|
Domnul Nicolae Păun: Doamna preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor, Mi-am permis să formulez această declaraţie politică într-un context politic extrem de dificil. Ştim cu toţii că România trece printr-o situaţie extrem de delicată, trecem printr-o criză economică şi politică în acelaşi timp şi, cu toate acestea, în Guvernul României se întâmplă anumite aspecte care nu fac decât să îngreuneze activitatea prezentului Guvern şi aşa activitate cu destul de multe probleme. Atrag atenţia asupra faptului că problema romilor a fost dintotdeauna una şi de ordin economic şi în cadrul Guvernului României, în subordinea Secretariatului General al Guvernului, funcţionează Agenţia Naţională pentru Romi. Această instituţie a avut ca şi activitate, ca şi scop, în primul rând, să conceapă programe şi proiecte destinate comunităţilor de romi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Un alt aspect este acela că agenţia trebuia să ţină legătura cu instituţiile locale şi centrale ale statului pentru a putea formula anumite acte normative venite în sprijinul comunităţilor de romi şi nu în ultimul rând, Agenţia Naţională pentru Romi va avea un scop nobil, şi anume, acela de a păstra relaţii cu finanţatori externi.
|
|
Domnul Nicolae Păun: Vă mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă. În atare condiţii, vreau să atrag atenţia actualului Guvern că deşi ne gândim de la zi la zi cum să micşorăm numărul de agenţii care consumă bani, câteodată mulţi şi ineficient, că Agenţia Naţională pentru Romi are personal, în primul rând, care nu este calificat pentru funcţiile pe care le ocupă şi chiar mai mult de atât, este vorba şi de personal mult prea mare pentru activitatea pe care şi-a propus-o Agenţia Naţională pentru Romi. Dar lucrul cel mai important este acela că în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Romi există şase programe destinate comunităţilor de romi în valoare de 35 de milioane de euro. Aceste programe care sunt coordonate de anumiţi manageri, manageri care de asemenea nu au avut până în prezent de-a face cu comunităţile de romi, aceştia nu fac altceva decât să consume aceste sume într-un fel nejustificat. Şi, chiar mai mult de atât, în proporţie de peste 50% din aceste sume sunt consumate pe seminarii, întâlniri şi sunt consumate pentru salarii care, din punctul meu de vedere, sunt absurde. Salarii, undeva la peste 4 mii, 5 mii de euro de manager. Prin urmare, închei scurta mea declaraţie politică din această dimineaţă cu rugămintea ca Secretariatul General al Guvernului, respectiv, primul-ministru interimar, să aibă o atitudine în acest sens, pentru că să consumăm în perioadă de criză, profundă criză economică, 35 de milioane de euro, vezi Doamne!, în virtutea rezolvării unor probleme pentru comunităţile de romi, dar, în fapt, banii să se ducă pe apa sâmbetei, şi să nu facem altceva decât să mai punctăm încă nişte sume care au venit în direcţia rezolvării problemelor comunităţilor de romi, dar nicidecum nu vor fi rezolvate, nu este tocmai în regulă. Mi-e teamă că după ce vor fi consumate aceste sume, vom trage o concluzie cât se poate de simplă, şi anume, că în continuare comunităţile de romi au rămas ca la început, dar în acest an de criză, Guvernul României, respectiv Agenţia Naţională pentru Romi, nu a fost capabilă să gestioneze 35 de milioane de euro. Vă mulţumesc. * (Declaraţia politică prezentată in extenso, conform materialului depus la preşedintele de şedinţă.) Birocraţia Agenţiei Naţionale pentru Romi şi modul de funcţionare defectuos - o piedică în calea aplicării proiectelor europene pentru sprijinirea romilor O şansă majoră pentru sprijinirea categoriilor marginalizate o constituie fondurile nerambursabile oferite cu generozitate de către Uniunea Europeană. În acest scop, Agenţia Naţională pentru Romi care veghează la implementarea diverselor proiecte europene trebuie să dispună de oameni competenţi care să asigure cadrul legal, astfel încât programele şi termenele acestora să fie respectate şi proiectul să poată fi derulat în sprijinul destinatarilor acestuia. În acest mod, finanţarea europeană devine un mod de dezvoltare a societăţii româneşti şi nu o piedică în calea aplicării altor proiecte. Din păcate, în ultimii 19 ani, au fost cheltuite peste 80 de milioane de euro pe programe care au vizat îmbunătăţirea situaţiei romilor - din care 65 de milioane provin din fonduri europene. După părerea mea şi a altor organizaţii civice al romilor, cele 80 de milioane de euro au fost irosite, deoarece programele europene au fost intervenţii pe termen scurt, acestea finalizându-se o dată cu încetarea finanţării, care în cele mai bune cazuri a durat 12 luni. În opinia mea, programele europene trebuiau să fie continuate de către instituţiile statului, de la Guvern până la cea mai mică primărie din ţară, lucru care nu s-a întâmplat. În acest context, în condiţiile în care criza economică se simte tot mai mult, iar numărul romilor care trăiesc sub limita de subzistenţă creşte continuu, Agenţia Naţională pentru Romitrebuie să drămuiască cât mai eficient fiecare leu, cu atât mai mult cu cât este vorba de programele de sprijinire a romilor din comunităţile sărace. În prezent, Agenţia Naţională pentru Romi derulează următoarele programe cu finanţare de la Uniunea Europeană: - "Educaţia Copiilor romi - calea spre un loc de muncă mai stabil" - cu un buget de 18.292.176 lei
- "Împreună pe piaţa muncii" - cu buget de 18.162.175 lei
- "Împreună pentru o societate mai bună" - cu buget de 17.650.000 lei
- "Şcoala - o şansă pentru fiecare" - cu buget de 9.218.195 lei
- "Reţeaua naţională a experţilor locali romi, mecanisme de sprijin la implementarea măsurilor de incluziune socială" - cu buget necomunicat de ANR
În prezent, considerăm că ANR funcţionează cu un personal supradimensionat şi că economiile realizate prin reducerea personalului - din care unii angajaţi se află în incompatibilitate, fiind atât cuprinşi în proiectele menţionate ca executanţi, dar şi ca specialişti din partea Agenţiei - ar putea realiza economii de circa 200.000 lei. În condiţiile nereformării activităţii Agenţiei Naţionale pentru Romi, există riscul ca termenul-limită de aplicare al proiectelor europene să nu se poată respecta, cu toate consecinţele juridice şl financiare ce rezultă din aceasta pentru România.
|