|
Domnul Mihăiţă Calimente: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Revin asupra situaţiei românilor timoceni, lucru pe care l-am mai făcut în 2005. Situaţia acestora, în loc să se îmbunătăţească, s-a înrăutăţit şi eu nu înţeleg în ruptul capului de ce autorităţile sârbeşti se încăpăţânează şi continuă să ducă o politică discriminatorie în ceea ce priveşte soarta românilor din Timoc. Mai mult, în luna ianuarie, am avut bucuria să-l primesc la Arad pe acum deja preotul Boian Alexandrovici. A fost o discuţie plăcută, ca de la frate la frate, şi mi-a explicat într-un dulce grai bănăţean aspiraţiile şi dorinţele lor. Nu vor decât să fie respectaţi ca naţie, să li se recunoască drepturile culturale, religioase, precum şi dreptul la şcoală şi liberă exprimare în limba română. În acest moment, a vorbi româneşte este un delict în Timoc şi ca drept dovadă Boian Alexandrovici are un proces penal, pe data de 19 februarie 2006. De ce este acuzat acesta? Pentru că a construit o bisericuţă în Malainiţa, comuna sa natală, şi a folosit limba română în slujba religioasă. Ne mai mirăm atunci de fanatismul unor musulmani, când fraţii noştri ortodocşi sârbi sunt la fel de intoleranţi? Acum, când Europa promulgă legi care interzic purificarea etnică, când toate minorităţile sunt apărate şi protejate, românii tomoceni sunt asupriţi şi ameninţaţi ca în secolele trecute. Se pare însă că acolo lucrurile se complică, conflictele se acutizează, pentru că citim în presă în aceste zile că poliţiştii din Zaicer au dejucat la sfârşitul săptămânii trecute un atentat cu bombă care viza un lider al românilor timoceni. Geniştii sârbi au neutralizat explozibilul pus în maşina purtătorului de cuvânt al Mişcării Democrate a Românilor din Serbia Mihailo Vasilievici din Kladova. Acesta este şi redactor la cea mai veche publicaţie românească din Timoc, "Vorba noastră", şi a primit în mod repetat ameninţări verbale şi scrise, pentru solidaritatea cu mişcarea proromânească, care a început să ia amploare în Serbia de răsărit. Chiar şi publicaţii ca cea a radicalilor sârbi Welka Serbie l-au atenţionat că ar putea să aibă necazuri. Menţionez încă o dată că toţi cei cu care am vorbit nu au intenţii secesioniste şi sunt cetăţeni loiali ai Serbiei. Doresc însă să li se recunoască limba, obiceiurile şi datinile, doresc să poată folosi limba română în şcoală, biserică şi mass-media, într-un cuvânt, toate drepturile pe care le are orice minoritate într-o Europă civilizată. Tot din presă am aflat că proiectele culturale ale societăţilor nonguvernamentale din Timoc şi Voivodina vor fi susţinute de Guvernul Serbiei cu suma de 500 de mii de euro. Cu aceşti bani, transmite Rompres, se va sprijini transformarea spaţiului istoric balcanic în zonă culturală liberă, promovarea limbii în cele 226 de localităţi româneşti din Valea Moraviei, Valea Timocului, Kraina Negotinului şi Regiunea Homolie, a declarat în aceste zile la Uzin vicepreşedinte Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române Vasile Barbu. Se pare însă că m-am bucurat prea repede, pentru că la o săptămână, aceeaşi Agenţie Rompres transmite că proiectul cade, Guvernul Serbiei neavând bani pentru asemenea proiecte. Rugăm Guvernul României să intervină pe cale diplomatică şi să ceară Guvernului Serbiei o grabnică schimbare de atitudine faţă de minoritatea românească din Serbia de răsărit. De asemenea, cerem ca, de acord cu Guvernul Serbiei, înţelegând greutăţile materiale prin care trece această ţară, Guvernul României să aloce suma de 500 de mii de euro pentru comunităţile româneşti din Serbia. Cerem, de asemenea, Guvernului Serbiei să înceteze prigonirea prin justiţie a preotului Boian Alexandrovici şi credem în înţelepciunea autorităţilor judecătoreşti din Sebia, în ceea ce priveşte imparţialitatea în procesul acestui preot. Cerem, de asemenea, Bisericii Ortodoxe Române să ia poziţie faţă de Biserica Ortodoxă Sârbă şi să ceară respectarea drepturilor ortodocşilor români din Serbia de răsărit. Vă mulţumesc.
|