunt acum în pericol de a nu-şi putea realiza cacealmaua politică, respectiv de a deţine în continuare funcţia de preşedinte al Senatului. Aşa că, pentru a nu fi sancţionaţi, poate chiar cu propriile funcţii, cei doi lideri ai USL au luat la puricat regulamentele interne, legea fundamentală şi s-au postat în faţa camerelor de luat vederi pentru a-şi argumenta eşecul politic şi de a marşa fără temei că funcţia de preşedinte al Senatului li se cuvine.

Menţionam anterior faptul că circul este, cu siguranţă, cel mai bun cuvânt pentru a descrie ceea ce se întâmplă în aceste zile în USL, însă, din nefericire, extrapolat la nivelul forului legislativ, reprezintă încă un punct negru pe grila de credibilitate în instituţiile statului şi în clasa politică românească. Iar episodul USL de săptămâna trecută este elocvent în acest sens. Însă se pare că acest tip de comportament politic face parte din conduita firească a marilor lideri din formaţiunea socialistă, comportament care nu face cinste parlamentarilor români.

În timp ce pentru membrii USL prioritară este denigrarea imaginii Parlamentului, reprezentanţii PDL sunt preocupaţi, în continuare, de stabilitatea economică a ţării, de îndeplinirea angajamentelor asumate în faţa partenerilor internaţionali şi, sigur, de aplicarea regulilor democratice în ceea ce priveşte guvernarea ţării. Cu privire la acest ultim aspect, în conformitate cu algoritmul politic din Camera superioară, unde PDL deţine majoritatea, susţinerea unui candidat PDL la funcţia de preşedinte al Senatului este o chestiune firească, de logică politică. PDL a demonstrat că este un factor de echilibru pe eşichierul politicii româneşti, preocupat de problemele cetăţenilor, prin aplicarea unor politici publice coerente, şi nicidecum de această formă primitivă de comportament politic exemplificată de USL.