Mihai Dumitriu
Mihai Dumitriu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.140/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.17 Mihai Dumitriu - declaraţie politică intitulată "Statul român şi interesele cetăţenilor săi";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Mihai Dumitriu. Se pregăteşte domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Statul român şi interesele cetăţenilor săi".

Cu toate că românii au cele mai mici venituri din Uniunea Europeană, sunt nevoiţi să plătească din ce în ce mai mult pentru produsele de bază.

Prognozele economice formulate la sfârşitul anului trecut anunţau un "boom" pentru 2007, dar acum suntem nevoiţi să constatăm contrariul. Aşteptările generate de acele prognoze nu numai că nu s-au adeverit, dar au avut şi unele efecte adverse.

De câte ori se scumpesc materiile prime, manopera, utilităţile, (gaz, apă, curent electric etc.), sau celelalte elemente din costurile de producţie, sindicatele şi patronatele anunţă, la unison, creşteri inevitabile ale preţurilor la produsele finite.

Alimentele, îmbrăcămintea, încălţămintea şi celelalte componente cu ponderi mari în coşul de consum zilnic al populaţiei, sunt principalele mărfuri în care scumpirile se declanşează uşor şi se opresc destul de greu.

În multe ţări, astfel de şocuri sunt atenuate prin politici prudenţiale şi chiar prin politici de intervenţie ale statului. Mai mult, în Occident, producătorii şi distribuitorii suportă şi ei, din profit, presiunea costurilor.

Această atitudine, care denotă respect pentru propriul consumator, lipseşte în România, unde capitalismul care se dezvoltă are în vedere numai profitul. La noi, în România, nu se face nimic de către Guvernul de dreapta P.N.L. - P.D., de către stat, de către producători şi distribuitori.

Consumatorii trebuie să suporte toate majorările de preţ.

Specialiştii în economie afirmă că:

  • politicile de preţuri sunt în România, în cele mai multe cazuri, haotice;
  • mediul de afaceri e afectat de inflaţie, astfel că o scumpire aplicată în orice punct din lanţul tehnologic înseamnă majorarea preţului final;
  • în plus, când costurile sau taxele scad, producătorii şi distribuitorii nu operează reducere de preţuri.

Unii analişti financiari spun că întreaga planetă a intrat într-un ciclu inflaţionist, dar la noi lucrurile se derulează mult mai accelerat, pentru că avem creşteri economice mari. "Este nevoie de dobânzi mari la creditare - spun ei - pentru a descuraja consumul".

De regulă, producătorii şi distribuitorii pasează consumatorilor creşterea costurilor proprii. Cei care nu au concurenţă reuşesc să transfere integral respectivele majorări.

De o nepăsare grosolană dă dovadă statul, care refuză să se implice în politica băncilor, care se vede cu ochiul liber, sunt cămătari cu acte în regulă. Unele taxe şi penalizări sunt chiar mai mari la şmenarii din colţul străzii.

Alţi analişti consideră că majorarea salariilor ar fi principala cauză a scumpirilor, pentru că nu sunt corelate cu productivitatea (fiind majorate forţat). Creşterile salariale sunt transferate în preţurile finale, dar nu integral, din cauza concurenţei, acolo, bineînţeles, unde există.

Stimaţi colegi,

În multe ţări din lume, şi imediat după ce apare o posibilă cauză a scumpirilor, statul intervine în piaţă. La noi, în România, statul este ca şi inexistent. Guvernul de dreapta P.N.L.-P.D., de după 2004, a diminuat drastic posibilităţile de intervenţie ale statului în promovarea şi apărarea intereselor cetăţenilor români atât din România, cât şi din afară.

Statul român nu vrea să-şi reprezinte cetăţenii mai bine, nu vrea să-şi apere cetăţenii în relaţiile cu anumiţi producători şi distribuitori. De exemplu, cele 19 familii din Zalău, care au rămas pe drumuri din cauza exploziei produse de gazul distribuit de E-ON.

Scumpirea motorinei, a gazului, a curentului electric duc la scumpirea produselor alimentare: carnea cu 20%, laptele cu 30%, legumele cu 40%, iar pâinea cu 50%.

În acest moment, statul - Guvernul Tăriceanu - poate interveni. Cum? Impunând preţul minim garantat şi impozitul pe profit; reducând TVA-ul pentru produsele alimentare; limitând importurile pentru a dezvolta sectoarele agricole în ţară şi pentru a dejuca politica unor grupuri de interese.

Dintr-o ţară exportatoare de produse agricole, din cauza politicilor de dreapta a Guvernelor Tăriceanu, a incompetenţei miniştrilor care au condus Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, după 2004, ne-am transformat într-o ţară importatoare de cereale, de carne, de zahăr, de ulei - produse alimentare de bază.

Negocierile superficiale purtate neglijent de oamenii responsabili, care nu au căutat împăcarea interesului naţional cu cerinţele europene, au adus şi vor aduce multă suferinţă în ţară, după integrare.

Anumite grupuri de interese, cunoscute de stat, sunt lăsate să-şi facă jocurile prin exporturi şi importuri de produse agricole, doar pe hârtie sau de slabă calitate, majorând drastic preţurile.

Stimaţi colegi,

Adresez primului-ministru solicitarea să realizeze o analiză serioasă şi profesională privind rolul statului român în protejarea propriilor cetăţeni, în a le apăra interesele lor, cât şi interesul naţional.

De asemenea, stimaţi colegi, vă adresez rugămintea de a avea în vedere a promova şi a vota acele legi care să ducă la creşterea şi întărirea rolului statului român, în apărarea interesului naţional, a intereselor cetăţenilor României, în diminuarea fenomenului sărăciei şi a creşterii nivelului de trai.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, timpul alocat este de 3 minute. Vă rog să vă străduiţi să nu-l depăşiţi.