Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.149/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.161 | Mircea Lubanovici - declaraţie politică: - "Promisiuni neonorate. Până când?"; | ![]() |
||
|
"Promisiuni neonorate. Până când?" A mai trecut o săptămână şi am consemnat din nou, în toată ţara, multă agitaţie, nemulţumiri şi proteste faţă de măsurile şi propunerile Guvernului USL în ceea ce priveşte bugetul naţional pentru anul 2014. De altfel, toată lumea recunoaşte faptul că protestul profesorilor este îndreptăţit, întrucât Guvernul USL a alocat educaţiei mult sub prevederea legală din PIB-ul României. Mai mult, actualii guvernanţi nu numai că nu au respectat legea cu privire la bugetul anului 2013, dar au tăiat din banii alocaţi educaţiei odată cu prima rectificare de buget, ceea ce a avut repercusiuni negative asupra sistemului de învăţământ (elevilor nu li s-a mai decontat alocaţia pentru transport, multe şcoli nu sunt pregătite pentru condiţiile reci din iarnă şi s-au făcut reduceri până şi la manualele şcolare). În acest context, nu este de mirare şi protestul elevilor, alături de profesori şi studenţi, faţă de subfinanţarea sistemului educaţional. Solicitarea tuturor adresată Guvernului României este alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede legea, care ar presupune şi dotarea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ din România. Dar nu doar învăţământul se confruntă cu mari neajunsuri, ci întreaga economie, aşa cum vă atrag atenţia adesea în ultimul timp. Nemulţumirile cetăţenilor continuă să se amplifice atât în rândul bugetarilor, cât şi al celor din mediul privat. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat zilele trecute că banca centrală nu cunoaşte încă metodologia de calcul a măsurilor fiscale convenite de Guvern cu FMI şi Comisia Europeană, iar impactul asupra inflaţiei ar putea oscila, doar din accize, între 0,2 şi 0,6 puncte, taxele pe proprietate nefiind incluse în prognoza pe 2014. Tocmai de aceea, parlamentarii PDL au depus moţiunea pe teme economice prin care se cerea retragerea proiectului de buget din dezbaterea publică şi regândirea sa în integralitate. Rezultatul? Tăcere şi muşamalizare ca de fiecare dată. Ca în educaţie, ca în sănătate şi ca în toate domeniile deficitare din România. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care e majoritar USL, nu a fost de acord şi a invocat motive de procedură pentru ca românii să nu afle realitatea despre noile taxe şi impozite stabilite de către actualul Guvern. Stimaţi colegi, am spus-o şi o repet: alocarea a 6% din buget pentru investiţii este foarte puţin şi nu cred că se va putea face mare lucru pentru poporul român. Guvernarea PDL, care aloca până la 10% pentru investiţii, a fost stigmatizată de opoziţie tocmai pentru acest procent redus în precampanie, cerând procente şi mai mari. Dar dacă logica dumneavoastră era bună şi intenţiile justificate, de ce vă mulţumiţi acum cu un procent de 6% din PIB? |



