Parliamentary debates

Domnul Florin Gheorghe:

"Când şi cum schimbăm structura PIB"

România este pe creştere economică de peste 3 ani. Este o certitudine. Produsul Intern Brut creşte de la un an la altul, însă în rate modeste, neconvingătoare, sub potenţialul economiei româneşti şi direct dependent de unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale economiei, agricultura. Un viceguvernator al băncii centrale ironiza această stare de fapt, spunând că economia României este "puternic meteo-sensibilă", iar creşterea economică depinde de cât de mult plouă în luna mai şi cât de mult soare este în lunile iulie şi august. Toate aceste afirmaţii sunt adevărate şi vulnerabilizează în mod real diminuarea decalajelor dintre România şi Uniunea Europeană, proces în care toţi românii şi-au pus speranţele şi care se traduce prin dorinţa de a trăi ca afară.

Nu vreau să se înţeleagă greşit că nu aş dori ca sectorul agricol din România să contribuie şi mai mult la Produsul Intern Brut al României, ci doresc să atrag atenţia că agricultura nici nu poate şi nici nu trebuie să devină singurul motor de creştere economică din ţara noastră. În anul 2013, Institutul Naţional de Statistică ne dădea una dintre cele mai bune veşti: mai mult de jumătate din sporul creşterii economice era adus de către sectorul industrial care contribuia cu peste 1,3% la creşterea economică totală. Când datele finale pentru anul 2014 vor fi făcute publice, am toată speranţa ca această evoluţie să se consolideze şi pentru anul trecut şi nu să fi fost doar un "accident" în anul 2013.

"Să reindustrializăm Europa!", au strigat Merkel, Hollande, Cameron, Renzi sau clasa politică românească la ultimele alegeri europene. Din păcate, sloganul generos a rămas doar la nivelul de material de campanie electorală, fără să lase urme în politicile economice ce au urmat alegerilor. Italienii îşi croiesc noile colecţii de modă în China, germanii şi-au dus unele producţii în Sud-Estul asiatic, francezii îşi fac planuri mari pentru delocalizări în nordul Africii, iar britanicii redescoperă avantajele comparative ale fostelor colonii. Altfel spus, una se vorbeşte, alta se face.

Unde se află România în tot acest discurs? Parcă pe nicăieri! Agricultura continuă să producă mai mult, de o calitate superioară, dar numai ca semn al intensificării muncii fermierilor, şi nu ca rezultat al unor investiţii masive în tehnologii, infrastructură şi logistică specifică. Altfel spus, agricultura va mai creşte şi în anii următori, dar se apropie cu viteză de maximum de potenţial, atâta vreme cât lucrările însă se fac cu sapa, iar culturile se irigă cu găleata.

Cât despre industrie, România pare a se fi integrat pe deplin în Uniunea Europeană, în sensul că promite mult şi nu face nimic concret. Suntem încă săracii Europei, însă acest statut nu ne dă dreptul să nu conturăm o strategie de creştere şi dezvoltare pe termen lung. Capitalul autohton este la fel de slab ca în anii ‘90, însă nimic nu ne scuză că nu i-am sprijinit consolidarea în peste două decenii de piaţă liberă. Investiţiile străine sunt puţine şi vulnerabile, iar unele dintre acestea bat cu pumnul în masă şi ameninţă cu plecarea în alte ţări. Dacă mai adăugăm la acest peisaj şi exodul creierelor din România, atunci putem lesne anticipa că potenţialul de creştere al României se va diminua şi mai mult.

Anul 2015 este anul cel mai propice adoptării unor decizii cruciale pentru viitorul ţării noastre, deoarece niciun om politic nu este cuprins de febra sondajelor şi niciun partid politic nu are ochii aţintiţi la scorurile din sondaje. România are nevoie de o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, acompaniată de politici, nu doar de vorbe, de un pact pe care să-şi pună semnătura toţi liderii partidelor politice din România şi chiar lideri reprezentativi ai societăţii civile. Interesul naţional ne cere să ne gândim nu doar la ziua de mâine, care poate fi înseninată, dar şi la viitorul mai lung, pe care-l ştim cu toţii că este incert şi plin de provocări. Dacă viitorul ne va prinde pregătiţi, orice provocare va putea fi depăşită cu uşurinţă. Dacă vom continua discursurile frumoase, fără fond, atunci vom trăi satisfacţii de moment şi vom garanta un viitor nesigur copiilor noştri.