Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul deputat Ioan Sonea. Va urma domnul Ştefan Păşcuţ.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Se împlinesc în curând 13 ani de la declanşarea "războiului românilor împotriva României". România o ducea greu, românii trăiau în frig, nu aveau bani, nu aveau produse. România avea o industrie formată din mastodonţi industriali, o agricultură pe ferme mamut, de tip C.A.P., I.A.S. Oamenii ademeniţi spre oraş aşteptau cel puţin un an ca să primească o locuinţă, un bloc construit în mare grabă, niciodată finalizat. Muncitorii lucrau după planuri cincinale şi primeau 70% din salariul cuvenit. Românii nu puteau vorbi liber, nu aveau televizoare cu filme porno sau horror, nu puteau toţi călători în străinătate, decât în cadrul lagărului. România construia şcoli întunecoase, spitale urâte, platforme industriale prea mari, biblioteci, case ale poporului, "Casa poporului", bulevarde, metrouri aglomerate ş.a.m.d.

Desigur, cred că nu înţelegeţi că sunt nostalgic. Toate acestea şi altele costau enorm. Dar toate acestea constituiau în acelaşi timp contradicţii iremediabile. Şi astfel s-a declaşat războiul. Au fost dărâmate statui, întreprinderi, ferme agricole pentru că erau comuniste. Sigur că românii au câştigat războiul cu comunismul, dar ca în orice război modern au existat şi pagube colaterale. În ce au constat acestea? Dărâmare de întreprinderi, pierderea autonomiei economice, pierderea de pieţe. Şi, astfel, s-a ajuns ca după 13 ani de la declanşarea acestei lupte, în România a câştigat corupţia, sărăcia, teama, injustiţia, teroarea, delaţiunea, trădarea. Răboiul continuă, pentru că a mai rămas câte ceva.

După al doilea război mondial, ţări ca Franţa, Anglia, Egiptul au dus o politică de refacere economică, prin instituirea controlului statului asupra unor domenii vitale. În România, toate guvernele post 1989 au dus o politică de destrămare economică, de renunţare la autoritate, la strategii de perspectivă, totul rămânând la voia întâmplării şi a afaceriştilor.

Prea mulţi români au devenit săraci, cerşetori la patroni sau la guvernele interesate doar de câştigul propriilor membri, plătind nemunca pentru a avea masă de manevră. Desigur că bugetul se adună tot mai greu, datoriile de 13 miliarde de dolari nu se regăsesc în elemente care să indice un progres în viaţa omului de rând, desigur. Mă mir că guvernanţii nu au învăţat şi nu învaţă din istoria noastră şi a altora. În scurt timp nu vor mai exista români la cârma economiei noastre, ci doar la nivel de truditor. Neavând bani, în curând, de fapt a şi început, se vor vinde resursele. Ce mai lăsăm urmaşilor? Un pământ sărăcit, şi deasupra şi în subsol, pe care binefăcătorii de astăzi îl vor părăsi după epuizare şi după ce ne-au făcut cu miliarde de dolari datorii.

Nu dorim naţionalizările, pe care le-au făcut de fapt ţările despre care aminteam, după 1965, deci după un război. Şi noi suntem după un război, practic. Dorim păstrarea rezervelor pentru cei de azi şi de mâine, garantarea echităţii şi dreptului egal al cetăţeanului României asupra proprietăţii personale, dar şi asupra celei comune, a fost şi credem că este o aspiraţie a poporului român. Acest deziderat în ţara noastră poate fi înfăptuit de naţiunea română numai sub conducerea forţelor politice, cu adevărat patriotice, şi în condiţiile instituirii naţionalismului economic românesc, ca doctrină de stat a României. Opriţi jaful! Păstraţi pentru viitorime aurul verde al pădurilor, aurul galben al pământului, aurul cenuşiu al creierelor româneşti. Mulţumesc.