|
Domnul Antal István: Mulţumesc, doamna preşedinte. Titlul alocuţiunii mele este "Informarea corectă a Parlamentului şi a opiniei publice din ţară". După evenimentele din 1989, comunitatea maghiară din România, prin mijloace democratice, exclusiv paşnice şi legale, luptă în permanenţă pentru asigurarea egalităţii depline şi reale în drepturi în raport cu majoritatea românească. Condiţia esenţială pentru aceasta, pe lângă demersurile de garantare a cadrului legal necesar diverselor forme de autonomie comunitară, o reprezintă relansarea economică a Ţinutului Secuiesc, respectiv a regiunilor ţării locuite şi de maghiari. După cele două evenimente din Secuime de la sfârşitul săptămânii, respectiv Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, aşa cum ne-am obişnuit, în mass-media n-are loc o dezbatere pe fond a dezideratelor enunţate, ci se fac referiri la câteva fraze din care populaţia ţării nu prea percepe nimic sau este revoltată şi se întreabă de ce vor mereu altceva "ăştia" (ungurii-secuii)? Cea mai elocventă demonstraţie a celor enunţate a avut loc aseară, în jurul orei 20,30, la Realitatea Tv prin cooptarea în emisiune prin telefon a două figuri obscure şi jalnice ale politicii din ţară, care au locul în lada de gunoi a istoriei. Vorbesc de cei doi foşti primari, domnul Funar din Cluj şi domnul Szasz Jenő din Odorheiu Secuiesc, prieteni de altfel la cataramă, pe 26 octombrie 2005, când scrisoarea domnului Szász în care solicita respingerea Legii statutului minorităţilor din România, care rezolva multe deziderate din cele solicitate de noi, a fost citită în plen de numitul Funar Gheorghe, senator atunci. Cei doi s-au înţeles de minune când au avut un scop comun - bulversarea relaţiilor interetnice pentru a mai câştiga câte ceva prin manifestări extreme care îi caracterizau atunci şi acum, fapt ce a reieşit şi din intervenţiile lor obscure de aseară. Doamnelor şi domnilor deputaţi, ca deputat al Secuimii în Parlamentul României la a cincia legislatură permiteţi-mi să vă prezint, pentru informarea corectă a dumneavoastră şi a opiniei publice, sumarul Proclamaţiei pentru Secuime, aprobat în unanimitate de cei peste 1000 de aleşi responsabili ai ţinutului aprobat la Marea Adunare din Miercurea-Ciuc, vineri, 4 septembrie Proclamaţie pentru ţinutul secuiesc (Extras) Realizarea autonomiei teritoriale Noi, aleşii locali şi parlamentari ai Ţinutului Secuiesc, desemnaţi de comunităţile noastre în calitate de primari, viceprimari, senatori, deputaţi şi consilieri locali, declarăm şi pe această cale că singura garanţie legală a viitorului regiunii şi comunităţii noastre o poate reprezenta doar autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Interesul fiecărui locuitor al Ţinutului Secuiesc este crearea unei forme de organizare administrativă care permite locuitorilor regiunii de a decide în mod autonom şi de a-şi valorifica voinţa în toate domeniile vieţii publice. Solicitările noastre repetate: Uniunea Democrată Maghiară, formaţiunea politică care din 1990 reprezintă interesele maghiarimii din România în Legislativ, încă de la înfiinţare a exprimat doleanţa maghiarimii privind autodeterminarea şi crearea diferitelor forme de autonomie comunitară. Formularea acestei cerinţe o reprezintă Declaraţia de la Cluj, adoptată la 24 octombrie 1992. În conformitate cu aceasta: Solicităm respectarea Recomandării nr.176/1993 a Consiliului Europei. Recomandarea a fost formulată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cu ocazia aderării României la acest for (26 august 1993), în baza memorandumului depus de UDMR. Prin aceasta, Uniunea a exprimat dorinţa maghiarimii de egalitate în drepturi şi a solicitat recunoaşterea comunităţii naţionale maghiare ca factor constitutiv al statului. România şi-a asumat obligaţia respectării şi implementării recomandărilor Consiliului Europei, dar crearea cadrului legal necesar autonomiei comunitare nu s-a realizat nici până în prezent. Considerăm imperios necesară respectarea cu stricteţe a prevederilor cuprinse în Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, document al Uniunii Europene ratificat şi de România. Convenţia-cadru interzice modificarea artificială a procentelor privind componenţa etnică a unei regiuni locuită în majoritate numerică de o minoritate naţională. În cazul Ţinutului Secuiesc, chiar dacă într-o manieră indirectă, persistă atitudinea dictatorială a deceniilor trecute. Solicităm declararea limbii noastre materne ca limbă oficială regională. Membrii comunităţii maghiare să beneficieze de dreptul utilizării libere a limbii materne în sfera publică sau privată. Aceasta reprezintă garanţia protecţiei identităţii naţionale şi a posibilităţii de transmitere a moştenirii şi valorilor culturale generaţiilor viitoare. O practică europeană răspândită - prevăzută de Charta Europeană a Limbilor Regionale - este declararea ca limbă oficială regională a limbii materne folosită de populaţia minoritară ca număr la nivel naţional, dar majoritară în regiunea respectivă şi introducerea în aceste regiuni a ideii unui multilingvism real. În spiritul punctului trei al Proclamaţiei din 1918 de la Alba Iulia, solicităm "libertate naţională deplină pentru toate naţiunile conlocuitoare". În document se declară că fiecare naţiune are dreptul la "autoeducare şi autodeterminare în limba maternă, la administraţie proprie aleasă de propria comunitate". Realizarea acesteia este posibilă doar prin reglementarea legală a sistemului autonomiilor comunitare - autonomie culturală în sensul larg al cuvântului, în cazul comunităţilor aflate în minoritate numerică şi autonomie teritorială pentru comunităţile aflate în zone compacte. Solicităm sprijinul opiniei publice naţionale şi internaţionale, a statului român şi instituţiilor UE pentru obţinerea majorităţii parlamentare şi guvernamentale în procesul de creare a acestor reglementări legislative. Solicităm toate acestea în deplina cunoştinţă a responsabilităţii asumate faţă de trecutul, prezentul şi viitorul regiunii şi comunităţii noastre. În realizarea scopurilor propuse considerăm un instrument indispensabil modificarea şi modernizarea textului Constituţiei, respectiv elaborarea tuturor acelor legi şi acte normative care asigură continuitatea, dezvoltarea şi securitatea maghiarimii în România, în Transilvania şi în Ţinutul Secuiesc. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|