Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.18/2015
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.121 | Mircea Dolha - declaraţie politică: - "Fenomenul dedublării personalităţii loveşte din nou în Parlamentul României. Un ministru din Guvernul Ponta nu-şi susţine proiectul iniţiat ca deputat"; | ![]() |
||
|
"Fenomenul dedublării personalităţii loveşte din nou în Parlamentul României. Un ministru din Guvernul Ponta nu-şi susţine proiectul iniţiat ca deputat" O situaţie de tot râsul, dacă n-ar fi de tot plânsul, s-a petrecut recent în plenul Camerei Deputaţilor unde, din nou, majoritatea parlamentară PSD a dovedit un nivel maxim de ipocrizie. Astfel, la dezbaterea unui proiect de lege depus de către parlamentari ai Grupului PSD cu privire la o serie de măsuri de sprijin pentru românii din străinătate, aceiaşi parlamentari PSD au refuzat adoptarea iniţiativei, cerând, în schimb, retrimiterea la comisii a proiectului, adică îngroparea lui. După modelul deputatului Victor Ponta, care nu votează proiectul premierului Victor Ponta, fenomenul dedublării personalităţii a lovit din nou în Parlamentul României, întrucât printre iniţiatorii PL-x nr.268/2014 se numără inclusiv ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, domnul Angel Tîlvăr care, însă, nu a venit să-şi susţină proiectul legislativ pe care l-a depus în calitate de deputat. De la tribuna Parlamentului, am solicitat colegilor deputaţi ca iniţiativa privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni să nu fie retrimisă la comisii, ci să fie supusă votului în forma propusă, având în vedere că răspunsul Guvernului Ponta este mereu acelaşi când este vorba despre o măsură care să îi sprijine pe românii din străinătate, respectiv că nu susţine astfel de proiecte de lege. Din păcate, votul majorităţii PSD care a sărit să îşi acopere gafa, a fost decisiv, aşa că proiectul s-a întors de unde a plecat. În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români de pretutindeni, voi monitoriza procesul legislativ al propunerii legislative pentru modificarea art. 5 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, considerând că este o bătaie de joc la adresa românilor din diaspora ca o astfel de iniţiativă importantă să nu beneficieze de susţinerea Guvernului Ponta, în contextul în care, culmea, ministrul de resort este unul dintre iniţiatori. |



