Parliamentary debates

Domnul Bogdan Ciucă:

"Dimensiunea învăţământului rural românesc"

In contextul tansformarilor care au caracterizat societatea romaneasca în ultimul deceniu şi jumătate, reforma sistemului de învăţământ ocupă un loc aparte prin dinamică şi cuprindere, ea devansând majoritatea reformelor sectoriale, beneficiind de o importanta mobilizare de resurse umane şi financiare în interior, iar pe plan extern de surse obţinute prin finanţări ale Băncii Mondiale si programe Phare.

Cu excepţia unor masuri specifice, cum ar fi reabilitarea şcolilor, facilitarea transportului pentru elevii din satele îndepartate, racordarea şcolilor rurale la sistemul ROEDUNET, dotarea bibliotecilor scolare, nu au existat programe de dezvoltare de ansamblu si prioritare pentru învaţământul rural. Aceasta a dus la apariţia unor efecte secundare ale reformei, care au afectat echitatea şi au accentuat distanţa care există între mediul rural si mediul urban, discrepanţele dintre elevii din mediul urban si elevii din mediul rural, între ratele participarii, ale absolvirii, ale urmării ciclurilor superioare de învaţământ, ca să nu mai vorbim de discrepanţe în ceea ce priveşte condiţiile materiale, în general, şi cele privind desfăşurarea procesului didactic.

Când vorbim de învăţămâtul rural, memoria noastră ataşează din punct de vedere al semnificaţiei sale sociale două imagini definitorii. Prima este aceea a dascălului de la ţară, apostolul neamului, cel care nu educă doar copiii, ci este şi un educator al comunităţii şi un lider al acesteia. A doua este cea a copiilor de la ţară, cei care pleacă la oraş să înveţe carte, la îndemnul dascălului şi cu sacrificiul părinţilor şi care reuşesc în viaţă, în cultură, în politică. Aceste imagini frumoase de altadata nu mai seamană nici pe departe cu ceea ce se întamplă acum în sistemul de învăţământ românesc. Dascălii se feresc de mediul rural atât din punct de vedere al salariului, mic si diferenţiat, faţă de cel urban, cât şi condiţiile din ce în ce mai proaste de navetă. Primăriile nu-şi mai onorează obligaţia legală de a deconta abonamentele, ca să nu mai vorbim de celelalte facilităţi promise de lege şi neaplicate aproape deloc în 15 ani: hectarul de pământ şi locul de casă. Posturile din învăţământul rural rămân anual neocupate de cei cu pregătire adecvată, fiind necesar înlocuirea lor cu oameni care nu au nici-o treaba cu şcoala.

Problemele învaţământului rural sunt atât de formă cât şi de fond. Raportul asupra stării sistemului naţional de învăţământ pe 2005 ne arată ca prin rata de participare a populaţiei în varstă de 15-25 ani, la toate nivelurile de educaţie, situeaza România pe ultimul loc comparativ cu celelalte ţări europene. In ceea ce priveşte rata şomajului, aceasta tinde să afecteze, din ce în ce mai mult, tinerii până în 24 ani, crescând în perioada 2000-2005 de la 18,6%, la 21% şi o mare parte din aceste procente se înregistrează în randul tinerilor din mediul rural.

Cu toti ştim că banii existenţi pentru învăţământ sunt puţini şi insuficienţi pentru realizarea acestor obiective din mediul rural, cât despre stimulările salariale pentru profesori acestea sunt aproape inexistente, dar trebuie găsite urgent soluţii pentru acoperirea acestor deficite şi relansarea învăţământului rural.