Parliamentary debates

Domnul Neculai Răţoi:

"Glasul scârţâit îngrozitor al roţilor de tren..."

În ultima vreme auzim tot mai des că, dacă vrei să-ţi baţi joc de tine, de banii şi de timpul tău, n-ai decât să încerci aventura mersului cu trenul prin "Carpathian garden", iar un exemplu grăitor ar putea fi trenul de la Târgu Mureş la Arad, dar care nu este singular la nivel naţional.

În primul rând, vreau să reliefez faptul că aşa-numitul tren este de fapt o - nu se ştie de ce - aşa-numită Săgeată albastră, adică un amărât de automotor care scrâşneşte obosit de aproape fiecare dată când schimbă vitezele, adică doar vreo sută şi ceva de locuri.

Ca şi categorie de tren, este un interregio, adică, pentru cei mai puţin pasionaţi de domeniu, un soi de melanj între fostele accelerat şi rapid. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie un tren care să asigure un confort pentru călătorii care pierd ore bune până la destinaţie, ar trebui să aibă un anume preţ pentru bilete şi un anumit regim de mers: o limită minimă de viteză de croazieră de 85 km/h şi un număr redus de opriri. Ce constată însă cei care sunt nevoiţi să folosească acest mijloc de transport?

Păi, constată că odată cu trecerea timpului, a rămas singura variantă pe calea ferată de a ajunge la Arad, trenul circulând o dată pe zi către această zonă a ţării, la ora 16:00. Mai constată că au crescut iarăşi preţurile la bilete, în mod nejustificat, pentru că, în acest automotor amărât, devenit într-un mod nefericit sigla Căilor Ferate Române, calitatea este un deziderat încă de neatins. Scaunele sunt tari, acoperite cu un pluş care nu are alt rol decât acela de a da o culoare mai atrăgătoare scaunului, pentru că acel capitonaj care ar oferi un confort călătoriilor pe distanţe medii şi lungi este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire! După primul sfert de oră, rămâi până la capătul călătoriei cu o dorinţă nestăvilită de a-ţi plimba încolo şi încoace oasele asuprite de tăria scaunului, care îmbolnăveşte un om sănătos, iar pe unul bolnav îl supune la adevărate cazne.

La pachet cu inconfortul scaunului vine şi lipsa spaţiului în plasa de bagaje, încă un argument în susţinerea faptului că acest automotor este construit pentru navetişti şi curse scurte. Fiecărui loc îi este arondat un spaţiu în care încape doar o geantă cu care merge omul la serviciu ori o sacoşă cu cumpărături, nici aceea grozav de mare.

Când însă toate acestea sunt dublate de opriri la toate staţiilor posibile, P.O.-uri halte şi gări dărăpănate, lucru care ar umple de invidie până şi fostele curse de navetişti de pe vremea lui Ceauşescu şi de nişte preţuri pe care mai toată lumea le consideră a fi nesimţite, rămâne întrebarea cine este beneficiarul ce doreşte ca glasul roţilor de tren să scârţâie îngrozitor? Căci bătaia de joc la adresa călătorilor este mai mult decât evidentă...