Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.18/2015
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.180 | Theodor-Cătălin Nicolescu - comentariu legat de istoricul Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014; | ![]() |
||
|
Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu: Despre incompetenţa actualilor guvernanţi şi proasta guvernare a ţării de către Guvernul PSD am mai vorbit de la această tribună. Efectele politicilor dezastruoase ale Guvernului Ponta se regăsesc în scăderea nivelului de trai al populaţiei, în scăderea nivelului investiţiilor publice, concomitent cu creşterea şomajului şi utilizarea pe criterii politice a banilor publici, nu în folosul cetăţenilor, ci al clientelei politice şi al baronilor PSD din teritoriu. Astăzi o să reiau un alt subiect, la fel de grav, al atacurilor PSD şi ale Guvernului Ponta la adresa democraţiei şi statului de drept, este vorba despre cazul vestitei Ordonanţe de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014, care a legalizat migraţia politică a aleşilor locali. La momentul emiterii acestei ordonanţe de urgenţă, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, am atras atenţia asupra aspectelor de neconstituţionalitate din cuprinsul ordonanţei, un text care a suspendat aplicarea unei legi pentru 45 de zile pentru a permite racolarea fără precedent de către PSD a primarilor, pentru a-i crea un avantaj electoral candidatului Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Această ilegalitate a beneficiat de protecţia Avocatului Poporului, transformat peste noapte în Avocatul lui Victor Ponta, în urma refuzului de a sesiza Curtea Constituţională pentru a discuta aspectele invocate de PNL. Abuzul şi minciunile PSD de motivare urgentă a acestei ordonanţe au fost demascate de Curtea Constituţională care a declarat-o ca fiind neconstituţională, cu menţiunea că efectele ei - pierderea mandatelor celor care au ales calea migraţiei - să fie cuprinse într-o lege de respingere. Numai că aplicarea legii şi a Constituţiei, precum şi respectarea deciziilor Curţii Constituţionale au devenit facultative pentru Guvernul condus de Victor Ponta, al cărui doctorat în drept obţinut prin plagiat a făcut înconjurul lumii. Prin refuzul de a discuta în Comisia juridică acest proiect, reprezentanţii PSD din Parlament dovedesc că nu au nici cea mai mică intenţie de a renunţa la politicianism, fiind în continuare preocupaţi ca, pentru propriul interes politic, să blocheze funcţionarea României pe baze legale şi constituţionale. În perfectă consonanţă cu decizia CCR, PNL susţine că legea de respingere a OUG nr.55 trebuie să prevadă clar şi fără excepţie încetarea mandatului tuturor primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi tuturor consilierilor locali şi judeţeni care au părăsit partidul din partea căruia au fost aleşi. De asemenea, în privinţa consilierilor locali şi judeţeni, PNL a propus ca, din momentul publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, aceştia să restituie în termen de 60 de zile toate sumele care le-au fost achitate până la momentul încetării efective a mandatului. Amendamentele PNL, care respectă spiritul şi litera deciziei Curţii Constituţionale, au fost respinse de actuala majoritate parlamentară, în schimb, PSD a propus un alt amendament potrivit căruia Guvernul nu are voie să emită ordonanţe de urgenţă ale căror efecte încalcă principiile constituţionale şi deciziile CCR! Acest aşa-zis amendament a întrunit susţinerea celorlalţi membri PSD din comisie, care astfel s-au declarat cu toţii de acord că, iată, Constituţia nu poate fi încălcată prin ordonanţe de urgenţă! Această atitudine indică fără echivoc faptul că PSD nu are de gând să renunţe la dublul limbaj şi la guvernarea în dispreţul cetăţeanului şi al legii. PSD ignoră atât deciziile Curţii Constituţionale, argumentele prezentate de opoziţie, precum şi solicitările organizaţiilor neguvernamentale din domeniu care au solicitat respingerea acestei ordonanţe toxice pentru democraţia românească. |



