Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.144/2011
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.18 | Gheorghe Ciocan - declaraţie cu tema: "1 Decembrie - zi de suflet a României"; | ![]() |
||
|
"1 decembrie - zi de suflet a României" Fiecare popor are o columnă istorică în care sunt dăltuite o mulţime de date esenţiale, unele mai importante decât altele. Pe columna poporului român este înscrisă la loc de cinste data de 1 Decembrie 1918, momentul sublim al istoriei româneşti, ziua în care a apărut pe lume România Mare şi care avea să devină, începând cu anul 1990, Ziua Naţională a României. Măreţia acestei zile vine din faptul incontestabil că desăvârşirea unităţii naţionale a fost un efort istoric al întregii naţiuni române. În cuprinsul aceleiaşi luni decembrie, la o distanţă în timp de 71 de ani, avea loc revoluţia din decembrie 1989, care consfinţea victoria împotriva totalitarismului şi deschiderea României spre democraţie. Marea Unire din 1918 a beneficiat de o conjunctură astrală pe fondul prăbuşirii Imperiului Ţarist, a dualismului austro-ungar şi a împărăţiei otomane. Prin Tratatul de la Trianon, din 20 iulie 1920, se recunoşteau graniţele de vest şi de nord ale Statului naţional unitar român, iar alte acte internaţionale validau graniţa de răsărit a României. Marea Unire reprezenta împlinirea istorică prin care se anulau toate injustiţiile suportate de poporul român vreme de secole. Care este viitorul nostru, al românilor din România şi al celor din afara graniţelor de stat? Definirea acestui viitor se leagă, în mod paradoxal, chiar de făurirea marii Europe, formată din naţiuni surori, înfrăţite nu atât prin originea etnică, cât prin spiritul european comun. În acest context istoric, barierele geografice vor fi practic desfiinţate. Ştim cu toţii că România Mare nu a fost statul etnicilor români, ci al cetăţenilor români, stat care a acceptat şi protejat dintru început, prin garanţii constituţionale solide, drepturile minorităţilor naţionale. Idealurile Marii Uniri au lăsat urme adânci şi puternice în conştiinţa fiilor acestei naţiuni al cărei destin democratic a fost atât de brutal întrerupt de aproape o jumătate de secol de totalitarism comunist. Numai că, asemenea păsării care renaşte din propria cenuşă, tot noi, românii, am înlăturat prin Revoluţia din 22 decembrie 1989 handicapul dictaturii comuniste care ni s-a impus după cel de-al doilea război mondial şi care ne-a izolat de Europa şi de instituţiile importante. Acum, în preajma Zilei Naţionale, urez tuturor românilor sănătate şi împlinirea aspiraţiilor de mai bine, de prosperitate, de pace şi unitate. |



