Parliamentary debates

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Se acordă prezumţia de nevinovăţie şi în România?"

Nu doresc să vă solicit a-i considera "nevinovaţi până la proba contrarie" pe cei care, din zori şi până-n seară, fac obiectul dezbaterilor televizate, ci vreau să vă aduc în atenţie faptul că acest drept al fiecăruia dintre noi este deseori neglijat.

Este de notorietate faptul că percheziţiile, arestările şi demersurile de urmărire penală din această perioadă, ce vizează personalităţi publice, fac deliciul presei, însă faptul că există surse care pun la dispoziţia jurnaliştilor informaţii nepublice dintr-un dosar aflat în etapa de instrumentare ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru noi, forul legislativ.

Din punctul meu de vedere, rolul incontestabil al presei în societate este, într-adevar, acela de a ţine publicul la curent cu evenimentele ce ţin de natura politică, economică, socială, ş.a.m.d., iar exercitarea dreptului la liberă exprimare este întocmai garantul democraţiei. Reversul medaliei este acela că dezvăluirea detaliilor ce ţin de sfera privată a vieţii individului va genera un impact negativ în viaţa acestuia, dar acest detaliu, deseori ignorat de etica jurnalistică, nu este subiectul central de astăzi.

Ceea ce face, însă, obiectul acestei alocuţiuni este relaţia dintre sistemul judiciar şi mass-media, mai exact acţiunea de divulgare, fără drept, a unor probe dintr-un dosar penal în curs de cercetare, cât şi a informaţiilor ce ţin de modul prin care alte probe vor fi obţinute sau administrate. Autorii acestor fapte nu numai că săvârşesc o îngrădire a înfăptuirii justiţiei, ci şi lezeaza dreptul la viaţă privată a individului şi cauzează pierderea credibilităţii în spaţiul public al acestuia. Or, conform Constituţiei, dreptul la liberă exprimare este inviolabil, în timp ce art.26 arată că "autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată".

Vehicularea intensă în presă a numelui persoanei cercetate şi atingerea adusă imaginii acesteia sunt fapte ce îi vor prejudicia reputaţia, chiar şi în cazul în care persoana vizată este declarată a fi nevinovată sau anumite afirmaţii publice sunt ulterior dovedite ca având caracter nereal.

Conflictul acesta dintre secretizare şi dreptul la liberă exprimare este unul ce a făcut obiectul numeroaselor dezbateri la nivel naţional şi internaţional. Dacă majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene au adoptat legi pentru a evita tulburarea publică şi lezarea dreptului la viaţă privată a personalităţilor publice anchetate, România nu a reuşit să armonizeze aceste practici pentru a-şi proteja cetăţenii. În continuare respectul vieţii private şi al demnităţii sunt la cote reduse, iar pentru prejudiciile de imagine aduse, nimeni nu este considerat responsabil.

Cadrul legal pentru ca aceste situaţii să fie evitate exista deja, iar cea mai indicată modalitate pentru respectarea drepturilor părţilor implicate, fără a îngrădi libertatea presei, dreptul de exprimare şi cel de informare, dar şi tăinuirea informaţiilor personale ale cetăţenilor vizaţi, este prin responsabilizarea temeinică a jurnaliştilor şi a celor care înfăptuiesc actul de justiţie.

De asemenea, un pas înainte în această direcţie ar fi făcut şi prin acordarea prezumţiei de nevinovăţie oricărui individ.