|
Domnul Vasile Filip Soporan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş dori să fac prezentarea declaraţiei politice "Înflorirea supermarketurilor şi buruienile din agricultura României". Mai mult ca niciodată, în prag de campanie electorală, se discută despre configurarea sau reconfigurarea scenei politice, se analizează aprins scenariile tuturora, în care obiectivul principal este acela de a câştiga puterea cu orice eforturi şi cu orice compromisuri. În acelaşi timp, constatăm, cu părere de rău, cel puţin aşa cred, că piaţa românească se închide produselor şi serviciilor autohtone. În mai multe rânduri, am prezentat acest aspect, considerându-l ca fiind unul dramatic pentru România, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori. Iată că, după ce ne-am dorit prezenţa investitorilor străini, considerând că activitatea acestora este benefică pentru economia românească, astăzi constatăm, urmărind activitatea reţelelor de hipermarketuri, că România a devenit, în primul rând şi din păcate, raiul profiturilor din hipercumpărături. Am putea spune că acest lucru nu este rău. România a reuşit, în acest domeniu, creşteri nemaivăzute în Europa, iar, conform datelor publicate în "Eurostat", s-a ajuns ca 55% din români să-şi facă cumpărăturile într-un magazin tip supermarket. Profitul a crescut pe măsură. Dacă datele înscrise în registrul comerţului sunt corecte, avem situaţia ca la o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro, profitul brut să ajungă la peste 800 milioane de euro pentru una dintre firmele care acţionează în acest domeniu. Totul ar putea să fie normal pentru o economie de piaţă, în care profitul acţionează ca motor al dezvoltării. Cu o condiţie: ca această construcţie să se facă corect. Din prezentările celor implicaţi în această activitate, se constată că la nivelul furnizorilor de servicii au apărut unele practici ilegale, conform cărora intrarea pe această piaţă a producătorilor români a devenit o adevărată luptă pentru supravieţuire. Acest lucru l-am constatat şi din faptul că produsele româneşti lipsesc de pe rafturi şi din prezentările făcute de reprezentanţii Asociaţiei Patronatelor din Industria Vinului din România, ROMPAN, Asociaţiei Producătorilor din Industria Laptelui, Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară şi ai Federaţiei Sindicatelor din Agricultură, AGROSTAR. Ce se susţine şi ce ar trebui verificat de instituţiile abilitate ale statului? Aş enumera câteva dintre ele: impunerea furnizorilor prin contract, să nu comercializeze altor magazine produse la preţuri mai mici decât ale lor; impunerea de către magazine a unor taxe şi cheltuieli impuse, cum ar fi taxa pentru a putea fi înscrişi pe lista de furnizori, acordarea de discounturi anticipate, plăţi pentru acoperirea produselor pierdute, contribuţii pentru amenajarea şi deschiderea de noi magazine, organizarea de promoţii. Prin aceste proceduri, produsele nu dispar numai de pe raft, ci şi de la consumatori. În acelaşi timp, asistăm şi la o repartizare inegală a profitului, în care producătorul rămâne în medie cu un profit de aproximativ 5-7%, în vreme ce 47-48% rămâne la hipermarket. În acest sens, rămâne, din păcate, emblematic traseul laptelui, acesta plecând de la producător cu aproximativ 0,8 lei, de la procesator - cu 1,7-1,8 lei, iar din supermarket se poate cumpăra de către consumatorul final cu 3,5 - 4 lei, conform celor prezentate de Nicolae Ştefan, preşedintele AGROSTAR. Putem să spunem că este justificată nemulţumirea producătorilor din industria alimentară, care au declarat război hipermarketurilor pentru majorarea nejustificată şi artificială a preţurilor de vânzare prin introducerea unor taxe ascunse. Ce să înţeleagă producătorul şi consumatorul român? Că aşa este economia de piaţă, că aşa este capitalismul, că înflorirea şi înverzirea marketurilor aduce terenurile agricole în starea de părăsire, unde buruienile devin o emblemă a victoriei capitalismului românesc. Ce ar mai putea să înţeleagă producătorul român? Că este numai forţă de muncă, că aprecierea se poate face numai în altă parte, că iniţiativa noastră este bună, dar să nu intre în contradicţie cu iniţiativele şi produsele altora. Consider că interesul naţional se poate afirma inteligent şi în acest domeniu. Iar construcţiile politice responsabile ar trebui să vizeze acest lucru. În acest context susţin punctele de vedere exprimate de patronate şi sindicatele din industria alimentară, prin care s-a propus elaborarea unui cod de bune practici comerciale în vederea eliminării abuzurilor de putere, exercitate de supermarketurile din România asupra producătorilor naţionali, prin impunerea unor condiţii contractuale excesive. Având în vedere situaţia creată şi lipsa de reacţie a instituţiilor abilitate ale statului, solicit primului-ministru să prezinte Parlamentului un punct de vedere faţă de această problemă şi măsurile preconizate, pentru ca piaţa românească să fie şi a producătorului român. Vă mulţumesc.
|