|
Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi pe care o prezint verbal are titlul "Republica Kosovo, născută prin cezariană". Proclamarea independenţei Regiunii Kosovo poate provoca un precedent periculos atât pentru România, cât şi pentru alte regiuni cu vocaţii similare. Voci inflamate prefigurează prematur o nouă hartă a Europei, pe care ţara noastră apare divizată. Defilăm în faţa unui eveniment cusut cu aţă albă, în condiţiile în care Uniunea ne cere restructurarea administrativă a întregii ţări. Pe 17 februarie s-a scris istorie; istorie care a dat tonul stabilităţii în Balcani şi care alimentează aspiraţiile de independenţă ale entităţii maghiare din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania. Să nu uităm că, în luna ianuarie a acestui an, UDMR declara public că Uniunea Europeană intenţionează să aducă un amendament la pachetul de legi al învăţământului românesc, prin care minorităţile naţionale să înveţe diferit limba română. Efectul Kosovo a impulsionat simţul unităţii şi la tinerii maghiari care salută proclamarea independenţei, sperând, în acest fel, că şi Ţinutul Secuiesc va avea aceeaşi soartă. Strămoşii noştri au apărat ţara cu vărsare de sânge, iar acum minorităţile cer şi mai multe drepturi. Există regiuni în care locuitorii nu cunosc deloc limba română, în condiţiile în care deţin cetăţenie română, învaţă în instituţii ale statului român şi se folosesc de serviciile ţării noastre. Dacă aceştia cer autonomie, atunci, oare, nu se vor încălca drepturile românilor de acolo, care se văd nevoiţi de a învăţa limba maghiară pentru a se putea socializa? Practic, românii din aceste regiuni se află în regim de minoritate faţă de maghiari, indiferent de apartenenţa teritoriului. Întreg continentul european stă pe un butoi cu pulbere. Puţini sunt cei care fac declaraţii dure privind soarta României şi consideră că situaţia din Kosovo este ca un precedent pentru Transilvania. Două regiuni separatiste ale Georgiei au anunţat deja că vor cere Rusiei recunoaşterea independenţei, iar în Transnistria spiritele se agită. Amputarea unei părţi a teritoriului sârbesc ne face să fim solidari şi alături moral de poporul de care suntem uniţi întru credinţă ortodoxă. Mai presus de orice conflict şi interes interetnic rămâne însemnătatea unităţii naţionale, conştiinţa apartenenţei de neamul românesc şi atitudinea faţă de limbă, cultură şi istorie. În scris voi depune o declaraţie politică legată de taxa de primă înmatriculare. Mulţumesc.
|