Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.119/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.130 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Criză de vaccin împotriva hepatitei B";

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Criză de vaccin împotriva hepatitei B"

Inadmisibil! Nou-născuţii sunt lăsaţi fără vaccinurile gratuite. Cineva trebuie să răspundă chiar dacă nimeni nu oferă explicaţii publice. Am interpelat Ministerul Sănătăţii solicitând alocarea de urgenţă de vaccin antihepatitic B către maternităţi, precum şi luarea tuturor măsurilor legale faţă de cei răspunzători de această situaţie.

Maternităţile din întreaga ţară se confruntă cu lipsa vaccinului necesar imunizării nou-născuţilor împotriva hepatitei de tip B. Vaccinul antihepatitic B este gratuit şi face parte din schema naţională de imunizare. Prima doză de vaccin antihepatitic B se administrează la 24 de ore după naşterea copilului, iar următoarele două doze sunt administrate la două luni, respectiv şase luni de la naştere.

La Iaşi, de mai bine de trei săptămâni, copiii născuţi la Maternitatea "Cuza Vodă" sunt în pericol de îmbolnăvire din cauza lipsei vaccinului antihepatitic B, iar datele oficiale ne arată că peste 400 de bebeluşi au fost externaţi nevaccinaţi. Deficienţele organizatorice au dus la declanşarea unei noi crize din Programul naţional de imunizare, după ce în vară bebeluşii au stat aproape trei luni nevaccinaţi din cauza sincopelor legate de asigurarea vaccinurilor antihepatitic B şi BCG.

Se pare că această criză nu îi afectează şi pe cei responsabili din Ministerul Sănătăţii, aceştia refuzând până şi răspunsul către DSP privind data la care vor fi alocate noi doze de vaccin. Este incredibil că Ministerul Sănătăţii nu a reuşit să achiziţioneze cantitatea necesară de vaccin antihepatic până la sfârşitul anului, mai ales că se ştie câte doze sunt necesare pe trimestru.