Parliamentary debates

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Din informaţiile instituţiilor abilitate, precum şi din relatările presei se poate constata cu uşurinţă că în ultima vreme a crescut nepermis de mult numărul ameninţărilor cu bombă săvârşite de minori. Evidenţele Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) arată o cifră absolut îngrijorătoare: aproximativ 60 la sută dintre ameninţărisunt făcute de către aceştia. Anul trecut au fost înregistrate 246 de ameninţări cu bombă, iar anul acesta, în numai trei luni, sunt aproape 50.

Fie că este vorba de teribilism, de lipsa de supraveghere ori educaţie deficitară, aceste aşa zise acte de terorism, aşa cum sunt ele percepute în legea 535 din 2004, s-au transformat într-un adevărat fenomen cu efecte negative. Este - cu alte cuvinte - o perioadă în care s-a creat o adevărată psihoză a alarmelor false.

În joc sunt două categorii de situaţii, fiecare cu rezultatele şi consecinţele sale. În primul rând este vorba de perturbarea activităţii unor instituţii ale statului, de cheltuirea banilor publici pe deplasări şi verificări. Se ştie aproape de fiecare dată că aceste verificări nu vor avea ca urmare descoperirea vreunei bombe, însă procedurile obligă la intervenţie promptă.

Pe de altă parte, dat fiind gradul mare de risc al unei ameninţări este limpede că intervenţia trebuie realizată, iar costurile trebuie suportate de cineva. Legislaţia în acest sens este cât se poate de dură, iar articolul 389 al legii mai sus menţionate - nr.535 din 2004 - spune că "alarmarea, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace (...) cu privire la răspândirea sau folosirea de produse (...) de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. De cele mai multe ori, oalele sparte sunt suportate de părinţi, iar în unele situaţii chiar de minori.

Legislaţia, aşa cum spuneam, este drastică şi este limpede de ce este aşa. Totuşi, este nedrept pentru un copil să i se curme orice perspective prin întocmirea unui dosar penal la o vârstă atât de fragedă. La fel cum este pentru un părinte sau pentru bunici să bage adânc mâna în buzunare pentru a suporta cheltuieli nejustificate.

Nu cer clemenţă pentru astfel de fapte. Nu. Sunt mult prea grave pentru a fi trecute cu vederea şi pentru a fi iertate. Cred însă că trebuie realizată o campanie mult mai intensă de prevenţie în rândul elevilor. Instituţiile abilitate - Poliţia, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din fiecare judeţ - ar putea interveni în acest sens la orele de dirigenţie ori la cele de educaţie civică. La rândul nostru, am putea încerca să ducem campanii de informare în rândul cetăţenilor. Abia după aceea, orice sancţiune, indiferent cât de dură şi nedreaptă ar fi ea, este justificată. Vă propun aşadar stimaţi colegi, propun şi Guvernului, să luăm o decizie pentru a limita fenomenul şi pentru a mai îndepărta cât de cât psihoza alarmelor false.

Vă mulţumesc.