Parliamentary debates

Domnul Paul Dumbrăvanu:

În momentul de faţă, România se confruntă cu o mare problemă, unul din cinci adolescenţi cu vârsta cuprinsa între 15 şi 18 ani, adică 19% la nivel naţional, nefiind încadrat în sistemul educaţional de stat. Este vorba fie de acei adolescenţi ce nu au fost niciodată integraţi în sistemul educaţional, fie de aceia ce au abandonat şcolile.

Rata necuprinderii şcolare în România este îngrijorătoare şi este accentuată de faptul că statul român alocă cel mai mic buget pentru educaţie dintre toate statele membre UE. Conform studiilor efectuate în ultimii ani, cea mai mare predispoziţie către abandonul şcolar o prezintă persoanele de sex masculin din mediul rural, ce fie aleg, fie sunt încurajate de familie să renunţe la studii imediat după clasa a IX-a, in favoarea muncilor agricole şi a celor din gospodărie.

Cu toate acestea, motivele abandonului şcolar sunt nenumărate, ţinând cont de faptul că, potrivit aceloraşi studii, copiii ce se află în această situaţie provin din medii defavorizate, din familii cu situaţii financiare precare, sunt copii de etnie romă ori copii cu dizabilităţi. Dar probabil unul dintre principalele motive îl reprezintă lipsa accesului pe piaţa muncii, a oportunităţilor de angajare după finalizarea studiilor.

În acest context, este mai mult decât necesar pentru viitorul acestor tineri, precum şi al României, ca pe lângă susţinerea unor politici educaţionale coerente şi a unor programe la nivel naţional pentru prevenirea abandonului şcolar, să sprijinim implementarea Programului de garanţie pentru tineret, ce presupune implicarea statului în asigurarea unei oferte de muncă de calitate, a unui program de formare continuă, de ucenicie sau a unui stagiu în termen de patru luni de la ieşirea din sistemul de învăţământ sau de la pierderea locului de muncă.

Crearea şi implementarea acestui sistem necesită o strânsă colaborare între principalii factori implicaţi: autorităţi publice, servicii de ocupare a forţei de muncă, consilieri de orientare în carieră, instituţii de învăţământ şi formare, servicii de asistenţă pentru tineret, întreprinderi, angajatori, sindicate şi poate părea, la prima vedere, a avea un cost total foarte ridicat, însă, potrivit estimărilor, inactivitatea este cu mult mai costisitoare.

Astfel, apelez încă o dată la susţinerea dumneavoastră pentru implementarea acestui plan şi crearea unui mediu propice dezvoltării individuale a tinerilor din România, precum şi a societăţii în care trăim.