Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul deputat Mocioalcă Ion nu este, domnul Nicula Constantin nu este, domnul Gubandru Aurel nu este, domnul Ştiucă Alecsandru nu este, domnul Valer Dorneanu.

Aveţi microfonul, domnule deputat.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi va avea drept frontispiciu două motouri.

Primul ar fi acela că principiul separaţiei puterilor în stat, principiul autonomiei şi independenţei justiţiei nu sunt două elastice de care să tragă şi premierul şi preşedintele ţării, după cum vor puterile şi voinţa fiecăruia.

Acest principiu presupune că primul-ministru, pe care l-am apreciat pentru bărbăţia şi loialitatea sa politică faţă de prieteni şi faţă de respectul pe care l-a dat Parlamentului venind aici, dar trebuie să-i aduc aminte că nu poate să intervină, nu poate să se informeze despre cazurile care sunt pe rol. Şi, dacă vrea să ştie care este starea justiţiei, are pe ministrul justiţiei şi, dacă vrea să se intereseze de starea justiţiei, trebuie să vadă dacă aceasta are toate condiţiile pentru a realiza acele condiţionalităţi care să scoată justiţia din ultimul loc al acquis-ului comunitar.

Aş vrea să le spun amândurora că este tot atât de neconstituţional să te şi informezi despre un caz şi tot atât de neconstituţional, poate chiar mai grav, este să pretinzi să fii informat tu, aşa cum face preşedintele şi, mai ales, să pretinzi ascultare şi să influenţezi justiţia atât prin comenzi politice, cât şi prin numirea procurorilor generali şi a celorlalţi procurori.

Dacă primul-ministru este îngrijorat de apelurile pe care le-a primit de la Comunitatea Europeană, atunci să fie îngrijorat pentru aceste lucruri, pentru imixtiunile în actul de justiţie, pentru faptul că ministrul justiţiei, care ar trebui să-i asigure independenţa, dă comenzi procurorului să-i rezolve mai repede cazurile cu care este ea implicată, pe care le-a sesizat în calitate de fost lider al societăţii civile, să nu se mai amestece în soluţionarea cauzelor civile care privesc pe cei din familia ei.

La rândul lui, preşedintele trebuie să ştie că PNA-ul, care a fost înfiinţat pentru a combate marea corupţie, nu trebuie pus sub comanda Executivului, aşa cum a fost pus acum, ci trebuie lăsat să acţioneze liber.

A doua parte a declaraţiei mele ar purta motoul: în loc de pachete de servicii medicale, pachete de legi proaste.

Stimaţi colegi, voi scurta cât se poate de mult această ultimă parte a declaraţiei pentru a mă putea încadra în timpul care îmi este rezervat.

Cetăţeanul care a suportat atâtea dezastre în acest an, aproape că nu mai reacţionează nici la confruntarea cu spectrul pandemiei şi nici la confruntarea cu reforma, cu aşa-zisa reformă sanitară de la care ştie bine că nu are la ce să se aştepte. Şi spunem aceasta în principal pentru următoarele lucruri.

Principiul universalităţii plăţii pe care vrea să o introducă aşa-zisa reformă sanitară, de fapt afectează trei mari categorii de contribuabili: beneficiarii venitului minim garantat vor plăti în viitor ei înşişi contribuţia prin diminuarea ajutorului social şi, deci, prin diminuarea minimelor resurse pentru viaţă; pensionarii cu o pensie superioară unui anumit cuantum îşi vor susţine personal, tot din pensie, contribuţia la asigurările sociale, iar categoria cea mai vulnerabilă la boală, întrucât nu beneficiază de îngrijiri curente de sănătate, nefiind în stare să se asigure din lipsa veniturilor, vorbesc aici de agricultori, va rămâne în continuare în afara oricărui sistem de asigurări de sănătate.

În ceea ce priveşte modificarea Legii spitalelor, aşa-zisa reformă propusă în proiectul de lege aduce ca element nou doar numirea managerilor spitalelor fără să reformeze în profunzime managementul prin abordarea sa modernă şi, în ultimă instanţă, eficient.

Managerul, în concepţia actualului ministru al sănătăţii care, aşa cum a demonstrat şi aseară la o emisiune, are pretenţia să discute de la egal la egal cu profesorii universitari de medicină, managerul acestui ministru, deci, va fi supervizat de minister, va fi supervizat de Direcţia de sănătate publică, de primari şi va fi lipsit de orice pârghie pentru a soluţiona problemele. El nu poate angaja un doctor dacă are nevoie, el nu poate să angajeze un credit, nu are acces la credite bancare. Structura spitalului este dependentă de minister şi de Direcţia sanitară. Are nevoie de aprobări, multe amânări. În acelaşi timp, el nu poate renunţa la personalul excedentar. Managerul nu poate încheia contracte pe perioade mai lungi şi cu livrare în etape, deoarece nu posedă garanţii ca să-şi primească sumele contractate cu Casa Naţională de Sănătate. Nu poate prefigura consumurile pe luni, nu poate concesiona unui operator privat contabilitatea. Într-un cuvânt, nu poate face nimic, decât, cel mult, un control al consumului numai pentru evitarea arieratelor. El nu poate fi acel manager de spital european şi, dacă tot este lipsit de atâtea resurse şi nu are nici capacitatea profesională să o facă, nu înţelegem de ce manager nu poate fi un doctor.

De data aceasta, găselniţa pentru imaginea reformei nu a mai fost stârpirea corupţiei ci "ne opunem conflictului de interese." Ce fel de conflicte de interese? N-am înţeles.

Cele expuse, care ridică doar câteva probleme din multiplele probleme nerezolvate ale sistemului sanitar, ne induc însă, clar, convingerea că întreaga tevatură cu reforma nu înseamnă decât, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul justiţiei, ocazia de a înlocui pe considerente politice directorii de spitale cu oameni devotaţi actualei puteri.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.