Parliamentary debates

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Din partea Grupului naţional liberal, dacă a sosit vreunul dintre colegi?

Domnul Sorin Pavelui nu este. Domnul Vasile Pruteanu nu este. Domnul Rareş Mănescu. Eu vă citesc în ordinea în care aţi fost înscrişi pe listă.

Adrian Semcu nu este. Emilian Frâncu. Vă rog, domnule deputat; rugămintea - trei minute.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru că tot suntem în pragul începerii sommet-ului francofoniei, nu ştiu de ce se numeşte somme, ar trebui "întâlnire la nivel înalt", este românescul potrivit, mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Déja vu".

În ultimii ani, perioada dinaintea începerii anului şcolar a reprezentat pentru liderii sindicali un bun prilej să apară la diverse posturi TV şi să genereze, prin ameninţări cu mitinguri şi greve, o stare de incertitudine şi chiar de haos în sistemul şcolar. Pe măsură ce puterea lor, în mediul sindical, a început să scadă dramatic, discursul acestor lideri a devenit tot mai agresiv, iar revendicările pur salariale au fost mascate într-un discurs populist, axat pe cererea de asigurare a unor condiţii mai bune pentru desfăşurarea procesului de învăţământ.

Din păcate pentru ei, în acest an, s-au cam făcut de râs, dascălii şi elevii preferând, în peste 85% din şcoli, să-şi vadă de treabă, adică să participe la deschiderea anului şcolar şi să ignore apelurile de boicot venite din partea unor persoane cu mentalităţi evident osificate într-un recent trecut comunist.

Cu toţii ştim că în 2006, guvernanţii au înţeles, poate pentru prima dată cu adevărat, rolul infuziei de capital în sistemul educaţional, şi au alocat şcolii pete 5% din pib. E drept că unele fonduri au venit destul de târziu, existând teama că nu vor putea fi absorbite integral până la sfârşitul anului. Este o teamă falsă - să nu uităm că tot la fel s-a spus şi despre fondurile obţinute prin Programul SAPARD! Acum, peste tot în ţară se construiesc sau se repară şcoli, se aduce în clase mobilier nou, se fac lucrări de modernizare, inclusiv la grupurile sanitare, la terenurile de sport sau la clădirile auxiliare. Şcoala românească a devenit un adevărat şantier şi e bine că este aşa!

În doi-trei ani, cu fondurile primite, nu va mai exista nici o şcoală insalubră sau neautorizată sanitar. Concomitent, vor creşte treptat şi salariile!

Guvernul Tăriceanu a promis dascălilor că până la sfârşitul mandatului său, salariile în domeniul educaţional vor creşte în medie cu 60%, şi cum a început procesul, sunt sigur că acest obiectiv va fi atins!

Liderii de sindicat, stimulaţi de P.S.D., au cerut încă din acest an o creştere de 30%. Acest lucru ar fi fost o măsură sinucigaşă pentru noi toţi, pentru că valul inflaţionist ar fi măturat toate efectele pozitive realizate cu atâta efort: creştere economică, atragerea de investiţii străine, stabilitate legislativă.

Guvernul Tăriceanu a dat şi în domeniul educaţional dovadă că îşi respectă promisiunile. Numai în acest an, s-au alocat mai multe fonduri pentru educaţie decât în toată perioada 1990-2004. Toate şcolile şi liceele din ţară au beneficiat în acest an de fonduri substanţiale pentru dotarea laboratoarelor de fizică, chimie şi biologie, a cabinetelor de psihopedagogie şi logopedie, a bibliotecilor şi sălilor de sport. Fiecare judeţ are alocate zeci de microbuze moderne pentru transportul elevilor! S-au creat condiţii legislative şi de creştere economică, pentru ca în următorii ani, toate şcolile să fie consolidate şi modernizate, să se construiască peste 1.000 de terenuri de sport şi să se aloce fonduri uriaşe pentru aşezămintele culturale din mediul rural, concomitent cu asfaltarea a peste 5.000 km de drumuri judeţene intercomunale.

Liderii de sindicat au cerut cu insistenţă renunţarea la investiţii şi redirecţionarea fondurilor spre creşteri masive salariale.

Cât egoism şi inconştienţă!

Se ştie că salariile dascălilor, mai ales din învăţământul preuniversitar, sunt încă modeste, în speical în rândul debutanţilor şi cadrelor auxiliare. Dar Guvernul Tăriceanu a găsit resurse să plătească dascălilor chiar şi restanţele lăsate de guvernarea P.S.D.-istă, şi a stabilit acum o strategie neinflaţionistă pentru atingerea până la sfârşitul anului 2008 a obiectivului de creştere promis, de 60% pentru salarii. Iar situaţia de astăzi nu este chiar aşa de dramatică cum vor unii să o prezinte, pentru că venitul pe oră efectivă de lucru al dascălilor este printre cele mai mari din sistem.

Să nu uităm, totuşi, că în domeniul educaţiei, altele ar trebui să fie priorităţile: reguli noi, programe noi, mentalităţi noi, urgentarea modernizării sistemului educaţional, aşa încât să nu ne lăudăm doar cu rezultatele olimpicilor!

Este necesară o reformă profundă, care să fie urgent pusă în practică, în special în învăţământul preuniversitar.

Copiii noştri ar trebui mai bine pregătiţi pentru viitorul lor statut de cetăţeni ai Europei.

Dascălii ar trebui să le formeze deprinderi...

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule deputat, pot să vă rog să încheiaţi?

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Închei imediat ... spre analiză şi sinteză, dublate de spirit de iniţiativă, şi să nu-i burduşească haotic cu tot felul de noţiuni abstracte şi fără legătură cu viaţa lor viitoare.

Oricum, sunt sigur că anul viitor vom asista la primul început de an şcolar cu elevi, părinţi şi dascăli mulţumiţi, iar senzaţia de déja vu, resimţită în ultimii ani cu acest dialog al surzilor între sindicalişti cu Guvern, să nu se mai repete.

Mulţumesc.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Şi eu mulţumesc.