Parliamentary debates

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Concurs sau meritocraţie"

Sunt cu totul de acord cu criteriul "merit". Dar... măcar în ceea ce priveşte instituţiile culturale, s-avem pardon. "Concursul", în accepţiunea valahă, are ceva ridicol. Vă imaginaţi alegerea şefului la British Museum, Library of Congress, Scala, Luvru, Berliner Philharmoniker cu anunţ la avizier, bibliografie, la care să se înscrie cine vrea, cu probă scrisă şi, apoteotic, probă orală?

Sigur, "numirea" unui conducător de asemenea instituţie o face decidentul în urma unei judecăţi de valoare, i.e. alegere. Mi s-ar părea normal ca intenţia de înscăunare a unui şef de asemenea instituţie a) să fie anunţată public, din bună vreme; b) breslele respective să comenteze şi să sugereze candidaţi; c) decidentul (e.g. ministrul culturii) să anunţe lista scurtă, din bună vreme; d) "opinia publică" să comenteze/cârtească; e) decidentul şi consilierii săi să stea de vorbă îndelung cu candidaţii, care eventual să-şi expună şi public "viziunea"; f) decidentul să-şi asume responsabilitatea şi să îl numească.

Pe miniştri şi secretari de stat îi scutiţi de concurs. De ce? Pe considerent că-s numiri "politice". Ce înseamnă "politic", în acest context? Partizan? De regulă, aşa e. Dar şi când premierul numeşte miniştrii dintre "oamenii lui", tot face o alegere, deci o judecată de valoare, desigur, prin prisma considerentelor "politice" şi, entre nous, "binele public" ar trebui să fie unul dintre "considerentele politice", nu?

Aşadar, votez cu alegerea pe bază de merit, dar "concursurile" româneşti se ţin încă joi, deşi postul e ocupat de marţi.