Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul domnul Vekov Karoly Janos, şi se pregăteşte ultimul vorbitor, domnul deputat Raduly.

Domnul Vekov Károly János:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimii ani asistăm la un fenomen pozitiv în România: pe măsură ce, prin organizaţia lor de reprezentare, maghiarii au luat parte într-un fel sau altul la putere, în cadrul unei coaliţii guvernamentale sau, ca acum, în afara Guvernului, a avut loc o schimbare sensibilă a atitudinii opiniei publice româneşti faţă de maghiari. Acest fenomen se datoreşte acelor politicieni români şi maghiari care au avut înţelepciunea de a renunţa la atitudinea rigidă faţă de celălalt, transformând-o într-una de colaborare.

Angajarea şi cooptarea maghiarilor în rezolvarea problemelor ţării a oferit fericita surpriză recunoscută nu de puţini dintre colegii lor români că ei îşi pot aduce contribuţia la schimbarea în bine a stărilor de fapt din ţară.

Politicienii maghiari nu s-au sinchisit să-şi aducă aportul, deşi, dată fiind ponderea lor numerică, nu de ei a depins în primul rând calea urmată, după cum nici rezultatele obţinute.

Partidul care conduce astăzi ţara cunoaşte adevărul expus mai sus. De aceea a decis să colaboreze sub anumite condiţii cu UDMR. Fără doar şi poate că Uniunea Maghiarilor din România a considerat şi ea că o colaborare mai strânsă poate fi utilă ambelor părţi.

Schimbarea a survenit cu săptămâni în urmă, când unele atacuri sau manifestări sporadice antimaghiare, mai cu seamă din partea anumitor forţe politice, au crescut atât ca număr, dar s-au amplificat şi printr-o participare guvernamentală la prima vedere întâmplătoare, în ultimele săptămâni însă deja de proporţii îngrijorătoare, întrucât aceste atacuri vin din partea reprezentanţilor anumitor segmente sau instituţii ale Puterii, preşedintele Organizaţiei judeţene Cluj care este şi ministrul de Interne, directorul SRI, preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI şi, într-un fel, chiar ministrul Administraţiei Publice, controlate toate judicios de PSD, toţi fiind membri ai PSD, aleşi, numiţi de acesta, după cum lor li s-a alăturat chiar preşedintele ţării.

Manifestările respective nu pot fi considerate întâmplătoare şi, prin urmare, ele cer imperios tragerea unui semnal de alarmă.

Luările de poziţie în cauză nu numai că nu sunt întâmplătoare. Ele periclitează nu doar anumite interese proprii comunităţii maghiare din România, dar, totodată, interesele chiar ale întregii ţări.

Orice schimbare pozitivă în situaţia maghiarilor a fost recepţionată nu numai de maghiari, dar şi de străini, ca un act politic pozitiv realizat de şi în România. Persistă totuşi un şir de întrebări care îşi aşteaptă răspunsul.

Cum crede partidul de guvernământ că va avea sprijinul politic al UDMR, când o atacă precum s-a văzut şi fără să clipească?

De ce crede partidul de guvernământ că în momentul de faţă problema cheie a României este acea disoluţie a puterii din cele două sau trei judeţe ale ţării?

De ce se fac afirmaţii atât de alarmiste, totodată fără dovezi concludente?

De ce se crede că acuze hilare emanate de minţi educate înainte de 1989 vor aduce stabilitatea politică sau poate chiar fericirea ţării?

De ce se crede că adăstarea în zona unei viziuni şi argumentări de proastă sorginte mai are şanse în 2001 şi mai încolo, mai cu seamă în ochii Uniunii Europene?

De ce se crede că negarea descentralizării, negarea subsidiarităţii, a proprietăţii private sau acuzarea pătrunderii capitalului străin, constituirea unor organizaţii proprii ale populaţiei din secuime, păstrarea identităţii acestei populaţii, realizarea unui sistem propriu de învăţământ, inclusiv realizarea unei sponsorizări, păstrarea identităţii naţionale prin ataşamentul şi solidaritatea faţă de conaţionalii din România, dar şi din afara ei, inclusiv din Ungaria, repet, de ce se crede că în posesia unei astfel de mentalităţi bolnave se poate penetra în Europa?

Cum pot instituţii şi persoane cu funcţii responsabile să formuleze inepţii ce depăşesc nivelul epocii proletcultismului de cea mai deplorabilă speţă?

Încotro vor să îndrepte România cei cu astfel de idei?

Ce soartă doresc să asigure minorităţilor sau poate doar celei maghiare, pentru că alte două au cam plecat, şi oare de ce?, atunci când cred că cele de mai sus sunt dăunătoare pentru caracterul unitar şi indivizibil al României?

Poate singur doar omul de tip nou al lui Ceauşescu are dreptul să respire pe aceste meleaguri?

Fără dovezi temeinice şi date concrete, doar cu epitete şi etichetări nefondate, în alte părţi ale continentului, de exemplu al nostru, nu s-ar da bani, poate nici măcar doi bani pe asemenea texte, necum posturi.

În plus, ceea ce mă descumpăneşte este că aceste idei nu le-am citit în programul de guvernare şi nu figurează nici în protocolul semnat cu UDMR. Oare s-a schimbat Guvernul şi noi n-am fi observat?!

Dar că ceva totuşi este adevărat din raport rezultă din recenta declaraţie a primarului Clujului care declară franc şi fără să se sinchisească că la Cluj nu se va aplica Legea administraţiei publice nici după apariţia instrucţiunilor. Acest fapt adevereşte într-adevăr fenomenul disoluţiei puterii statului. Totodată, dovedeşte că este întemeiată şi o altă afirmaţie din celebrul raport, anume că unele dintre acţiunile de această natură şi-au găsit aderenţi şi printre unii români din Transilvania.

Oare unde are loc disoluţia puterii? Cine se comportă ca stat în stat şi cine compromite, la ora actuală, imaginea României? Locuitorii din judeţele Harghita şi Covasna, eventual şi Mureş, ori celebrul primar al Clujului?!

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.