Victor-Gheorghe Manea
Victor-Gheorghe Manea

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.149/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.129 Victor-Gheorghe Manea - declaraţie politică: "PDL - între populism şi amatorism";

Domnul Victor-Gheorghe Manea:

"PDL - între populism şi amatorism"

Nu mică mi-a fost mirarea săptămâna trecută când colegii din Partidul Democrat Liberal au depus o nouă moţiune simplă, intitulată "Taxarea până la capăt, USL te vrea sărac!", un document prin care solicitau nici mai mult nici mai puţin decât retragerea din dezbaterea Parlamentului României a Proiectului de buget pe 2014.

Populismul iniţiatorilor a fost depăşit, în acest caz, doar de amatorismul de care au dat dovadă, solicitând retragerea unui proiect de lege pe care nu au putut să-l studieze prin simplul fapt că nu fusese aprobat în Guvern şi cu atât mai puţin nu fusese depus şi înregistrat la Parlament. Penibilul situaţiei a constat în respingerea, pe bună dreptate, a documentului pe motiv că nu are obiect şi a reprezentat, probabil, o premieră în istoria parlamentarismului românesc.

Mi-am permis să arunc totuşi o privire pe textul moţiunii şi încă din preambul am remarcat cum cei din PDL îşi arogă imaginea unui aşa-zis partid de dreapta dispus să ne ofere soluţii pentru relansarea economică.

Într-o democraţie este normal ca opoziţia să ofere soluţii, iar partidele de la guvernare să ia act şi eventual să le aplice, însă nu putem să nu ne întrebăm cum este posibil ca un partid care a guvernat dezastruos timp de 4 ani, să vină acum să ne dea lecţii de bună guvernare. Drept urmare, îmi permit să le transmit celor din PDL că starea precară a economiei româneşti nu se datorează decât incompetenţei de care au dat dovadă Guvernele Boc şi Ungureanu. Nu trebuie să uităm că parcursul economic al României a avut de suferit şi încă se resimte în urma măsurilor dramatice luate de guvernarea PDL, a cărui singură filosofie a fost cea a tăierilor (salarii, pensii, etc.) şi de a redirecţiona banii de la buget către afacerile clientelei politice.

Fac, pe această cale, un apel la colegii din PDL să renunţe la demagogie şi populism pentru că, în acest mod, nu vor putea să recapete din credibilitatea pe care au pierdut-o în perioada cât au fost la guvernare şi în mod sigur nu prin amatorismul de care dau dovadă!