Neculai Răţoi
Neculai Răţoi

Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.80/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.128 Neculai Răţoi - declaraţie politică cu titlul "Un gheşeft care trebuie să înceteze";

Domnul Neculai Răţoi:

"Un gheşeft care trebuie să înceteze"

Ne tot văităm că nu sunt bani! Dar, în 2009, Ministerul Educaţiei de atunci, în colaborare cu cel al Comunicaţiilor, în vreme ce se închideau de zor şcoli sub puerilul pretext că nu sunt bani, arunca aproximativ 40 de milioane de lei pe închirierea, cale de vreo 3 ani, perioada 2009-2013, a licenţelor pentru sistemul de operare Windows din laboratoarele de informatică din şcoli. Şi asta nu este nimic: la nivel de ministere şi alte instituţii de stat, multe zeci de miliarde bune ajung în conturile Microsoft, ale producătorilor de antivirus şi ale celor care produc programe de întreţinere pentru PC-uri şi laptop-uri. În tot acest timp, ţara se zbate în sărăcie, însă statul dă bani pe ce nu trebuie!

Interesant este faptul că puteau opta pentru cumpărarea acestor sisteme de operare, fapt care ar fi adus ţării o economie însemnată. Ediţia cea mai slabă de Windows costa online undeva peste 400 de lei. Dacă facem un calcul, constatăm că, pentru închirierea licenţei de funcţionare pentru doi ani s-au plătit în jur de 65 de euro, iar pentru cumpărarea Windows-ului ar mai fi trebuit acoperită o mică diferenţă. Statul ar fi obţinut şi o reducere substanţială, luând în calcul numărul uriaş de licenţe achiziţionate. Este mai avantajos în acest caz să cumperi şi să foloseşti pe viaţă licenţa decât să dai o tonă de bani pe închiriatul, din trei în trei ani, a acestui sistem de operare. Puteam folosi diferenţa de bani pentru măriri de salarii, de exemplu. În plus, aproximativ 80 de mii de licenţe au fost plătite fără să fi fost nevoie de ele, întrucât multe dintre calculatoare erau deja prea vechi şi prea slabe pentru a mai rula versiunea Windows 7!

În prezent, la nivel mondial, peste 50 de milioane de PC-uri personale rulează o distribuţie Linux, iar în Europa şi nu numai s-a trecut masiv la folosirea acestor sisteme de operare din considerente economice, de siguranţă şi de fiabilitate. Mai multe guverne, ministere, instituţii publice şi private, firme au trecut deja pe Linux (Ubuntu, Open SUSE, Linux Mint, Debian), iar noi facem afaceri extrem de păguboase pentru ţară. Până şi în Rusia, Putin a ordonat ca laboratoarele de informatică să fie dotate cu Linux, însă la noi nu se poate asta...

Avem la dispoziţie sisteme de operare gratuite, la acelaşi nivel de funcţionalitate ca Windows-ul, clare, rapide, logice, sigure, stabile, extrem de uşor de folosit, mult mai potrivite pentru configuraţiile vechi ce se găsesc în şcolile din România şi care nu implică niciun fel de cost, dar preferăm Windows-ul scump şi greoi - prietenii ştiu de ce! Problema este că aceşti aproximativ 40 de milioane lei ar putea salva zeci de mii de vieţi...

Deşi este extrem de uşor şi intuitiv, ca să nu mai spunem că este folosit în mai toate ţările în care tinerii noştri se gândesc să ajungă după ce termină şcoala, Linux-ul nu este pe lista priorităţilor dintr-un motiv extrem de logic: factorii de decizie nu ar avea nimic de câştigat pentru că Ubuntu, Open SUSE, Linux Mint (cele mai folosite distribuţii Linux) sunt gratuite. Dovada? Cică nu le-a dat prin cap ideea cumpărării licenţelor de Windows în locul închirierii, ceea ce ar fi fost evident şi pentru un copil care cumpără prima dată un calculator...

Aşadar, rugăm pe cei care decid cumpărarea de echipamente informatice şi mai ales sistemele de operare care vin împreună cu acestea, să ia în considerare varianta economică aducătoare de beneficii pentru bugetul statului, adică pentru contribuabilul român, nu unor anumite firme...