Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1999
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1999 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1999
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.13 | Dan Matei Agathon - intervenţie intitulată "Starea turismului - starea economiei"; | ![]() |
||
|
Domnul deputat Dan Matei Agathon. Se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Recunosc că mi-e destul de greu să vorbesc după distinsul meu coleg, dar, mă rog, asta-i viaţa, mergem mai departe. |
|
Aceasta-i ordinea. |
|
Aveţi dreptate. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia de astăzi am intitulat-o "Starea turismului starea economiei"; este valabilă şi pentru domnul Mihai Baciu. Turismul este considerat de analişti ca unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei mondiale, "industria fără fum" fiind definită ca sectorul cel mai profitabil la sfârşit de secol şi început de mileniu. Turismul românesc se află, însă, din păcate, într-o profundă criză, înregistrând o scădere constantă şi drastică a indicatorilor de eficienţă în ultimii trei ani. Incapabil să gestioneze reforma şi restructurarea, Guvernul CDR-PD-UDMR nu a reuşit nici un succes notabil în domeniul turismului. Este absurd să declari cu emfază turismul ca prioritate a programului de guvernare, şi după câteva luni să desfiinţezi Ministerul Turismului. Este imoral să ignori poziţiile asociaţiilor profesionale, patronale şi sindicale din turism şi reacţiile din mass-media, şi să majorezi cota TVA de la 11 la 22% pentru turismul intern. Este aberant să lansezi cu pompă Ordonanţa de urgenţă privind privatizarea în turism, şi să asişti neputincios la un blocaj general, fără nici un exemplu de "success story" în privatizarea turismului românesc din ultimii trei ani. Este ridicol ca, din cauza unor vanităţi şi orgolii neînţelese, să se organizeze în aceeaşi perioadă în Bucureşti două târguri de turism: unul, între 21 şi 24 octombrie, sub egida Asociaţiei Naţionale a agenţiilor de turism, şi celălalt între 27 şi 30 octombrie Romanian International Travel Show, organizat de Autoritatea Naţională de Turism. Anul 1999 este, fără îndoială, anul eclipsei turismului românesc. Prin nemărginita sa grijă, Guvernul Vasile reuşeşte să dea lovitura de graţie la ceea ce a mai rămas din turism: la 1 ianuarie 2000 Guvernul intenţionează introducerea unor restricţii de tip poliţienesc la obţinerea vizelor de intrare în România pentru turiştii străini. Vizele se vor acorda numai de către ambasadele şi oficiile consulare ale ţării noastre din străinătate, complicând astfel nepermis formalităţile pe care turiştii străini trebuie să le îndeplinească pentru a vizita România, şi obligându-i să se deplaseze din localităţile unde domiciliază la sediile puţinelor misiuni diplomatice pe care le avem în Europa occidentală. Consecinţele aplicării unor astfel de prevederi aberante pot fi uşor de evaluat, România urmând să se transforme într-o destinaţie neatractivă pentru turiştii occidentali. Mai mult decât atât, comisarul responsabil cu extinderea Uniunii Europeane, domnul Gunter Verheugen, a declarat la 28 octombrie, cu ocazia organizării la Bucureşti a "Romanian Investment Summit", că România, ţară cu statut de candidată la Uniunea Europeană, " nu ar trebui să ceară viză de intrare din ţările membre ale Uniunii Europeane " şi că introducerea noului sistem de acordare a vizelor " nu va influenţa în mod pozitiv procesul de luare a unei decizii la Consiliul European, la Helsinki, în decembrie ". În loc să se preocupe de eliminarea totală a vizelor, Guvernul Vasile se zgârceşte la câteva sute de mii de dolari, cât reprezintă încasările din această activitate, neglijând venituri din turismul internaţional de ordinul sutelor de milioane de dolari, care vor lua calea Ungariei, Bulgariei, Cehiei şi altor destinaţii turistice. Bună afacere! |



